Andy Burnham nu se lasă intimidat de amenințările Rusiei: „Marea Britanie sprijină Ucraina 100%”
Premierul Andy Burnham spune că Londra va continua să trimită ajutor militar Ucrainei, după ce Moscova a amenințat Marea Britanie cu „consecințe” pentru folosirea unor drone britanice în atacurile ucrainene asupra Rusiei.

Marea Britanie își va continua sprijinul pentru Ucraina, în pofida avertismentului transmis de Moscova după apariția informațiilor că forțele ucrainene au folosit drone fabricate în Regatul Unit în atacuri asupra unor ținte din Rusia.
Întrebat despre amenințările Rusiei în timpul unei vizite în Wolverhampton, premierul Andy Burnham a ţinut să puncteze că Marea Britanie nu se lasă intimidată de astfel de declaraţii şi că nu își va schimba politica față de războiul declanșat de Vladimir Putin, notează The Independent.
„Acesta este Regatul Unit făcând ceea ce a spus de mult timp că va face, și anume să sprijine Ucraina 100% împotriva acestui război ilegal condus de Vladimir Putin.
Oferim sprijin astfel încât Ucraina să se poată apăra, iar aceasta a fost poziția britanică pe tot parcursul acestui conflict, inclusiv sub guvernele premierilor anteriori.
Aceasta rămâne și poziția mea. Nu suntem prieteni doar pe timp de vreme bună. Vom fi alături de Ucraina în ceasul ei de nevoie, iar acest lucru nu se va schimba”, a spus acesta.
Declarația vine după ce Ambasada Rusiei la Londra a reacționat la informațiile potrivit cărora Ucraina a folosit aeronave fără pilot produse de două companii britanice şi a susţinut că acest lucru arată că Londra a ales în mod deliberat să escaladeze războiul.
Concret, Kremlinul acuză Marea Britanie că „încearcă să țină Rusia sub control și să-i provoace, prin interpuși, pagube cât mai mari”.
„Cu cât implicarea sa devine mai profundă, cu atât prețul pe care îl va plăti va fi mai mare. (...) Acțiunile Londrei vor avea, inevitabil, consecințe, pentru care va trebui să răspundă”, a transmis ambasada rusă.
Nu este prima dată când Moscova critică sprijinul militar britanic pentru Kiev. De această dată, însă, avertismentul a venit pe fondul informațiilor despre folosirea unor drone britanice în atacuri desfășurate pe teritoriul Rusiei.
Până în acest moment, Ministerul britanic al Apărării nu a confirmat dacă dronele fabricate de companii din Regatul Unit au fost folosite în atacurile menționate de Moscova.
Vă reamintim că Marea Britanie s-a angajat să livreze Kievului 150.000 de drone până la sfârșitul anului 2026, în cadrul unui pachet de sprijin militar în valoare de 752 de milioane de lire sterline.
„Rușii trebuie să înțeleagă clar că hotărârea noastră rămâne complet fermă în sprijinirea prietenilor noștri din Ucraina și în furnizarea echipamentelor de care au nevoie”, a declarat şi ministrul Muncii și Pensiilor, Lilian Greenwood.
Avertismentul Moscovei și scenariul unui atac asupra Marii Britanii
Declarațiile Rusiei au deschis și discuția despre ce s-ar întâmpla dacă Moscova ar trece de la amenințări la fapte, adică la un atac direct asupra Marii Britanii.
În acest context, Andrei Fedorov, fost ministru adjunct de Externe al Rusiei, consideră că NATO ar putea evita o ripostă militară chiar dacă Marea Britanie ar fi atacată.
„Ținând cont de instabilitatea actuală din cadrul NATO și de problemele cu care se confruntă alianța, este foarte posibil ca NATO să nu facă nimic”, a declarat el pentru BBC Radio 4.
„Alianța va face o declarație sau va invoca articolul 4, dar nu articolul 5. Acest lucru este legat, în primul rând, de Donald Trump, care este în continuare cel care deține cheile NATO”, a completat el.
De partea cealaltă, Grant Shapps, fost ministru britanic al Apărării, consideră însă că Moscova ar greși dacă ar interpreta divergențele politice din interiorul NATO drept lipsă de capacitate militară.
„NATO are, fără îndoială, probleme reale”, a declarat Shapps pentru The Independent, referindu-se în special la diviziunile politice din Occident, dar a completat imediat că Vladimir Putin „ar fi un nebun dacă ar confunda dezacordul cu slăbiciunea într-un moment de adevărată criză”.
Grant Shapps a comparat și bugetele de apărare ale principalelor state europene cu cel al Rusiei.
„Doar Marea Britanie, Franța, Germania și Polonia cheltuiesc împreună aproximativ 318 miliarde de dolari pe an pentru apărare, față de cele 190 de miliarde de dolari ale Rusiei, și nu-mi pot imagina ca aceste țări să stea deoparte dacă un stat membru NATO ar fi atacat în mod deliberat.
Dincolo de toată retorica și bravada lui Putin, comportamentul său ne spune ceva important: încă se teme de ceea ce poate face NATO atunci când este determinată să acționeze. Strategia sa a fost întotdeauna să divizeze, să intimideze și să testeze alianța fără să-i declanșeze forța colectivă copleșitoare. Ar trebui să fie extrem de atent să nu facă o greșeală de calcul”, a explicat acesta.
Şi fostul ministru britanic de Externe, Sir Malcolm Rifkind, consideră, de asemenea, că un atac asupra Regatului Unit ar avea implicații majore pentru Rusia, mai ales că Marea Britanie deţine, la rândul său, arme nucleare, ceea ce ar face ca un atac rusesc cu rachete sau drone să fie mult mai riscant pentru Moscova.
„Într-o chestiune atât de importantă, Trump nu ar bloca articolul 5 (care nu ne obligă să intrăm în război cu Rusia, ci le-ar cere aliaților să decidă cum să răspundă). Chiar dacă mă înșel, restul NATO (Europa plus Canada) ar sprijini Marea Britanie”, spune acesta.





















































