REVIEW Samsung Smart TV F7000 - A doua viaţă a televizorului: fie este inteligent, fie nu mai este de interes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea televizoarelor inteligente este încă la început. Samsung este producătorul care mizează cel mai mult pe această piaţă şi anul acesta a venit cu câteva modele noi. Am primit şi noi unul în redacţie, un Smart TV seria F7000. Camera web a fost cu el, aplicaţiile de asemenea, şi noi returnăm câteva impresii despre acesta.

Deşi noile televizoare sunt de tip Smart, Samsung nu renunţă şi la ideea de a-ţi oferi 3D cu produsul său. Şi acesta, din seria F7000, este capabil să redea conţinut 3D. Pe lângă asta, are un ecran iluminat cu LED-uri, un cadru subţire şi o tasatură wireless pentru momentele când vrei să foloseşti Internetul. N-aş recomanda asta, dar mai multe detalii mai târziu.

Hardware

Samsung Smart TV F7000 este disponibil cu mai multe diagonale, de la 40 de inci până la 60. Ecranul este full HD şi acompaniat de tot felul de caracteristici superioare ale imaginii pe care ţine Samsung să le precizeze, cum ar fi Clear Motion Rate 800, Wide Color Enhancer sau 3D HyperReal Engine. Ce ar trebui să reţii însă e că se vede foarte bine. Samsung a ajuns să se priceapă foarte bine la creat display-uri şi acest lucru se vede.

În pachet vine şi cu ochelari 3D pe care îi poţi folosi atunci când ai conţinut adecvat. Este similară experienţa ca cea pe care o ai la cinema. Eu unul nu prefer acest format, dar sunt unii oameni tare încântaţi că televizorul lor poate reda filme sau alte forme de divertisment în 3D. Acoperirea este decentă, deşi recomand o anume distanţă faţă de ecran, până când ţi se pare că vezi bine, pentru a nu pierde din calitate.

image

Televizorul are o greutate de aproape 20 de kilograme, cameră web pentru urmărirea mişcărilor şi pentru videoconferinţe, microfon şi o mulţime de porturi de conectare - 3 pentru USB 2.0, unul pentru Scart (RGB), unul composite, unul pentru căşti cu mufă de 3,5 mm, 4 pentru HDMI şi chiar unul RJ45 pentru Internet. Sunetul este Dolby Pulse, dar am primit împreună cu acest televizor şi un soundbar Samsung HW-F751.

Soundbar Samsung HW-F751

Acest soundbar este compus din „creierul“ prin care se conectează la televizor şi un subwoofer. Puterea totală este de 310 waţi şi recunoaşte formate ca AAC, MP3 sau WAV şi FLAC. Greutatea totală a celor două componente este de aproape 10 kilograme, dar partea bună este că cele două se conectează între ele wireless. Iar Samsung a mai introdus ceva interesant la acest subwoofer, un amplificator audio vidat. Arată bine, în centrul satelitului, iar sub acea fereastră se regăsesc patru butoane de control - mărirea, micşorarea volumului, unul de selectare a intrării şi de oprire.

image

Ce nu mi-a plăcut la acest satelit, în ciuda sunetului foarte bun, până atunci când se apropie de maximum, este că porturile de intrare sunt sub acesta. Arată bine, este drept, uniform de la un capăt la altul, sunet reprodus bine, dar va crea disconfort atunci când vei conecta mai mult de două cabluri. Mai are un display pe faţă unde vezi ce intrare este selectată şi alte câteva informaţii minimale. Da, are şi telecomandă.

Revenind la televizor, te poţi conecta cu telefonul sau alt dispozitiv la acesta, noi am făcut-o cu un smartphone Samsung, sau poţi să-ţi imporţi foarte uşor pozele şi poţi încerca tot felul de aplicaţii disponibile în Smart Hub. Nu te gândi că sunt la fel de multe ca pe o platformă mobilă, creşte destul de greu piaţa, dar Samsung a reuşit să adune câteva cu care te poţi juca. Mai mult, prin camera web poţi controla televizorul, de la navigat prin aplicaţii la vizualizat fotografiile.

Un lucru bun pe care l-a făcut Samsung cu acest smartphone este că a inclus o tastatură wireless în pachet. Este una completă QWERTY, are touchpad şi scurtătură pentru Smart Hub. Totuşi, am găsit că acest accesoriu este în faţa a ceea ce televizorul oferă şi mă refer aici la software.

Design şi 3D

Televizorul arată foarte bine, este subţire, cu o bază din metal şlefuit, iar camera web nu stă deasupra acestuia ca un dâmb, cum se întâmpla la alte modele, ci este retractabilă. Foarte utilă în cazul în care crezi că eşti supravegheat prin televizor sau când nu o foloseşti. De asemenea, soundbar-ul are un design minimalist, linii drepte, ecranul LCD ascuns pe mijlocul acestuia şi subwoofer-ul... ei bine, e doar un bloc de sunet. Se conectează wireless şi cam atât. Şi e argintiu. Nimic plăcut, e un bloc de plastic rotunjit pe laturi.

image

Experienţa 3D este interesantă, aşa cum a fost mereu, dar conţinut nu prea ai, îţi trebuie filme sau emisiuni în format special. BBC a decis să renunţe la producţiile 3D şi se va concentra pe 4K (Ultra HD). Samsung livreaza o calitate bună aici, îţi oferă câteva filmuleţe să înţelegi ce-i cu acest 3D şi poate vei vrea mai mult. Totuşi, preconizez că până la versiunea viitoare de Smart TV vor renunţa la această funcţie. Poate doar dacă vor reuşi să-ţi livreze imaginile astfel, dar fără ochelari să aibă ceva succes.

Software

După cum am spus mai sus, acest Smart TV se bucură de toată piaţa de aplicaţii pe care o are Samsung de oferit. Are şi un procesor quad-core pentru a le rula, iar printre titlurile semnificative se numără YouTube, Vimeo, Voyo, Seenow, BBC News, Facebook sau Skype. Unele sunt decente, uşor de navigat prin conţinutul pe care îl pun la dispoziţie, dar uneori par lăsate în urmă la anumite capitole. Spre exemplu, la YouTube nu te ajută cu nimic tastatura în sensul că nu poţi scrie mai repede, ci trebuie să alegi literele la fel cum faci cu telecomanda.

Cel mai mare minus pe care l-am găsit la software-ul de pe acest televizor este browser-ul. Nu ştiu dacă este gândit să funcţioneze bine doar cu anumite site-uri - eu n-am găsit astfel de exemplare - sau este un eşec per total. Se încarcă greu, deşi viteza Internetului wireless nu este deloc mică, navighezi cu greutate în pagină chiar şi atunci când foloseşti tastatura cu touchpad, iar când vrei să scrii ceva, trebuie să te încarci cu răbdare. Începi să scrii, termini de scris, aştepţi câteva secunde şi apoi apare textul.

image

Dacă Samsung vrea ca aceste televizoare să aibă succes, chiar şi în acest stadiu în care dezvoltatorii nu se înghesuie să producă aplicaţii, trebuie să se asigure că măcar aplicaţiile pe care le livrează sunt foarte bune.

Navigarea cu recunoaşterea gesturilor este decentă. Nu e nimic de lăudat, cred că s-ar descurca mai bine cu două camere video, dar cum Samsung este limitată şi de design, ceea ce livrează în acest stadiu e un produs bun. Partea proastă e că uneori camera rămâne în urmă, ai făcut deja un gest şi ea încă încearcă să înţeleagă ce ai făcut. În rest, activarea se face destul de uşor, din moment ce ai învăţat cum, iar gesturile sunt fireşti - strângi pumnul să selectezi, tragi în stânga şi în dreapta pentru a mări o poză. Mai poţi să like pe Facebook prin ridicarea degetului mare.

Plusuri:

calitate foarte bună a ecranului

subţire, cameră web retractabilă

sunet decent, fără difuzoare externe

Minusuri:

prea puţine aplicaţii native

browser-ul

Concluzia: merită sau nu cumpărat(e)?

Încă mi se pare fascinant un Smart TV, atât prin controlul prin gesturi, cât şi datorită faptului că ai un PC în ceea ce nu demult era o cutie prin care puteai vedea doar emisiuni de la posturile de televiziune. Acum e mult mai mult, ba chiar în secundar e un televizor. 

Merită acesta? Da, din punctul meu de vedere da. Este scump încă, modelul cu diagonală de 55 inci costă 10.000 de lei, dar când vorbim de o astfel de investiţie, nu cred că oamenii îşi fac credite pe viaţă pentru a-l cumpăra, ci deja au banii disponibili. Cele mai ieftine modele ale seriei costă circa 6.000 de lei

Televizorul poate face foarte multe lucruri, de la a fi o extensie a telefonului la a-ţi reda filmele la o calitate ridicată. Pentru un singur lucru nu-l recomand: navigare pe Internet. Am spus de browser că e prost, repet şi aici. Nu m-ar afecta prea mult lipsa de aplicaţii esenţiale, deşi apar pe măsură ce producătorii arată că nu este o modă trecătoare Smart TV-ul, dar aş aprecia dacă Samsung ar livra măcar produsele sale în stare foarte bune.

Vă aşteptăm să discutăm pe Tech Adevărul pe Facebook.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite