Aplicaţia zilei: Minion Rush - la fel de bun ca şi Temple Run, dar mai amuzant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există gameri înrăiţi şi pe telefoanele mobile, dar există şi utilizatori care doresc titluri simple, pentru o distracţie în metrou. Iar de joi există o nouă soluţie pentru cei care s-au plictisit deja de Temple Run 2.

Minion Rush e o variantă mai amuzantă a clasicului sistem din Temple Run. Pe un traseu stabilit, un personaj aleargă în faţa camerei şi trebuie să depăşească obstacolele. Ceea ce face jocul atractiv şi demn de a fi menţionat aici este faptul că aduce în prim plan personajele amuzante din filmul "Despicable Me". Le cunoaşteţi: mici, galbene şi puse pe şotii.

Minion Rush este produs de Gameloft şi are ca scop transformarea personajului în minionul suprem. Vă garantez că este amuzant şi merită încercat.

Cum se joacă?

Multe nu sunt de explicat. Există trei culoare pe care putem rula în joc, iar minionul nostru poate să sară, să se rostogolească pe sub obstacole. El trebuie să evite trenurile venite din faţă şi, respectând scenariul din film, să colecteze banane.

După scenariul clasic din Temple Run, personajul trebuie să meargă cât mai mult, iar dacă moare poate fi resuscitat cu ajutorul banilor suplimentari. Dacă vreţi mai mulţi bănuţi de aur, puteţi investi în joc.

În timpul cursei "nebune" veţi descoperi locuri cunoscute din filmul animat, laboratoarele prin care mergeau aceştia, cum ar fi laboratorul lui Gru sau zona rezidenţială.

Minion Rush este menţionat săptămâna aceasta în categoria "New and Newsworthy" din App Store. Este proaspăt, abia lansat, dar toate review-urile sunt pozitive. Noi l-am testat pe un iPhone 5, dar unii utilizatori s-au plâns că pe device-uri mai vechi are anumite întârzieri.

Despicable Me: Minion Rush este disponibil în App Store pentru utilizatorii de iPhone, iPad şi iPod, dar şi în Google Play pentru cei care au dispozitive cu Android.
 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite