Bulgaria solicită o implicare NATO mai puternică la Marea Neagră. Cere avioane de luptă suplimentare și sisteme antidronă după recentele incidente | adevarul.ro

Bulgaria solicită o implicare NATO mai puternică la Marea Neagră. Cere avioane de luptă suplimentare și sisteme antidronă după recentele incidente

Publicat:
0
1 live

Bulgaria a cerut oficial Alianței Nord-Atalntice (NATO) desfășurarea unor avioane de luptă și a unor sisteme antidronă suplimentare pe teritoriul său, în contextul intensificării atacurilor cu drone asupra transportului comercial din Marea Neagră. 

Avion NATO
Avion NATO Foto: X Armee francaise

Anunțul a fost făcut vineri, 16 octombrie, de ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, după o serie de incidente care au afectat nave comerciale în apropierea coastelor României și Bulgariei, potrivit TPV World.

În această săptămână, două nave au fost lovite de drone în largul litoralului românesc al Mării Negre și au luat foc, iar marți o navă comercială s-a scufundat în apropierea coastelor Bulgariei în urma unui atac cu dronă.

Incidentele au determinat autoritățile de la Sofia să îl convoace pe ambasadorul Rusiei.

Potrivit ministrului bulgar al Apărării, guvernul a cerut oficial Alianței Nord-Atlantice consolidarea capacităților defensive în regiune.

„Am trimis scrisori și o solicitare către secretarul general al NATO și către Comandantul Suprem al Forțelor Aliate, prin care le cerem să ne consolideze capacitățile, ceea ce înseamnă și desfășurarea de forțe suplimentare pe teritoriul nostru. Așteptăm decizia lor”, a declarat Dimitar Stoyanov.

Oficialul a precizat că urmează să se întâlnească în perioada următoare cu omologii săi din România și Turcia pentru a discuta o abordare comună privind securitatea în Marea Neagră și coordonarea măsurilor de răspuns.

Atacurile recente au readus în atenție riscurile generate de războiul dronelor asociat conflictului dintre Rusia și Ucraina asupra rutelor comerciale din apropierea flancului estic al NATO, precizează sursa citată.

Top articole

Partenerii noștri