Rosul unghiilor poate aduce beneficii sănătăţii copiilor. Specialiştii explică de ce nu trebuie certaţi micuţii care adoptă acest obicei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai certaţi copiii când îşi sug degetele sau îşi rog unghiile. Specialiştii susţin că aceste gesturi le sunt benefice sănătăţii.

Dacă de fiecare dată când îi vedeţi pe cei mici că îşi sug degetele sau îşi rog unghiile, încercaţi să îi opriţi, este timpul să nu mai faceţi acest lucru. Specialiştii sunt de părere că aceste două obiceiuri, comune în rândul celor mici, sunt de fapt benefice.

Un nou studiu a arătat că aceste gesturi pot proteja impotriva alergiilor la varstă adultă. Copiii care şi-au supt degetele sau şi-au ros unghiile, au înregistrat semnificativ mai putine cazuri de alergii, inclusiv la acarieni, anumite plante, mucegai sau blănuri.

Cele două obiceiuri,care se dezvoltă încă din uter, stimulează sistemul imunitar prin expunerea la microbi, de la o vârstă fragedă, scrie thesun.co.uk

Studiul realizat de Universitatea din Otago, Noua Zeelandă, a urmărit progresului a 1.037 copii, de la naştere până la maturitate. Părinţii au raportat obiceiurile celor mici la cinci, şapte, nouă şi unsprezece ani, aceştia fiind testaţi cu privire la alergiile dezvoltate. Copiii care au adoptat aceste obiceiuri au avut un risc cu 31% mai mic de a se confrunta cu problema alergiilor.

Constatările sunt susţinute şi de "teoria igienei", care sugerează că expunerea timpurie la germeni si microbi, ajută la prevenirea alergiilor şi stimulează imunitatea.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite