Aeronava americană pentru monitorizare nucleară a fost transferată în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O aeronavă de cercetare atmosferică a Forțelor Aeriene ale SUA a aterizat sâmbătă la amiază la baza aeriană Souda Bay de pe Insula Creta, în Grecia.

Constant Phoenix, aeronava de monitorizare nucleară a SUA FOTO EPA-EFE
Constant Phoenix, aeronava de monitorizare nucleară a SUA FOTO EPA-EFE

Potrivit unor site-uri de monitorizare a aviației, avionul WC-135, cunoscut și sub numele de Constant Phoenix, a venit pe Insula Creta direct din Statele Unite.

Constant Phoenix este o aeronavă de cercetare atmosferică folosită de Forțele Aeriene ale SUA pentru colectarea de probe de aer în scopul descoperirii prezenței agenților chimici și biologici, în timp ce baza aeriană Souda Bay se află la dispoziția forțelor NATO, în special din SUA și din Marea Britanie, pentru îndeplinirea unor misiuni de cercetare în zona Mării Negre, notează defenseromania.ro.

Dezvoltat în timpul Războiului Rece, acest avion a fost folosit inițial pentru a detecta testele nucleare efectuate de națiunile străine. De-a lungul anilor, misiunea sa a fost extinsă, incluzând supravegherea și analiza altor amenințări de mediu și preocupări de securitate națională, precizează sursa citată.

Sosirea Constant Phoenix pe Insula Creta survine pe fondul unor avertismente ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski precum că ocupanții ruși pregătesc un „act terorist” la centrala nucleară din Zaporojie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite