Sex cu un străin: poveştile unor femei care şi-au îndeplinit fantezia de a trăi o noapte de pasiune cu un necunoscut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fantezia sexului cu un necunoscut le pune femeilor sângele în mişcare. FOTO Arhivă Adevărul
Fantezia sexului cu un necunoscut le pune femeilor sângele în mişcare. FOTO Arhivă Adevărul

Sex cu un străin. Una dintre cele mai populare fantezii sexuale ale femeilor este amorul pasional cu un necunoscut. Oriunde s-ar consuma actul sexual, adrenalina pulsată la cote maxime, după cum povestesc câteva îndrăzneţe, vor transforma partida de sex într-una greu de egalat.

Sexul cu un străin se găseşte cu siguranţă în topul celor mai fierbinţi fantezii ale femeilor. Potrivit sexologului şi psihoterapeutului Hernando Chaves, din Beverly Hills, simţul pericolului, sentimentul de putere şi, în acelaşi timp, slăbirea „frâielor” de control sunt doar câteva dintre aspectele care explică această fantezie, scrie laweekly.com.

„Este o fantezie accesibilă. Pentru multe persoane, aceste dorinţe sexuale amplifică plăcerea erotică. Uneori, oamenilor le este greu să îşi exprime sexualitatea alături de parteneri din cauza temerilor de a fi judecaţi, dar cu un străin este mult mai uşor”, mai spune specialistul, adăugând: „Pentru femei sunt foarte importante implicarea emoţională, conexiunea, intimitatea. Sexul cu un necunoscut le poate ajuta pe acestea să lase în urmă idealurile şi să se concentreze strict pe actul fizic, pe plăcere”.

Sex cu un străin: mărturisirile femeilor care şi-au îndeplinit fantezia

Nu multe femei îndrăznesc să se lase pradă dorinţelor şi să facă sex cu un bărbat pe care nu îl vor mai revedea, probabil, niciodată, însă există reprezentante ale sexului frumos care au îndrăznit să-şi spună povestea partidei de sex cu un străin prin intermediul site-ului experienceproject.com.

   

„Aveam 20 de ani şi plecasem singură în vacanţă în Rimini, Italia. Într-o seară, am ieşit într-un pub cu un grup de americani pe care îi cunoscusem la hotel. M-am ameţit repede cu nişte vin roşu şi încercam să joc darts când în faţa mea a apărut un frumuşel. Venise să joace darts cu mine, dar în scurt timp nu ne puteam lua mâinile unul după celălalt. Am ajuns în camera mea de hotel, unde am făcut sex toată noaptea ba pe pat, ba pe podea, ba în duş, ba pe balcon. El pleca a doua zi. Nu l-am mai văzut niciodată şi habar nu am cum îl cheamă, dar a fost o noapte pe cinste”, îşi aminteşte „abscuramma”.

Sex cu un străin: amor în metrou cu un necunoscut la costum

„În urmă cu vreo trei ani, firma mea a deschis o nouă clădire de birouri aşa că a avut loc o petrecere de inaugurare la care am băut cam mult. Nu prea m-am descurcat cu drumul spre casă, pentru că nu cunoşteam zona aceea a oraşului, aşa că, la metrou, i-am cerut indicaţii unui tip îmbrăcat la costum, destul de atrăgător. Bărbatul a observat că eram beată şi s-a oferit să meargă cu mine până la staţia la care trebuia să cobor, iar eu, din recunoştinţă că s-a oferit să aibă grijă de mine, l-am îmbrăţişat. Îmbrăţişarea s-a transformat într-un sărut pasional în timpul căruia i-am atins zona intimă doar să constat, excitată şi foarte încântată, că era foarte bine dotat. Nu mai era nimeni în metrou, aşa că m-a întors imediat cu spatele, mi-a ridicat rochia şi m-a pătruns puternic de câteva ori, după care ne-am oprit, pentru că el trebuia să coboare. Fără să mă gândesc prea mult, am coborât şi eu şi am mers la el. Am făcut sex ca animalele ore întregi. A doua zi dimineaţă am plecat când el încă dormea, fără să spun vreun cuvânt. Nu ştiu decât că îl cheamă David”, a descris „smiles2013” aventura vieţii ei.

„L-am cunoscut la o petrecere la cineva acasă. Plictisită, am ajuns la un moment dat într-unul dintre dormitoare, iar el era acolo, privea absent pe fereastră. Am intrat, ne-am salutat, am schimbat câteva vorbe şi înainte să îmi dau seama am început să ne sărutăm. Avea o înfăţişare latino, părul lung, barbă, ochi luminoşi şi deschişi la culoare şi ten măsliniu. Am făcut sex chiar atunci, acolo. Ne-am mai întâlnit apoi o dată, tot din întâmplare, şi am făcut sex din nou. Nu am reţinut cum îl cheamă, dar nu voi uita niciodată experienţele cu el”, povesteşte „BlasphemousAngel”.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite