Kremlinul insistă să decidă soarta Ucrainei: cum comentează intenția Elveției de a organiza un summit de pace
0Kremlinul susține că ideea unor negocieri de pace în Ucraina fără participarea Rusiei este „comică”, relatează ageția de presă Reuters, citată de Agerpres.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat că speră să se reîntâlnească cu aliații țării sale în Elveția pentru un summit pentru pace.
Întrebat luni despre aceste planuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat din nou că un summit de pace în Ucraina nu poate avea loc fără Rusia. „Am spus de mai multe ori că este un format straniu, cel puţin, deoarece anumite planuri de pace sunt implementate fără participarea Rusiei, ceea ce este în sine frivol şi chiar comic”, a susținut oficialul rus de rang înalt.
Şeful cancelariei prezidenţiale a Ucrainei, Andrii Iermak, a afirmat la rândul său că Rusia ar putea primi peste câtva timp un proiect de la summit. „Poate fi o situaţie în care invităm împreună reprezentanţi ai Federaţiei Ruse, în care li se va prezenta planul în caz că oricine va reprezenta ţara agresoare în acel moment va dori să pună capăt într-adevăr acestui război şi să revină la o pace justă”, a declarat el.
După doi ani de război la scară largă, Rusia ocupă mai puţin de o cincime din teritoriul recunoscut internaţional al Ucrainei. Kremlinul a susţinut în repetate rânduri că este deschis la dialog, însă negocierile trebuie să recunoască „noile realităţi de pe teren”. Conducerea de la Kiev cere restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi retragerea completă a forţelor invadatoare.
Reuters a dezvăluit în exclusivitate recent că liderul autoritar rus Vladimir Putin a trimis în 2023 către Statele Unite semnale - inclusiv private, prin intermediari cum ar fi partenerii arabi ai Rusiei - conform cărora ar fi gata să ia în considerare un armistiţiu în Ucraina, îngheţând liniile actuale ale frontului.
Însă o sursă de la Washington a dezminţit existenţa oricărui contact oficial şi a afirmat că SUA nu vor participa la un dialog în care să nu fie implicată şi Ucraina.