Sfaturile unui cunoscut psiholog despre succes în „rescrierea” poveștilor de viață dramatice
0Psihologul Stelian Chivu crede că mulți dintre noi retrăiesc la nesfârșit propriile traume când își spun poveștile de viață. Doar după ce conștientizează că pot ieși din acest cerc vicios, își pot rescrie povestea și se pot vindeca.
Poveștile de viață ale fiecăruia dintre noi au o componentă emoțională, una mentală și una fizică. De cele mai multe ori atunci când povestim ceva, trăim sau transmitem imagini și diverse stări. „Problema apare când ne povestim propria experiență de viață. Mulți se repetă și rămân ancorați în poveștile negative”, explică psihologul Stelian Chivu.
Este interesant ce se întâmplă în creierul nostru când ne povestim propria viață. Când repetăm de multe ori un eveniment negativ, povestea respectivă face ca la nivel neuronal să se creeze niște sinapse. Acestea se manifestă ca niște reflexe necondiționate și fac ca persoana în cauză să rămână la nesfârșit în propria poveste, retrăind aceleași stări negative.
„Este însă nevoie să ne spunem poveștile de viață. Sunt multe situații în care persoana se victimizează fără să știe, atunci când povestește un episod negativ și retrăiește traumele din trecut. Se produc atunci două lucruri. Pe de o parte, victimizându-se primește energie de la cel care ascultă, iar pe de altă parte se descarcă de energia negativă acumulată”, detaliază psihologul Stelian Chivu.
Studiul științific care demonstrează că e bine să vorbim despre traume
Ce nu știu cei care își povestesc dramele la nesfârșit este că efectele acestora se amplifică de fiecare dată când relatează prin ce au trecut. Și asta pentru că se gândesc la ce li s-a întâmplat, vizualizează evenimentul și îl trăiesc, iar prin repetare nu fac altceva decât să îl ancoreze mai mult în propriile gânduri și emoții.
Un psiholog american, James Pennebaker, a efectuat în 1980 un important studiu ce a vizat poveștile traumatice de viață, în urma căruia a constatat că sănătatea emoțională și fizică a fiecăruia dintre noi este serios afectată când nu vorbim despre evenimentele traumatice.
„Este bine să vorbim despre evenimentele traumatice din trecut, cu condiția să nu rămânem în ele. Trebuie să le povestim, dar în același timp e necesar să ne și eliberăm de ele. Când ne spunem propriile povești de viață, ne înțelegem mai mult propria persoană, găsim noi soluții la problemele cu care ne confruntăm, evoluăm și ne autoevaluăm”, spune psihologul Stelian Chivu.
„Mintea subconștientă nu face diferența între trecut și prezent”
Nu în ultimul rând, atunci când ne povestim viața, ne automotivăm singuri și ajungem să ne vindecăm. Când ne spunem propriile povești de viață doar pentru a ne încărca din nou negativ nu facem altceva decât să creăm tipare mentale nesănătoase și chiar amintiri false și ne provocăm singuri noi traume emoționale prin revenirea sentimentelor de vinovăție și frustrare.
„Mintea subconștientă nu face diferența între trecut și prezent. Când o persoane povestește un eveniment traumatic din trecut, mintea subconștientă îl tratează ca și cum s-ar întâmpla aici și acum. Automat se retrăiesc, reinstalează și reancorează energiile generate de poveștile negative”, explică psihologul Stelian Chivu.
Mai mult decât atât, persoanele care cad pradă acestui cerc vicios, devin mult mai receptive la poveștile negative de viață ale altor persoane. Cei în cauză sunt permanent posaci, triști și încruntați.
Tehnica simplă prin care ne rescriem povestea
Există și persoane care preferă să nu spună nimic despre ce li s-a întâmplat, indiferent cât de traumatice ar fi evenimentele prin care au trecut. Nu este indicat să facă acest lucru pentru că vor ține totul în ei, iar asta înseamnă că nu vor putea elibera gândurile și emoțiile negative, cum ar fi rușinea, frica, umilința și vina. Își vor spune „sigur vor râde de mine”, „nu mă vor înțelege” și „vor crede că nu sunt capabil.”
Fiecare dintre noi își trăiește viața printre povești, atât negative, cât și pozitive. Când conștientizăm că ne facem rău singuri, putem alege să ne schimbăm poveștile negative în povești terapeutice, cum le numesc specialiștii.
Există și o tehnică simplă pentru a face acest lucru. Ne scriem poveștile într-un caiet, le citim după câteva zile ca și cum ar fi scrise de altcineva și le analizăm atent. Ulterior, le rescriem astfel încât finalul să fie fericit. Chiar dacă nu reușim să facem asta de prima dată, o putem totuși schimba încărcând-o cu umor.
„Nu te poți vindeca până nu îți schimbi povestea”
Nu e cazul să ne apucăm să râdem de propriile drame, dar putem să ne reamintim de un moment amuzant din acea poveste. De pildă, cineva a scăpat farfuria cu sarmale peste un invitat la pomana bunicii. Astfel de episoade amuzante fac mai ușoară trecerea de la poveștile negative la cele pozitive.
Suntem actori principali și regizori în propriile povești de viață și tocmai asta ne oferă puterea de-a prelua controlul asupra lor, iar apoi le putem schimba cum dorim. Schimbând povestea, ne schimbăm viața.
„De peste 30 de ani cercetez acest domeniu. Am ascultat foarte multe povești și am sesizat că în momentul în care găsesc o modalitate de-a scoate pacienții din propriile povești negative, echilibrarea se instalează foarte repede. De pildă, un tânăr aflat într-o depresie severă punea toate nemulțumurile lui pe umerii părinților, despre care povestea că nu îl ajută, nu îl înțeleg, nu comunică și în general nu fac tot ce își dorea el. I-am recomandat să facă un voluntariat la un ONG care se ocupa de copiii abandonați și după trei săptămâni a înțeles unde greșea, a reușit să iasă din propria poveste și și-a schimbat complet atitudinea față de părinți și față de viață. Ca sfat, nu te poți vindeca până nu îți schimbi povestea”, conchide psihologul Stelian Chivu.
Se încarcă comentariile...
