Bulgaria a relaxat restricţiile cu câteva zile înainte de alegeri, deşi infectările şi decesele cresc necontrolat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Bulgaria a ridicat parţial restricţiile COVID, joi, cu trei zile înainte de alegerile legislative şi într-un moment în care mortalitatea este la cel mai ridicat nivel, relatează AFP, citată de Agerpres. Ministrul Sănătăţii spune că lucrurile se vor rezolva în viitorul apropiat.

Restaurantele şi cafenelele şi-au redeschis terasele, în urmă cu 10 zile, iar sălile de sport, piscinele, cinematografele, teatrele, circurile şi muzeele pot din nou să primească public, însă doar la 30% din capacitate. Grădiniţele îi vor primi pe copii de luni, la o zi după alegeri, iar elevii vor reveni la clasă o săptămână mai târziu. Dar cadrele medicale au lansat imediat critici la adresa autorităţilor. Personalul din serviciile de urgenţă a denunţat imediat într-un comunicat decizia, spunând că este „o perdea de fum” şi „o ameninţare la adresa pacienţilor”.

Peste 10.000 de persoane sunt spitalizate în această ţară de aproape şapte milioane de locuitori, care are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Uniunea Europeană.

„Ne aflăm cu siguranţă în vârful celui de-al treilea val, însă lucrurile se vor aranja în următoarele săptămâni”, a declarat ministrul Sănătăţii, Kostadin Anghelov. „Trebuie găsit un echilibru între sănătatea psihică şi sănătatea fizică”, a adăugat ministrul, anticipând criticile.

„Când introducem restricţii, o jumătate dintre oameni ne reproşează că îi privăm de cultură şi de sport, iar când deschidem, cealaltă jumătate ne insultă”, a spus inspectorul general pentru sănătate, Anghel Kuncev. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite