Românii, cei mai numeroși turiști străini în Bulgaria. Câți bulgari au vizitat România în august | adevarul.ro

Românii, cei mai numeroși turiști străini în Bulgaria. Câți bulgari au vizitat România în august

Publicat:
0
1 live

Institutul Național de Statistică (INS) din Bulgaria a transmis marți, 29 septembrie, că România s-a numărat printre principalele destinații ale turiștilor bulgari în luna august. În același timp, românii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori străini în Bulgaria.

Plaja Silistar din Bulgaria
Plaja Silistar din Bulgaria Foto: iStock

Novinite scrie că numărul călătoriilor efectuate de cetățenii bulgari în străinătate a crescut cu 3,5% în august, față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la 1.116.200. Cele mai multe dintre acestea au fost efectuate în scop turistic, pentru vacanțe și excursii

Grecia a fost cea mai populară destinație externă pentru bulgari în august, cu 321.600 de vizite. Turcia s-a clasat pe locul al doilea, cu 288.500.

În topul celor mai vizitate cinci țări s-au mai aflat România, cu 78.900 de vizite, Serbia, cu 72.400, și Germania, cu 67.300. Un număr important de bulgari au călătorit și în Italia, Franța, Austria și Spania.

Situația a fost diferită în cazul călătoriilor în Bulgaria. În august 2026 au fost înregistrate 2.221.200 de vizite ale cetățenilor străini, în scădere cu 2,1% față de august 2025.

Numărul vizitelor în interes de serviciu a scăzut cu 5,5%, iar cele pentru vacanțe și excursii au scăzut cu 3,9%. Vizitele în alte scopuri au fost singura categorie care a înregistrat o creștere, de 0,5%.

O parte importantă dintre străinii care au intrat în Bulgaria nu au rămas în țară. Aproape 38% dintre toate vizitele, respectiv 840.600, au fost traversări în tranzit.

Cetățenii statelor UE au reprezentat 58,9% dintre vizitele străinilor în Bulgaria în august, adică peste 1,3 milioane de vizite. Românii au fost cei mai numeroși vizitatori din UE, reprezentând peste 32% dintre vizitele cetățenilor statelor membre.

Cetățenii statelor europene din afara UE au reprezentat 33,4% dintre vizitele străinilor în Bulgaria, adică peste 741.000 de vizite. Cei mai mulți dintre aceștia au venit din Turcia, cu 346.500 de vizite.

Top articole

Partenerii noștri