Bărbatul nu ştie când o femeie mimează. Alte mituri ale sexualităţii demascate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lenjeria sexy şi jocurile erotice incită partenerii. FOTO Arhivă „Adevărul“
Lenjeria sexy şi jocurile erotice incită partenerii. FOTO Arhivă „Adevărul“

Un program clar al serilor de sex, durata optimă a unei partide sau modul în care bărbatul poate să afle dacă femeia mimează sau nu orgasmul sunt mituri care înconjoară cuplurile. Publicaţia britanică „Daily Mail“ dezbracă viaţa sexuală de secrete şi demitizează legendele din jurul dormitorului.

Lenjeria sexy

Poate o simplă pereche de bikini şi un sutien din dantelă să rezolve problemele în viaţa de cuplu? Cu siguranţă, lenjeria nu va soluţiona o criză conjugală, dar va avea o contribuţie majoră la detensionarea spiritelor. Trebuie să existe atracţie între parteneri, iar focul şi pasiunea nu se menţin decât cu un pic de efort din partea amândurora.

Discuţiile despre sex fac bine

Oamenii nu vorbesc despre dragoste atunci când au o viaţă sexuală mulţumitoare, obiecţiile apar în momentul în care situaţia devină critică. Totuşi, sunt foarte multe cazuri în care partenerii preferă să tacă atunci când se confruntă cu dificultăţi. Potrivit unor specialişti, perechea refuză să mai coopereze şi se complace într-o conjunctură, sperând că lucrurile se vor rezolva de la sine. „Dacă nu vorbiţi de propriile temeri şi sentimente aveţi zero şanse să vă rezolvaţi problemele“, spune Tracey Cox pentru „Daily Mail”.

Planificarea „şedinţelor erotice“

Planificarea este utilă, dar nu ar trebui să devină o corvoadă. Simpla afirmaţie „Trebuie să facem sex în seara asta“ nu o să echivaleze cu „Plănuiesc să curăţ dulapul“, ci va avea o simbolistică mai profundă. Partenerii îşi vor pregăti unul altuia surprize erotice, pentru că fanteziile şi creativitatea sexuală nu echivalează un lucru ce trebuie bifat pe o listă.

Ar trebui să faci sex minimum 20 de minute

Această afirmaţie a apărut în urma unui sondaj, potrivit căruia femeile au nevoie de 20 de minute pentru a ajunge la orgasm. Fals. Femeile pot ajunge la punctul culminat în două minute sau în 40 de minute. Actul sexual ar trebui să dureze mai bine de o jumătate de oră, dar nici fixarea unui timp limită nu este cea mai bună metodă pentru a-ţi excita partenerul.

Jocuri erotice, un deliciu?

Oamenii se împart în două categorii: cei care adoră să se deghizeze şi persoanele care preferă să rămână goi puşcă. Cei care un caracter puternic şi iubesc să fie în centrul atenţiei vor alege haine năstruşnice, pe când ceilalţi vor prefera costumul Evei.

Îţi poţi da seama dacă se preface?

Există numeroase teorii pe seama acestui subiect. După orgasm, există femei cărora le apare o erupţie roşiatică pe gât sau pe piept. Dacă nu sunt erupţii, atunci bărbaţii îşi pot da seama după lipsa contracţiilor vaginale sau rata bătailor inimii. Niciuna dintre acestea nu este însă demonstrată şi certificată de experţii în domeniu, pentru că, de exemplu, iritaţiile cutanate apar destul de des, în diverse circumstanţe. Deşi există numeroase supoziţii pe această temă, orgasmul rămâne o enigmă pentru bărbaţi deoarece nu există o metodă clară care să ateste momentul în care acesta se produce. Concluzia este că un orgasm mimat poate fi greu demascat.

Bărbaţii, noile femei în pat?

În ultima perioadă, bărbaţii au început să preia principiile comportamentului feminin în cadrul vieţii sexuale. Orele de discuţie legate de eficienţa relaţiei, romantismul excesiv sau masajul corporal au devenit, mai nou, ocupaţii masculine. Acest fenomen pare să aibă efecte negative asupra cuplului întrucât partenerii devin cei mai buni prieteni, iar pasiunea dintre ei se stinge.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite