China confirmă oficial că nu va participa la conferinţa de pace din Elveția
0China a anunţat vineri oficial că, în lipsa unei invitaţii adresate şi Rusiei, nu va participa la summitul pentru pace în Ucraina, o conferinţă prevăzută să se desfăşoare la jumătatea lunii iunie în Elveţia, relatează AFP. Anterior, agenția Reuters a citat patru surse cu informaţii directe despre subiect potrivit cărora China va refuza să participe la conferinţa de pace pentru Ucraina.
„Există un decalaj evident între, de o parte, dispoziţiile stabilite pentru conferinţă, şi de cealaltă parte aşteptările Chinei şi aşteptările generale ale comunităţii internaţionale", a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Mao Ning.
„China a insistat mereu asupra faptului că o conferinţă internaţională de pace trebuie să fie recunoscută deopotrivă de Rusia şi de Ucraina, să permită participarea egală a tuturor părţilor şi o discuţie justă a tuturor planurilor de pace. Altfel, conferinţa cu greu va putea să joace un rol substanţial în revenirea păcii", a explicat oficialul chinez.
Totuşi, „noi vom continua să promovăm discuţii de pace în maniera noastră, vom menţine comunicarea cu toate părţile şi vom colabora pentru o soluţionare politică a crizei ucrainene", a mai menţionat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez.
Summitul de pace găzduit de Elveţia este organizat la cererea Ucrainei, al cărei obiectiv în acest demers este de a obţine un larg sprijin internaţional pentru „formula de pace” a Kievului, enunţată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la sfârşitul anului 2022 şi care prevede în principal retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean şi restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional.
Zelenski a cerut Elveţiei să nu invite Rusia la conferinţă, insistând în schimb asupra participării preşedintelui chinez Xi Jinping şi a celui american Joe Biden. Prezenţa lui Biden este încă incertă, iar până la jumătatea lunii mai numai aproximativ 50 din cele circa 160 de delegaţii invitate confirmaseră participarea.
Potrivit anunţului guvernului elveţian, această „Conferinţă la nivel înalt asupra păcii în Ucraina" va fi o platformă de dialog pentru identificarea posibilelor căi de a ajunge la o pace globală, justă şi durabilă în Ucraina, conform principiilor fundamentale ale ONU şi ale dreptului internaţional, iar un obiectiv al reuniunii va fi crearea "unei foi de parcurs concrete pentru participarea Rusiei la procesul de pace", formulă interpretată de Moscova ca fiind o încercare de a-i transmite un ultimatum.
Rusia nu a fost invitată
Rusia a transmis iniţial că nu va lua parte la conferinţă nici dacă va fi invitată, considerând că Elveţia şi-a pierdut statutul de ţară neutră după ce s-a alăturat sancţiunilor occidentale contra Moscovei. Dar preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna aceasta că Rusia este pregătită să participe la discuţii, dar nu a fost invitată de gazdele elveţiene.
Întrebat de presă în timpul unei vizite în China în ce condiţii Rusia ar fi dispusă să participe la conferinţa din Elveţia, Putin a răspuns că politica este formată din realităţi concrete, nu din situaţii ipotetice. „Dar suntem pregătiţi să discutăm - nu am refuzat niciodată", a insistat preşedintele rus, adăugând că este dispus să negocieze cu Kievul pe baza acordului de pace nefinalizat în tratativele desfăşurate la Istanbul în martie-aprilie 2022, la o lună după ce Rusia declanşase invazia în Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a salutat vineri refuzul Chinei de a lua parte la conferinţa din Elveţia. „Căutarea unor soluţii pentru conflictul ucrainean fără participarea Rusiei este total ilogică, fără perspective şi practic nu este altceva decât o pierdere de timp", a declarat Peskov, subliniind că punctele de vedere ale Rusiei şi Chinei pe acest subiect sunt "absolut identice".
Beijingul a declinat invitaţia întrucât nu sunt reunite condiţiile pentru prezenţa sa, declaraseră trei dintre surse pentru Reuters.
Condiţiile care nu sunt întrunite, potrivit celor transmise de China în această săptămână unor diplomaţi, sunt faptul că această conferinţă ar trebui să fie recunoscută atât de Rusia, cât şi de Ucraina, că ar trebui să existe o participare egală a tuturor părţilor şi discuții egale asupra tuturor propunerilor, a indicat una dintre surse.
Beijingul sprijină convocarea unei conferinţe de pace recunoscute de ambele părţi şi cu participarea egală a tuturor părţilor, a declarat luni un purtător de cuvânt.
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a sugerat joi că Beijingul ar putea organiza o conferinţă de pace la care ar putea participa Rusia şi Ucraina.
În ianuarie, Ucraina l-a invitat pe preşedintele chinez Xi Jinping la summitul programat în Elveţia. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel în această săptămână la preşedintele american Joe Biden să participe, dar Washingtonul nu a confirmat pe cine va trimite.
China are relaţii apropiate cu Rusia şi s-a abţinut de la a critica invazia din Ucraina, dar s-a oferit anterior să ajute la mediere în conflict.
Elveţia încearcă să convingă mai multe state din aşa-numitul Sud Global, inclusiv China, să ia parte la conferinţă.