Alegeri europarlamentare 2024. Noi atacuri asupra politicienilor, în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politicieni din formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) au fost atacaţi sâmbătă, incidentele fiind semnalate la Karlsruhe (sud-vest) şi Dresda (est), relatează duminică dpa.

politie germania jpg

Incidentele au loc în continuarea unei întregi serii de violenţe împotriva politicienilor din diferite partide aflaţi în campanie în Germania şi în ajunul alegerilor europene de duminică la care coaliţia de centru-stânga a cancelarului Olaf Scholz este de aşteptat să piardă teren, în timp ce AfD ar putea deveni al doilea cel mai puternic partid.

Doi consilieri municipali ai AfD au fost atacaţi de persoane mascate în faţa unei cafenele centrale din Karlsruhe, a indicat poliţia. În urma atacului, trei persoane au fost uşor rănite şi cinci arestate; potrivit reprezentanţilor AfD din consiliul local, atacul a venit din partea stângii radicale şi au fost implicate în total zece persoane.

Mai devreme sâmbătă, un reprezentant al AfD în parlamentul regional din Saxonia în vârstă de 70 de ani a fost lovit cu pumnul în faţă de un alt bărbat la un stand de informare din Dresda. Atacatorul, în vârstă de 47 de ani, a fost inculpat pentru asalt.

În cel mai grav incident din cursul violenţelor împotriva politicienilor germani înregistrate în ultimele săptămâni, un candidat social-democrat, Matthias Ecke, a fost bătut acum o lună la Dresda, necesitând spitalizare, aminteşte dpa.

În Germania, ţara cu cea mai mare populaţie a UE şi care ocupă 96 din cele 720 de locuri ale Parlamentului European, votul de duminică este primul şi singurul scrutin pe plan naţional, după alegerile federale din 2021 şi înaintea celor din 2025. Cei 65 de milioane de alegători pot vota până la ora locală 18.00 (16.00 GMT), rezultatele finale fiind aşteptate după ora 23.00.

Ultimele sondaje pentru alegerile europene arătau 15% pentru Partidul Social-Democrat al lui Scholz, mult sub cele 25,7% de la scrutinul din 2021, 15% pentru Verzi, de la 20,5% la alegerile europene din 2019, şi doar 5% pentru Partidul Liberal Democrat, cele trei fiind membre ale actualei coaliţii guvernamentale.

În fruntea preferinţelor pentru alegerile europarlamentare se află blocul opoziţiei CDU/CSU, cu circa 30%, iar AfD concurează la locul al doilea, cu 14%. Formaţiunea populistă nou creată Sahra Wagenknecht (BSW) este cotată cu circa 7%.

Mette Frederiksen, premierul Danemarcei, a fost atacată vineri de un bărbat într-o piaţă din Copenhaga, au anunţat serviciile sale, precizând că atacatorul a fost arestat, potrivit AFP.

Doi martori, Marie Adrian şi Anna Ravn, au declarat pentru cotidianul danez BT că au văzut-o pe Mette Frederiksen sosind în piaţă în timp ce stăteau lângă o fântână în jurul orei 18.00 (16.00 GMT).

"Un bărbat a venit din direcţia opusă şi a împins-o puternic în umăr, făcând-o să se clatine în lateral", au povestit cele două femei pentru jurnal.

Deşi a fost "împinsă cu putere", doamna Frederiksen nu a căzut la pământ, au spus ele.

Tot conform celor doi martori, prim-ministrul a intrat apoi într-o cafenea din apropiere ca să-şi revină.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au condamnat vineri atacul împotriva doamnei Frederiksen.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat, de asemenea, ceea ce ea a numit un "act josnic care vine împotriva a tot ceea ce credem şi apărăm în Europa", într-o declaraţie postată pe reţelele de socializare.

Pe 15 mai, prim-ministrul slovac Robert Fico a fost împuşcat de mai multe ori de la mică distanţă în timp ce îşi saluta susţinătorii după o şedinţă de guvern în oraşul Handlova, în centrul Slovaciei.

Fico, care a supravieţuit tentativei de asasinat, a fost dus la un spital dintr-un oraş vecin după atacul armat, unde a suferit două intervenţii chirurgicale grele.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite