STUDIU - Angajaţii români sunt din ce în ce mai stresaţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii sunt stresaţi la locul de muncă
Românii sunt stresaţi la locul de muncă

63% din angajaţii români susţin că nivelul de stres de la locul de muncă a crescut în ultimul an, arată un studiu realizat de furnizorul de spaţii de lucru Regus.

Principala cauză a creşterii nivelului de stres o reprezintă situaţia financiară personală. „Instabilitatea continuă a economiei mondiale a alimentat această presiune în creştere, iar respondenţii confirmă că majoritatea cauzelor stresului sunt de natură profesională, mai mult decât personală, cu situaţia financiară personală, clienţii şi angajaţii în vârful listei de cauze“, se arată în comunicatul Regus, preluat de Mediafax. După situaţia financiară personală (73%), ceilalţi factori de stres sunt clienţii (55%) şi angajaţii/colegii (25%).

Studiul s-a concentrat şi asupra soluţiilor posibile şi a constatat că 70% din respondenţi identifică lucrul flexibil ca fiind un mod de reducere a stresului. Totodată, 70% au afirmat că lucrul flexibil este mai ieftin decât locaţiile fixe şi 85% au apreciat că îmbunătăţeşte productivitatea.

Reprezentanţii Regus mai arată că la nivel global este mult mai probabil ca angajaţii companiilor mici să fie stresaţi de clienţi (42%) decât angajaţii companiilor mari (27%), dar au fost mult mai puţin ofensaţi de conducere (20%) decât corespondenţii lor din firmele mai mari (40%).


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite