81% din copiii din Bucureşti ajută la pregătirea mesei: cum îi ajută activităţile culinare să se dezvolte armonios

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În bucătărie învăţăm cum se amestecă ingredientele, cum se pregătesc felurile de mâncare preferate, cum fiecare lucru are locul lui şi asta încă din copilărie. Aproximativ 81% din părinţii din Bucureşti îi implică pe cei mici în activităţile din bucătărie, iar 52% cred că este important pentru dezvoltarea copiilor, faţă de 66% la nivel global, arată un studiu realizat recent.

Un capitol important din studiul Life at Home Report, lansat de IKEA România anul trecut, a fost dedicat activităţii desfăşurate de copii în bucătărie. Părinţii care au răspuns chestionarului cantitativ online au declarat că îi implică pe copii în activităţi de tipul: strângerea mesei (46%), aşezarea şi decorarea mesei (46%), alegerea felurilor de mâncare pentru toată familia – de la micul dejun, prânz sau cină (43%), despachetarea cumpărăturilor acasă (41%), cumpărături (33%), spălat vase (29%), pregătirea mâncării prin activităţi precum tăiatul legumelor, măsurare, strecurat, amestecat (28%), pregătirea ustensilelor pentru gătit, alegerea ingredientelor (23%), sortarea şi reciclarea deşeurilor (21%).

„Ni s-au părut interesante răspunsurile date de părinţi în chestionarul online din Life at Home Report, aşa că am fost curioşi să aflăm şi ce cred copiii despre bucătărie. Rezultatul? Un workshop de gătit dedicat lor într-un weekend, în care pur şi simplu i-am întrebat ce cred despre acest subiect. Răspunsurile lor au demonstrat interesul copiilor pentru lumea bucătăriei, am avut parte de reacţii pline de entuziasm şi de multă implicare,” a declarat Daniela Stoican, PR Manager IKEA România.

În completarea studiului cantitativ a fost realizat şi un studiu calitativ alături de copiii din Bucureşti, cu vârste între 5-10 ani, printr-o serie de focus–grupuri sub îndrumarea psihologului Carmen Anghelescu, desfăşurat în perioada 26 - 27 februarie. Întrebările pentru copii s-au axat pe experienţa lor la pregătirea meselor în bucătărie. Astfel, cei mici au răspuns la întrebări care au vizat: tipurile de activităţi implicate în pregătirea mâncării (decizia asupra meniului, ingredientele necesare, listarea produselor pentru mersul la cumpărături, organizarea muncii, rutinele de igienă, regulile pentru evitarea accidentelor în bucătărie), membrii familiei alături de care lucrează de obicei, activităţile pe care le fac cel mai frecvent copiii în bucătărie.

Concluziile cercetării au indicat că cei mai mulţi copii sunt implicaţi de către părinţi la activităţile specifice pregătirii mâncării, că le face plăcere să participe şi ştiu care sunt secvenţele şi paşii în pregătirea mâncării. De asemenea, micuţii cunosc felurile de mâncare specifice pentru meniurile zilnice şi meniurile care se pregătesc pentru ocazii speciale, dar şi care sunt alimentele sănătoase şi care sunt de evitat. Toţi copiii ştiu că legumele şi fructele sunt necesare pentru sănătate şi că dulciurile sunt “nesănătoase”. 81% din copiii ajută la pregătirea mesei în bucătărie, procentaj care coincide cu cel identificat în declaraţiile părinţilor din Bucureşti, respondenţi la întrebările din studiul Life at Home Report. Copiii care participă foarte rar sau niciodată la activităţile din bucătărie (19%) s-au arătat însă curioşi în legătută cu gătitul. Mulţi dintre aceştia nu ajung în bucătăria de acasă deoarece părinţii au un ritm de viaţă alert şi copiii sunt puţin timp acasă. Ei iau masa la grădiniţă sau la servicii de afterschool.

„În bucătărie, copiii se iniţiază în viaţa cotidiană a familiei”

Specialiştii în dezvoltarea copiilor recomandă ca începând de la vârste mici copiii să participe şi să fie angajaţi în activităţile gospodăreşti, mai ales la activităţile din bucătărie şi la pregătirea meselor.

În bucătărie, copiii se iniţiază în viaţa cotidiană a familiei, învaţă şi îşi exersează abilităţile motorii, mentale şi emoţionale: îşi îmbogăţesc cunoştinţele, îşi îmbogăţesc vocabularul şi sistemele de relaţionare socială. Copiii învaţă să-şi focalizeze atenţia pe ceea ce fac, să dezvolte planuri şi strategii pentru a rezolva şi efectua o sarcină (participă la decizia meniului zilei, organizează listele de cumpărături etc.). Înţeleg relaţiile matematice prin măsuri şi unităţi de măsură şi operaţiile aritmetice de bază. În bucătărie copiii efectuează primele experienţe legate de procesele fizice şi chimice (topire, fierbere, amestecuri, reacţii de combinare a substanţelor). În activităţile desfăşurate pentru pregătirea meselor, copiii învaţă şi elemente estetice în decorarea şi aranjarea meselor, a completat psihologul Carmen Anghelescu.
Viață de cuplu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite