Alcoolul scurtează viața cu 13 ani și dăunează creierului. Băutorii înrăiți au cu 133% riscuri de leziuni cerebrale

0
Publicat:

Neurologii trag un semnal de alarmă: „Persoanele care consumă mai mult de un pahar de alcool pe zi trăiesc cu 13 ani mai puțin”. Află cum mai mult de opt băuturi alcoolice pe săptămână cresc riscul de accident vascular cerebral și nu numai.

alcool baut shutterstock jpeg

Un studiu realizat de Universitatea din São Paulo (Brazilia) analizează legătura dintre consumul de alcool și efectele neuropatologice legate de vârstă, în cadrul unui studiu populațional. Potrivit acestei analize, persoanele care consumă cantități mari de alcool au o speranță de viață mai scurtă cu 13 ani față de cele care nu au consumat niciodată alcool.

Studiul, publicat în revista Neurology a Academiei Americane de Neurologie, este de tip observațional și, prin urmare, nu dovedește că alcoolul în exces provoacă leziuni cerebrale. Totuși, rezultatele sugerează că „băutorii înrăiți” – cei care consumă opt sau mai multe băuturi alcoolice pe săptămână – prezintă un risc mai mare de a dezvolta leziuni cerebrale, precum arterioloscleroza hialină, un semn asociat cu probleme de memorie și raționament.

Rezultatele acestui studiu capătă un sens cu atât mai îngrijorător în contextul românesc, unde consumul de alcool continuă să fie la cote alarmante. Potrivit unui raport publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 2024, românii sunt cei mai mari consumatori de alcool din Europa. Această realitate reflectă o problemă profundă și sistemică, alimentată atât de factori culturali, cât și de o slabă conștientizare a riscurilor pe termen lung.

„Consumul excesiv de alcool, o problemă majoră de sănătate la nivel global”

Arterioloscleroza hialină este o afecțiune care determină îngustarea vaselor mici de sânge, care devin mai groase și mai rigide. Acest fenomen îngreunează fluxul sangvin, ceea ce, în timp, poate afecta creierul. Se manifestă sub formă de leziuni, adică zone de țesut deteriorat în creier, informează Europa Press.

Consumul excesiv de alcool reprezintă o problemă majoră de sănătate la nivel global, fiind asociat cu un risc crescut de probleme de sănătate și decese. Cercetarea noastră arată că alcoolul în exces dăunează creierului, iar acest lucru poate duce la probleme de memorie și cognitivitate”, explică autorul studiului, doctorul Alberto Fernando Oliveira Justo, de la Facultatea de Medicină a Universității din São Paulo (Brazilia).

Ce înseamnă o băutură alcoolică: 14 grame de alcool explicate

Studiul a inclus 1.781 de persoane, cu o vârstă medie de 75 de ani la momentul decesului. Fiecărui participant i s-a realizat o autopsie cerebrală, iar cercetătorii au examinat țesutul cerebral pentru a identifica semne de leziuni cerebrale, cum ar fi aglomerările de tau și arterioloscleroza hialină. De asemenea, au măsurat greutatea cerebrală și înălțimea fiecărui participant.

Cercetătorii au împărțit participanții în patru grupuri: 965 de persoane care nu consumau alcool, 319 băutori moderați care consumau șapte sau mai puține băuturi pe săptămână; 129 de băutori excesivi care consumau opt sau mai multe băuturi pe săptămână; și 368 de foști băutori. O băutură a fost definită ca având 14 grame de alcool, echivalent cu aproximativ 350 ml de bere, 150 ml de vin sau 45 ml de alcool distilat.

După ajustarea factorilor care ar putea influența sănătatea creierului, precum vârsta la deces, fumatul și activitatea fizică, băutorii înrăiți aveau cu 133% mai multe șanse de a prezenta leziuni cerebrale vasculare comparativ cu cei care nu consumau alcool. Foștii alcoolici mari aveau cu 89% mai multe șanse, iar băutorii moderați cu 60%.

Riscuri cognitive și leziuni cerebrale pe termen lung

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că alcoolicii și foștii băutori înrăiți aveau șanse mai mari de a dezvolta aglomerări de tau, un biomarker asociat cu boala Alzheimer, cu probabilități de 41% și, respectiv, 31% mai mari.

Consumul excesiv de alcool din trecut a fost asociat cu o cantitate mai mică de masă cerebrală și cu performanțe cognitive mai slabe. Nu s-a găsit nicio legătură între consumul moderat sau excesiv de alcool și proporția de masă cerebrală sau capacitățile cognitive. În plus, doar în cazul foștilor băutori au fost observate deteriorări ale capacităților cognitive, ceea ce sugerează un impact negativ continuu asupra funcțiilor cognitive chiar și după renunțarea la alcool.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că alcoolicii  mureau, în medie, cu 13 ani mai devreme decât cei care nu au consumat niciodată alcool. „Am descoperit o legătură între consumul excesiv de alcool și semnele de leziuni cerebrale, ceea ce poate avea efecte pe termen lung asupra sănătății creierului, afectând memoria și capacitatea de raționament”, afirmă Justo.

„Înțelegerea acestor efecte este esențială pentru conștientizarea sănătății publice și pentru implementarea în continuare a măsurilor preventive menite să limiteze consumul excesiv de alcool”, conchide cercetătorul.

Ce câștigi când renunți la alcool: de la somn mai bun la risc redus de cancer

Așadar, riscurile consumului de alcool pentru sănătate nu îi vizează doar pe băutorii înrăiți, ci și pe cei care consumă alcool în cantități moderate sau chiar pe foștii consumatori. Cercetările arată că inclusiv persoanele care au renunțat la alcool după o perioadă de consum intens pot rămâne expuse unor riscuri crescute de leziuni cerebrale, dar și de afecțiuni cardiovasculare, comparativ cu cei care nu au consumat niciodată.

Totuși, beneficiile renunțării la alcool sunt semnificative și apar relativ rapid. Un somn mai odihnitor, o stare psihică mai echilibrată, pielea mai sănătoasă, o scădere a riscului de cancer și bolilor de inimă – toate sunt consecințe pozitive ale renunțării la alcool. În plus, sistemul imunitar devine mai eficient, ceea ce oferă o protecție sporită în fața infecțiilor și altor boli.

Concluzia specialiștilor este clară: nu există un consum de alcool lipsit de riscuri. Chiar și reducerea treptată a cantității poate aduce îmbunătățiri semnificative în sănătatea fizică și mintală. 

Într-un moment în care România ocupă, potrivit OMS, locul fruntaș în Europa la consumul de alcool, iar mortalitatea asociată acestuia rămâne ridicată, este esențial ca astfel de informații să ajungă la cât mai mulți oameni. Pentru că tot mai mulți dependenți de alcool ajung în spitalele de psihiatrie.

Educația pentru sănătate, conștientizarea pericolelor reale și sprijinul oferit celor care decid să renunțe la alcool trebuie să devină priorități. Este un pas vital pentru o societate mai sănătoasă și mai echilibrată. Într-un articol anterior am vorbit despre cel mai eficient tratament pentru alcoolici” și despre semnele timpurii care pot indica dependența de alcool.

Viață sănătoasă

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite