Studiu: Spanacul şi varza creaţă, alimente care ajută la prevenirea degenerării creierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spanacul, varza creaţă, dar şi alte legume cu frunze verzi, consumate zilnic, ar putea preveni pericolul degenerării până la demenţă, potrivit unui studiu al unei echipe de cercetători de la Universitatea Rush din Chicago (SUA), potrivit „The Telegraph”.

Echipa de cercetători a evaluat anual dieta şi capacitatea mentală a aproximativ 950 de persoane în vârstă, pe o perioadă de doi până la 10 ani, 

Vârstă medie a celor care au participat la studiu a fost de 81 ani, aceştia fiind supuşi la 19 teste.

Cei care au mâncat legume cu frunze verzi, cum ar fi spanac şi varză creaţă, o dată sau de două ori pe zi au înregistrat un declin cognitiv  mai mic faţă de cei care au evitat asemenea alimente. Potrivit noului studiu, realizat de cercetătorii de la Rush University Medical Centre din Chicago, persoanele care au urmat strict această dietă au prezentat cu 53% mai puţine riscuri de a dezvolta maladia Alzheimer.

Spanacul e considerat un aliment care contribuie la menţinerea sănătăţii noastre. Această legumă conţine săruri minerale, precum potasiu, sodiu calciu, fosfor, magneziu, sulf, mangan, zinc, cupru, iod, fier, vitaminele A, B1, B2, B12, PP, C, acid folic, clorofilă, lipide sau glucide. 

Spanacul e recomandat pentru că e un bun antiinflamator, antioxidant şi ajută la reglarea tensiunii arteriale, îmbunătăţeşte vederea şi ajută la îmbunătăţirea densităţii oaselor. 

Topul alimentelor care afectează sănătatea creierului este format din carne roşie, unt şi margarină, brânză, produse de patiserie şi dulciuri, alimente prăjite şi de tip fast-food. 

Viață sănătoasă

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite