Ce pățim dacă mâncăm prea multe fructe? Riscurile la care ne expunem, care e porția recomandată zilnic

0
Publicat:

Fructele nu sunt un aliment de bază, ci un desert natural și sănătos. Să mănâncă cu moderație, pentru plăcerea gustului, este avertismentul unui cunoscut nutriționist. Fructele consumate în exces pot cauza probleme digestive și acumularea kilogramelor nedorite.

Cireșele, printre fructele campioane la fructoză FOTO Shutterstock
Cireșele, printre fructele campioane la fructoză FOTO Shutterstock

Pe lângă alte alimente, și fructele pot da intoleranță. "Multe persoane suferă de un sindrom de malabsorbție al fructozei, care se manifestă prin probleme digestive, balonare, diaree etc. Foarte rar este vorba de o problema severă sau o boală congenitală, cel mai frecvent intoleranța apare ca urmare a unui exces de fructoză în alimentație!", explică dr .Mihaela Bilic, pe pagina sa de socializare.

Specialistul spune că organismul nostru nu a fost proiectat să metabolizeze atât de multă fructoză, în fiecare zi! Zahărul din fructe este procesat exclusiv în ficat și dacă depășim un aport de 50g/zi riscăm un dezechilibru metabolic cu apariția depozitelor de grăsime pe abdomen și un nivel crescut de trigliceride în sânge.

Cea mai mare cantitate de fructoză se află în sucuri

"Până acum 50 de ani aportul mediu de fructoză era de 15-25g/zi, iar astăzi se apropie de 80-100g mai ales în SUA și America de Sud. Din ce provine fructoza? Din fructe, miere și zahăr, care este un amestec de glucoză și fructoză. Ca să nu obosim ficatul și să nu ne trezim cu un colăcel de grăsime pe burtă, trebuie să reducem consumul de miere și zahăr. Cât despre fructe, să le consumăm proaspete, mestecate cu tot cu pulpă, nu transformate în suc- în felul acesta fructoza se absoarbe treptat și în cantitate mai mică", spune nutriționistul.   

Mihaela Bilic mai spune că cea mai mare cantitate de fructoză o găsim în sucuri, indiferent că este vorba de fresh, sucuri naturale sau carbogazoase.

"Fructele campioane la conținutul de fructoză sunt cireșele, pepenii și strugurii. Deși are tot 4 cal/g precum proteinele din carne și amidonul din făinoase, fructoza îngrașă mai tare decât caloriile pe care le conține. Nu putem folosi fructoza ca și energie pentru mișcare, ea este materie primă pentru îngrășare!", explică specialistul.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite