Cancelarul Austriei critică măsurile antiimigraţie ale Ungariei, considerându-le comparabile cu perioada nazistă
0Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a criticat în termeni duri modul în care Budapesta gestionează criza imigranţilor, afirmând că măsurile luate de Guvernul condus de conservatorul Viktor Orban amintesc de perioada nazistă, potrivit unui interviu acordat revistei Der Spiegel.
„Înghesuirea imigranţilor în trenuri, în speranţa că vor fi duşi în altă parte, aminteşte de perioada cea mai sumbră a continentului nostru“, a spus Werner Faymann, referindu-se la Holocaustul practicat de nazişti în Al Doilea Război Mondial.
„Respectarea drepturilor omului în funcţie de religie este un lucru inacceptabil“, a adăugat Faymann.
„Premierul Viktor Orban acţionează iresponsabil catalogând aceşti refugiaţi drept imigranţi cu motivaţie economică. Orban practică o politică vizând descurajarea imigranţilor“, a adăugat cancelarul social-democrat austriac.
Werner Faymann: UE trebuie să penalizeze ţările care se opun cotelor privind repartizarea de imigranţi
În plus, cancelarul Werner Faymann a criticat vehement ţările est-europene care se opun cotelor privind distribuirea imigranţilor propuse de Comisia Europeană, cerând penalizarea acestora prin reducerea accesului la fonduri structurale europene.
„Oponenţii sistemului cotelor privind imigranţii nu ar trebui să fie prea siguri de această poziţie“, a avertizat cancelarul austriac.
Oricine se sustrage responsabilităţilor trebuie să fie penalizat financiar, „spre exemplu prin reducerea accesului la fonduri structurale de care beneficiază în principal statele est-europene membre UE“, a spus Faymann pentru Der Spiegel.
România nu va accepta cote de imigranţi
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat joi că mandatul României va fi să nu accepte cote obligatorii de imigranţi, adăugând că nu este oportun şi nu este o soluţie să fie stablite astfel de cote şi că este nemulţumit de anunţul Comisiei Europene. „Referitor la cotele care au fost prezentate ieri (miercuri - n.r.) de preşedintele Comisiei Europene, vreau să fac doar câteva remarci. Nu este încă cazul să fac o declaraţie exhaustivă în legătură cu acest subiect, dar pot să vă spun că am luat act cu oarece nemulţumire de acest proiect prezentat în Parlamentul European“, a declarat Iohannis.
Klaus Iohannis a afirmat că România poate primi aproximativ 1.700 de refugiaţi pe bază voluntară şi a respins cota obligatorie, stabilită de Comisia Europeană la 6.351 de imigranţi. Premierul Victor Ponta nu susţine nici el cotele obligatorii, dar a indicat indirect că acest lucru va fi discutat la reuniunea ministerială europeană de luni.
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat joi, în Comisia parlamentară pentru Afaceri Europene, că anunţul Comisiei Europene privind cotele de refugiaţi reprezintă o propunere care va fi negociată în Consiliul Justiţie Afaceri Interne, adăugând că nu sunt prevăzute sancţiuni pentru statele care nu pot primi imigranţi conform cotelor.
Vineri, vicepemierul bulgar Meglena Kuneva a sugerat că Bulgaria şi România ar putea condiţiona adoptarea cotelor obligatorii de repartizare a imigranţilor între statele Uniunii Europene de aderarea la Spaţiul Schengen.