BELGIA: Senatul aprobă eutanasia la copiii bolnavi. Ce condiţii sunt necesare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
eutanasiere copii

Senatul Belgiei a adoptat, joi, cu o largă majoritate proiectul de lege privind autorizarea eutanasiei pentru minori afectaţi de boli incurabile, relatează AFP. Pentru ca măsura legislativă să intre în vigoare este nevoie şi de votul deputaţilor.

Senatorii au adoptat textul proiectului de lege cu 50 de voturi pentru şi 17 împotrivă. Socialiştii şi liberalii (cu două excepţii), membri ai majorităţii guvernamentale, au votat în favoarea introducerii eutanasiei pentru copiii suferinzi. La fel au procedat ecologiştii şi senatorii partidului naţionalist flamand NVA, aflat în Opoziţie.

Senatorii de creştin-democraţi şi cei ai partidului flamand de extremă dreapta Vlaams Belang (Opoziţie) au votat împotrivă.

Propunerea va fi transmisă Camerei Reprezentanţilor, dar nu este sigur că deputaţii vor avea timp să o examineze înainte de alegerile legislative care vor avea loc la 25 mai.

Textul prevede că un minor poate cere să beneficieze de eutanasie dacă se confruntă cu suferinţe fizice insuportabile şi netratabile, în fază terminală. Pentru aceasta el trebuie consiliat de către o echipă medicală şi să primească acordul părinţilor.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, Belgia va urma exemplul Olandei, unde eutanasia minorilor este autorizată de peste 12 ani.

Aplicarea legii va fi limitată deoarece va permite, pe an, eutanasierea doar pentru câteva cazuri de minori care suferă de o boală incurabilă, în special cancer, şi al căror deces este prevăzut într-un termen scurt.

Suferinţele „psihice" insuportabile, care au deschis calea eutanasiei pentru adulţi, au fost excluse pentru minori de către senatori.

Dezbaterea a fost iniţiată la începutul anului de senatorul socialist Philippe Mahoux, autorul legii care a autorizat în 2002 eutanasia pentru adulţi. Acesta a explicat că a răspuns susţinerii exprimate de pediatrii şi infirmierii confruntaţi cu „suferinţa insuportabilă" a copiilor, la care ar putea răspunde doar în mod ilegal.

Reprezentanţii marilor religii creştine, musulmane sau evreieşti şi-au exprimat recent opoziţia într-un mesaj comun şi „puternica preocupare faţă de riscul banalizării" eutanasiei.

În 2012, 1.432 de persoane eutanasiate au fost înregistrate oficial, reprezentând doi la sută din decesele înregistrate în Belgia.

Mai multe despre acest subiect

Marile controverse ale secolului XXI: eutanasia

Dar acum, pe plan mondial, discuţia nu numai că există şi dezbaterile cuprind sfere complexe ale societăţii civile şi lumii politice, dar s-a trecut demult, în unele ţări, la legalizarea eutanasiei în numele respectării dorinţei individului de a decide asupra propriei sale vieţi şi de a pune capăt unor suferinţe teribile în fazele terminale ale unor maladii.

Poziţii pro şi contra abundă, ca şi recomandări legislative din partea unor forumuri internaţionale care vin însă în contradicţie cu legislaţiile adoptate de ţări care sunt în prima linie a acţiunilor privind aprobarea eutanasiei.

În ce priveşte Europa, avem o situaţie destul de ciudată şi evident contradictorie.

Eutanasierea copiilor – un tabu la care Belgia renunţă

Oponenţii eutanasiei spun că aprobarea legii va duce la pruncucidere şi lasă decizia pe mâinile unor persoane mult prea tinere care să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză. Eutanasia este ilegală în majoritatea statelor lumii.

„Odată ce există posibilitatea eutanasierii copiilor, cererea pentru o asemenea procedură probabil va creşte”, a declarat pentru „The Guardian” Benoit Beuselinck, medic oncolog şi fondator al unei campanii antieutanasie din Belgia. Beuselinck crede că va fi foarte dificil păstrarea unor limite în privinţa eutanasiei odată ce tabuul uciderii va fi înlăturat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite