Deşeurile spaţiale, distruse cu raze laser. Americanii, japonezii şi australienii lucrează la proiectul curăţeniei spaţiale
0În filmul „Gravity“ premiat la Oscar anul acesta personajele principale au probleme după ce naveta lor spaţială este lovită de deşeuri spaţiale. Cercetătorii australieni vor să prevină aşa ceva şi plănuiesc să distrugă deşeurile spaţiale de pe orbita planetei noastre cu ajutorul unor raze laser lansate de pe Terra cu scopul de a le reduce viteza de deplasare şi de a le face să reintre în atmosfera terestră unde vor arde şi se vor dezintegra.
„Vrem să curăţăm spaţiul pentru a evita riscul tot mai mare de coliziune şi pentru a evita tipul de evenimente relatate în filmul «Gravity»“, a declarat Matthew Colless de la Centrul de Cercetări în Astronomie şi Astrofizică de la Universitatea Naţională a Australiei, informează AFP, citată de Mediafax. În acest sens va fi pregătit un nou centru de unde vor fi monitorizate cele mai mici deşeuri spaţiale. Va fi folosit pentru urmărirea traiectoriilor observatorul de pe muntele Stromlo din Canberra.
Scopul final este acela de a deturna deşeurile spaţiale, compuse din sateliţi nefuncţionali, resturi de rachete spaţiale abandonate în spaţiu etc., de pe traiectoriile lor. Acestea vor fi împinse spre Terra folosind razele laser. La căderea spre Pământ vor arde în atmosferă. Acest centru australian va coopera cu Lockheed Martin, NASA, Institutul Naţional Japonez de Tehnologie a Informaţiei şi Comunicaţii, Universitatea Tehnologică din Melbourne şi compania de telecomunicaţii Optus.
„Există deja atât de multe deşeuri spaţiale încât acestea intră în coliziune unele cu altele“, a declarat coordonatorul centrului Ben Greene. „O avalanşă catastrofică de coliziuni care ar distruge foarte repede toţi sateliţii este de acum înainte posibilă“.
În următorii 10 ani sunt aşteptate noi tehnologii pentru a curăţa spaţiul din apropierea Pământului. E vorba aici de braţe robotizate, pensete uriaşe, motoare fixate pe deşeuri, harpoane şi plase de remorcare şi chiar un tun cu ioni care ar putea să „bombardeze“ fragmentele pentru a le modifica traiectoria. Cercetătorii de la Agenţia Spaţială Japoneză (JAXA) testează metoda „coardei de curăţire“: ei vor să ataşeze un fel de coardă împletită din fibre de oţel inoxidabil şi aluminiu, de unul dintre miile de deşeuri, pentru a le atrage pe celelalte, folosind câmpul magnetic, în atmosferă.
Află mai multe despre NASA:
NASA se pregăteşte să studieze Europa. „Acolo ar putea exista chiar peşti“
FOTO NASA arată spaţiul aşa cum nici „Gravity“ nu l-a putut imita cu efecte pe calculator