Foto „Miami Beach al României” versus „Riviera Roșie” a Bulgariei. Bătălia pentru turiștii vestici în anii ’70–’80 pe litoralul Mării Negre

În anii ’70 și ’80, litoralul Mării Negre a fost transformat radical de regimurile comuniste din România și Bulgaria, aflate într-o competiție strânsă pentru atragerea turiștilor occidentali și a valutei forte.

Litoralul bulgăresc în anii '80. Sursa: ilustrate Delcampe.net

Șirurile de hoteluri, atunci noi, construite în stil socialist-modernist, spațiile largi și aerisite din jurul lor, plajele mai puțin aglomerate, zonele verzi și vegetația încă sălbatică, comerțul mai puțin dezvoltat și absența aproape totală a reclamelor sunt printre lucrurile care se disting în imaginile din anii ’70 și ’80 de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre.

„Riviera roșie” în imagini de epocă

În anii comunismului, litoralul bulgăresc a fost supranumit uneori „Riviera Roșie”, pe fondul dezvoltării accelerate a stațiunilor de la Marea Neagră și al rolului lor în atragerea turiștilor străini. Nisipurile de Aur, Sunny Beach și Albena au devenit repere turistice ale Bulgariei socialiste, aflate în competiție cu stațiunile românești pentru vizitatorii occidentali și pentru valuta forte adusă de aceștia.

1/12

Litoralul bulgăresc la Marea Neagră in anii 70 si 80 Sursa Ilustrate ,Delcampe (6) jpg

Amintirile fotografice din stațiunile românești ale acelor ani oferă imagini asemănătoare. Relieful mai deluros al Bulgariei este, la prima vedere, una dintre diferențele care separă cele două litoraluri. În ambele cazuri, fotografiile de epocă publicate pe rețelele de socializare stârnesc nostalgii, comparații și controverse.

O serie de fotografii cu stațiunile din Bulgaria, publicate pe platforma Reddit, i-a făcut pe mulți bulgari să critice dezvoltarea haotică din ultimele decenii și să compare aspectul actual al litoralului cu cel din trecut, considerat de unii mai armonios.

„Așa arată astăzi: supraconstruit, desfigurat, literalmente sufocat de hoteluri în tot felul de stiluri arhitecturale. La asta mă refer când spun că «lăcomia a pus stăpânire». Nu este nostalgie și nici un comentariu de tipul «capitalismul este rău». Este pur și simplu ceea ce se întâmplă atunci când unei țări îi lipsește voința politică de a impune reguli”, a acuzat unul dintre comentatori.

Alți bulgari au remarcat lipsa aproape totală a marketingului comercial din imaginile vechi.

„Sunt foarte puține branduri sau panouri publicitare în culori corporatiste. Nu vezi reclame Coca-Cola, chioșcuri Starbucks ori siglele marilor lanțuri. Publicitatea ascunsă prin imagini pare să fie mai degrabă câte un mic afiș pentru o piață locală, un spectacol, un eveniment sau un serviciu local”, a observat un bulgar.

Alți comentatori au explicat că, în economia socialistă, concurența dintre companii era aproape inexistentă, iar hotelurile, restaurantele și magazinele se aflau în mare parte în proprietatea statului.

„Nu ai nevoie de publicitate într-o țară comunistă, din moment ce nu există concurență”, a amintit altcineva.

Între nostalgia trecutului și „Betonomorie”

Unii bulgari amintesc că ilustratele de epocă din stațiuni trebuie privite ca imagini de promovare și nu reflectau neapărat vacanța obișnuită a majorității populației.

„Fotografiile sunt, în mare parte, imagini publicitare ale câtorva stațiuni turistice foarte precise, folosite mai ales de străini și de membri ai Partidului Comunist Bulgar. Cea mai mare parte a populației nu beneficia de asemenea condiții. Vacanțele la mare se făceau de obicei în baze de odihnă sau bungalow-uri, în condiții mult mai austere decât cele din fotografii”, susține acesta.

Alți bulgari amintesc însă că litoralul era accesibil unei mari părți a populației bulgare prin bazele de odihnă ale întreprinderilor de stat.

1/12

Litoralul bulgăresc la Marea Neagră in anii 70 si 80 Sursa Ilustrate ,Delcampe (24) jpg

„Practic, fiecare muncitor bulgar mergea la Marea Neagră în fiecare an, cam 20 de zile. Întreprinderile și companiile de stat aveau propriile baze de odihnă, iar oamenii mergeau acolo în fiecare vară”, afirmă acesta.

Condițiile nu erau însă întotdeauna cele dorite, iar costurile nu erau neglijabile, amintește altcineva.

„Sejurul era plătit din fondurile comune formate din rețineri din salariile muncitorilor, pentru că acele cabane aparțineau întreprinderilor de stat. Iar condițiile erau atât de austere, încât oamenii își aduceau uneori mâncarea în portbagaj. Credeți-mă, am fost acolo. Eu însumi puneam roșiile în portbagajul Ladei”, adaugă bulgarul.

Unii bulgari au păstrat nostalgia pentru arhitectura și peisajul litoralului de acum o jumătate de secol.

„Nu tânjesc după plăcerile socialismului, pentru că eram cu toții foarte săraci. Dar asta nu înseamnă că ceea ce se întâmplă acum este bun sau firesc. Problema este lipsa reglementărilor și faptul că fiecare construiește cum vrea”, afirmă unul dintre comentatori.

Pentru degradarea prin betonare a litoralului, unii bulgari folosesc un cuvânt sugestiv: „Бетономорие” („Betonomorie”), un joc de cuvinte care combină ideea de beton cu cea de litoral al Mării Negre.

1/11

Litoralul bulgăresc la Marea Neagră in anii 70 si 80 Sursa Ilustrate ,Delcampe (4) jpg

„Unele stațiuni, ca Albena și Sf. Constantin, au fost cruțate, în mare parte. Adevărata devastare s-a produs pe plajele care erau sălbatice, dar astăzi nici nu ți-ai mai putea da seama că au arătat vreodată astfel”, scrie un bulgar.

Un bulgar a dat un titlu controversat imaginilor cu stațiunile bulgărești: „înainte ca lăcomia să preia controlul”.

„Aceasta nu este perioada de dinaintea lăcomiei, ci perioada regimului socialist, când singurii cărora li se permitea să fie lacomi erau membrii de vârf ai partidului. Afacerile private erau practic imposibile. Nu discut despre care variantă arată mai bine, ci doar despre motivul real: era o dictatură”, l-a contrazis un alt participant la dezbatere.

România și Bulgaria, în competiție pentru „dolarul turistic”

În anii ’70, România și Bulgaria se aflau într-o adevărată competiție pentru atragerea turiștilor occidentali, iar litoralul Mării Negre devenise una dintre principalele zone turistice ale celor două state socialiste.

1/12

Litoralul românesc la Marea Neagră Sursa ilustrate din anii 70 si 80 Delcampe (19) jpg

În România, Mamaia, Eforie, Neptun, Olimp, Jupiter, Venus, Saturn și Mangalia au fost extinse sau ridicate în mare parte atunci, în timp ce Bulgaria își dezvolta propriile mari centre turistice, ca Nisipurile de Aur, Sunny Beach și Albena.

Un raport al Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite, din noiembrie 1972, cu titlul „Soviet and East European Foreign Exchange Earnings from Western Tourism”, arăta că Bulgaria atrăgea, la acea vreme, mai mulți vizitatori veniți din Vest.

„Bulgaria este principala piață comunistă pentru turiștii occidentali, cu peste un milion de vizitatori pe an”, se arăta în document.

În 1971, potrivit datelor prezentate de CIA, Bulgaria primise circa 1,18 milioane de turiști occidentali, în timp ce România ajunsese la aproximativ 500.000.

Avantajul Bulgariei era susținut și de investițiile masive făcute de autoritățile de la Sofia în infrastructura turistică de pe litoral.

„Dintre țările Europei de Est, programul de construcții al Bulgariei pentru 1972 cuprinde 17 hoteluri noi, două moteluri și diverse alte unități de cazare, însumând aproximativ 3.500 de locuri. În plus, se menționează că o nouă stațiune cu 50.000 de locuri pe litoralul Mării Negre se află în faza de planificare”, arătau autorii raportului.

1/12

Litoralul românesc la Marea Neagră Sursa ilustrate din anii 70 si 80 Delcampe (10) jpg

Același document CIA aprecia că, raportat la populație, România se număra printre cele mai active state est-europene în extinderea infrastructurii turistice, iar litoralul Mării Negre continua să fie una dintre principalele zone în care se investea. Pentru regimurile socialiste, turismul devenise una dintre cele mai accesibile surse de valută occidentală.

„Europa comunistă a ajuns să realizeze că este, în general, mai ușor să crești exporturile de servicii turistice decât pe cele de mărfuri către Vestul dezvoltat, că industria turismului necesită investiții mai mici în raport cu volumul vânzărilor și că această industrie are o perioadă de recuperare a investiției relativ scurtă. Ca urmare, aceste țări își modernizează și își extind facilitățile și serviciile turistice pentru a crește veniturile în valută forte. Fiecare țară își promovează activ particularitățile peisagistice și culturale și, în majoritatea cazurilor, oferă cursuri de schimb speciale pentru turiști și alte stimulente pentru a atrage vizitatori occidentali”, arăta raportul CIA.

Importanța turismului pentru Bulgaria era considerabilă. Potrivit documentului american, în 1970 veniturile obținute din turismul occidental reprezentau echivalentul a circa 11 la sută din exporturile sale către statele occidentale dezvoltate.

România își extindea masiv litoralul

România urma aceeași strategie și era remarcată de analiștii americani pentru ritmul investițiilor în turism. În anii ’60 și la începutul anilor ’70, pe litoral au fost ridicate lanțuri de hoteluri moderne, iar stațiunile existente au fost extinse pentru turismul de masă. Mamaia, Eforie, Neptun, Olimp, Jupiter, Venus, Saturn și Costinești se transformau rapid, iar siluetele hotelurilor înalte deveniseră imaginea litoralului românesc al epocii.

1/12

Litoralul românesc la Marea Neagră Sursa ilustrate din anii 70 si 80 Delcampe (6) jpg

„Dintre țările estice, România este probabil cea mai activă, raportat la populație, în extinderea investițiilor sale în noi facilități turistice. Cel puțin șase hoteluri și moteluri turistice noi au fost deschise recent în zone din afara Bucureștiului, iar trei hoteluri mari sunt planificate pentru capitală. În plus, pe litoralul Mării Negre se dezvoltă în continuare facilități pentru turiști”, se menționa în raportul CIA.

Analiștii americani observau însă și problemele care însoțeau ritmul alert al construcțiilor.

„Extinderea planificată a facilităților turistice se confruntă cu aceleași probleme ca și alte programe de construcții din URSS și din Europa de Est — întârzieri costisitoare în construcție, manoperă de proastă calitate și materiale și echipamente inferioare. Recunoscând aceste neajunsuri, unele țări din Europa de Est au încheiat acorduri cu firme occidentale pentru a furniza capital, materiale și management pentru noile facilități turistice”, arăta documentul CIA.

La începutul anilor ’70, peste 500.000 de turiști occidentali călătoreau anual în România, iar litoralul Mării Negre era destinația lor preferată. Pentru regimul de la București, vizitatorii occidentali erau cu atât mai importanți cu cât aduceau valuta forte pe care statul încerca să o obțină prin dezvoltarea turismului.

Un raport CIA din acea perioadă arăta că autoritățile române recunoscuseră valoarea „dolarului turistic” și acordau o atenție specială atragerii vizitatorilor din Vest.

„Perspectivele pentru creșterea turismului occidental sunt cele mai promițătoare în acele țări est-europene, cum este România, unde conducerea a recunoscut valoarea «dolarului turistic» și a acordat o prioritate specială cultivării acestuia”, concluzionau autorii memorandumului.

„Miami Beach a României”

Numeroase fotografii de epocă arată un litoral românesc care, asemenea celui bulgăresc, se schimbase radical în doar câțiva ani. Printre clădirile vechilor stațiuni apăruseră complexe hoteliere moderne, restaurante, baruri, discoteci, terenuri de sport și sate de vacanță.

În 1976, jurnalistul canadian Frank Scholes, care intrase în România din Bulgaria prin Vama Veche, a fost impresionat de ceea ce a găsit pe țărmul românesc al Mării Negre.

1/15

Stațiunea Mamaia în comunism Sursa Delcampe (23) jpg

„Țărmul se întinde pe vreo 150 de mile din nordul Bulgariei până la granițele cu URSS și este ocupat de câteva resorturi remarcabile, unde găsești de toate, de la campinguri, la sate de vacanță și hoteluri imense, realizate după arhitectura contemporană. În unele locuri, găsești mici stânci acoperite cu verdeață, dar cea mai mare parte a țărmului este plată, iar plajele sunt acoperite cu covoare de nisip alb și moale, spălat de apele limpezi și calde ale mării”, relata canadianul în „The Ottawa Citizen”, în 1976.

La acea vreme, peste 110.000 de turiști puteau fi cazați simultan în stațiunile românești de la Marea Neagră. Vedeta litoralului era Mamaia, cu plaja sa de aproximativ opt kilometri, între Marea Neagră și lacul Siutghiol, mărginită de hoteluri, restaurante, cafenele, cluburi, discoteci, magazine, terenuri de sport și un teatru de vară.

Românii îi prezentaseră lui Scholes stațiunea drept „Miami Beach a României”. Canadianul considera însă comparația mai degrabă nedreaptă pentru celebra stațiune americană.

„Uneori este numită Miami Beach a României, dar comparația este cam forțată. Plajele de la Mamaia sunt mai bune, ritmul vieții aici este mai liniștit. Și chiar dacă în hoteluri lipsesc pizza și opulența din Miami, de aici lipsesc și prețurile din Miami Beach. În cel mai scump hotel de pe întreaga coastă, Hotelul Internațional din Mamaia, care este într-adevăr foarte somptuos, o cameră dublă cu baie costa 32 de dolari pe zi, în vârful sezonului. Dar poți găsi oferte foarte bune și la jumătate din prețul acesteia”, relata călătorul.