Popeye avea dreptate: Spanacul creşte forţa musculară. Oamenii de ştiinţă au aflat care este substanţa-minune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă germani au descifrat secretul lui Popeye Marinarul, celebrul personaj de desene animate. Acesta îşi creştea forţa musculară consumând spanac. Şi avea dreptate.

Spanacul conţine o substanţă numită ecdisteron care sporeşte puterea musculară a sportivilor şi nu doar a lor, potrivit posturilor ARD şi ARTE, citate de agerpres.ro. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea din Berlin care au desfăşurat un studiu pe această temă.

Cercetarea s-a desfăşurat pe un grup de sportivi care, timp de 10 săptămâni, au primit ecdisteron sub formă de supliment alimentar. La final, acesştia s-au dovedit de trei ori mai puternici decât grupul de voluntari care a primit placebo.

„Nu ne-am aşteptat ca această creştere să fie atât de mare“, a declarat Maria Parr, profesoară la Universitatea din Berlin.

Potrivit presei germane, ecdisteronul există în mai multe tipuri de legume, dintre care spanacul reprezintă cel mai cunoscut sortiment.

Referindu-se la personajul Popeye Marinarul, creat în 1929, Maria Parr a declarat: „

„Poate că oamenii de atunci ştiau ceva, cunoşteau un lucru pe care noi am fost nevoiţi să îl descoperim cu multă dificultate, abia după cercetările din aceste zile“, a adăugat Parr cu referire la personajul Popeye Marinarul, creat în 1929.

Cercetarea a fost începută după descoperirea unor indicii potrivit cărora ecdisteronul era utilizat în sportul din Rusia şi după apariţia unor informaţii potrivit cărora pe piaţă se va lansa un astfel de supliment.

Profesoara germană a sugerat reprezentanţilor Agenţia mondială antidoping - WADA - să adauge ecdisteronul pe lista substanţelor interzise.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite