Nouă semne că pui prea multă sare în mâncare. Unele indicii nu sunt luate în serios

0
Publicat:

Sarea este un condiment care poate aromatiza alimentele și acționează ca un conservant. Este formată din aproximativ 60% clorură și aproximativ 40% sodiu. Aproape toate alimentele neprocesate - la legume, fructe, nuci, carne, cereale integrale și produse lactate - sunt sărace în sodiu.

Prea multă sare  FOTO Shutterstock
Prea multă sare FOTO Shutterstock

Sarea pe care o consumăm ajută la relaxarea și contracția mușchilor, dă o mână de ajutor în cazul impulsurilor nervoase și echilibrează mineralele și apa pe care le ingerăm. Dar, în general, avem tendința de a consuma mai mult sare decât are organismul nevoie.

Organismul nostru are nevoie doar de o cantitate mică de sodiu. Ar trebui să consumăm aproximativ 1.500 de miligrame în fiecare zi. Dar în SUA de exemplu se consumă în medie în jur de 3.400. În România, chiar mai mult, arată datele statistice.

Sarea în exces poate duce la un accident vascular cerebral, boli de inimă și hipertensiune arterială, scrie Webmd. Dar cum știi că e prea multă sare?

Nouă semne că mănânci prea multă sare

  • 1. Ești balonat

Balonarea este unul dintre cele mai frecvente efecte pe termen scurt ale consumului de prea multă sare. Aceasta ajută organismul să rețină apa, astfel încât se acumulează lichid în plus. Alimentele nu trebuie să aibă un gust sărat pentru ca acestea să fie bogate în sodiu. Sandvișurile, pizza, covrigii și supa la conservă pot fi surse ascunse de sare.

  • 2. Tensiunea arterială este ridicată

Există o mulțime de motive pentru care ai putea avea tensiune arterială ridicată, dar unul dintre ele ar putea fi excesul de sodiu. Modificarea tensiunii arteriale se produce prin intermediul rinichilor. Prea multă sare îi face pe aceștia să elimine mai greu lichidul de care nu mai e nevoie. Ca urmare, tensiunea arterială crește.

  • 3. Se umflă picioarele, mâinile, fața

Umflarea poate fi un semn că ai prea mult sodiu în organism. Părți ale corpului precum fața, mâinile, picioarele și gleznele sunt cel mai probabil să se umfle. Dacă ești mai umflat decât de obicei, aruncă o privire la cât de multă sare mănânci.

  • 4. Îți este foarte sete

Dacă ți-a fost foarte sete în ultima vreme, ar putea fi un semn că mănânci prea multă sare. Când se întâmplă acest lucru, te deshidratezi. Corpul extrage apa din celule și ai putea începe să te simți foarte însetat. Consumul de apă poate ajuta la neutralizarea acelei săruri și îți poate împrospăta celulele.

  • 5. Ai luat în greutate

Atunci când reții apă, s-ar putea să iei în greutate. Dacă ai luat kilograme rapid în decurs de o săptămână sau chiar de câteva zile, ar putea fi din cauză că ai prea multă sare. Dacă te-ai îngrășat mai mult de 2 kilograme într-o zi sau 4 kilograme într-o săptămână, gândește-te la alimentele pe care le-ai mâncat în ultimele zile și încearcă să faci schimbări pentru a reduce cantitatea de sare.

  • 6. Folosești foarte des toaleta

Mai multă sare determină mai multe drumuri la baie. Acest lucru s-ar putea datora faptului că sarea te poate face să îți fie foarte sete, ceea ce te-ar putea determina să bei mai multă apă. Ulterior, s-ar putea să trebuiască să mergi la baie mai des decât de obicei. 

  • 7. Nu dormi bine

Dacă mănânci prea multă sare înainte de culcare, aceasta poate duce la tulburări în somn. Semnele pot varia de la un somn agitat, la trezirea frecventă în timpul nopții și la faptul că nu te simți odihnit dimineața.

  • 8. Te simțiți slăbit

Atunci când există prea multă sare în sânge, apa țâșnește din celule pentru a dilua sarea. Rezultatul? S-ar putea să începi să te simți mai slab decât de obicei.

  • 9. Te deranjează stomacul

Dacă prea multă sare în alimentația ta te deshidratează, stomacul tău va simți acest lucru. S-ar putea să simți greață sau să ai diaree. Dacă stomacul tău este deranjat sau ai crampe, uită-te la ceea ce ai mâncat în ultimele zile și încearcă să reduci cantitatea de sare. Să bei mai multă apă ar putea ajuta la rehidratarea celulelor și te poate face să te simți mai bine.

Efectele pe termen lung ale excesului de sare

Deși există o mulțime de efecte pe termen scurt la care trebuie să fii atent, există și efecte pe termen lung ale consumului de prea multă sare. Aceasta ar putea crește riscul de a avea afecțiuni precum mărirea mușchiului cardiac, dureri de cap, insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială, boli de rinichi, pietre la rinichi, osteoporoză, cancer de stomac și accident vascular cerebral.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite