FOTO Cum arată prima dronă de război creată în urmă cu aproape un secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dronele pot fi folosite pentru a filma de la înălţime sau pentru a lansa bombe într-un teatru de război. Amazon vrea să le folosească în transporturi. Totuşi, întâia dronă a „zburat“ în Primul Război Mondial. Nu avea poziţionare prin GPS, nici control prin smartphone, dar era dronă.

Kettering „Bug“ a fost dezvoltată în Primul Război Mondial şi conceptul din spatele purtătorului de bombe era să zboare pe un traseu stabilit dinainte, fără pilot, apoi să lanseze încărcătura asupra ţintei. Au fost construite prototipuri, au şi zburat, dar până la finalizarea proiectului, războiul se încheiase deja, scrie iO9.

image

Primul Război Mondial, în ciuda pierderilor de vieţi, a grăbit şi dezvoltarea tehnologiei, mai ales în domeniul rachetelor. Acestea erau mijloace ieftine prin care să livrezi încărcături explozive în teritoriul inamicului, dar nu puteau fi controlate. Odată lansate, aterizau, uneori, în locuri neprevăzute şi departe de ţintă. Tocmai de aceea atacul cu rachete se făcea cu zeci sau sute la un moment dat, la fel cum arcaşii lansau sute de săgeţi în speranţa că nimereau ceva.

Ideea de la care a pornit prima dronă a fost hibridul dintre puterea rachetelor, dar şi posibilitatea de a le controla precum un avion. Aici intervine doctorul Henry Walden, dentist şi inventator. În 1915, avioanele erau dotate cu rachete pentru atacarea altor avioane, dar ţinta nu era mereu precisă, ba chiar piloţii ajungeau să-şi distrugă propriile avioane din cauza asta.

Proiectul la tot felul de activităţi.

Haide să discutăm, ne găseşti pe pagina Tech Adevărul de pe Facebook  

Află mai multe despre drone:

VIDEO Armata SUA va avea drone camuflate în păsări

Revoluţia transportului cu drone: între visul nebun al Amazon şi realitate

VIDEO Software-ul care te lasă să preiei controlul dronelor din vecinătate

image
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite