De ce explodează meteoriţii când o fac? Ruşii puteau intercepta meteoritul, dar misiunea nu ar fi fost deloc uşoară
0Există două speculaţii cu privire la incidentul din Rusia, cu meteoritul care a provocat mai multe pagube materiale şi a rănit mai multe persoane. Există ipoteza că satelitul a explodat şi, apoi, că autorităţile l-au interceptat cu o rachetă pentru a nu produce pagube mai mari.
Pentru mulţi, meteoriţii sunt simple bucăţi de piatră care călătoresc prin spaţiu şi care, uneori, se mai ciocnesc de diverse alte corpuri: planete, sateliţi, stele, etc. Numai că aceşti meteoriţi pot să şi explodeze, iar unul dintre cele mai cunoscute momente când aşa ceva s-a întâmplat este Tunguska, în 1908.
Atunci, un meteorit a explodat la câţiva kilometri deasupra Pământului şi a distrus peste 2.000 km pătraţi de pădure. Cantitatea de energie eliberată atunci, pe care au estimat-o cercetătorii, a fost între 5 şi 30 de megatone de dinamită. O bombă cu hidrogen ar putea elibera o cantitate similară de energie. La Tunguska a fost vorba fie de un meteorit mai mare, fie de o cometă.
Magda Stavinschi, doctor în matematică cu specialitatea astronomie şi fost director al Institutului Astronomic, a explicat pentru „Adevărul“ de ce explodează meteoriţii. În spaţiu nu există frecare, astfel că aceste corpuri pot atinge viteze destul de mari (de până la 260.000 km/h). Dar când ajung pe Pământ se „lovesc“ de atmosferă şi astfel apare frecarea şi explozia. Desigur, trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii, nu toţi meteoriţii sfârşesc într-o explozie, dar nu este nici imposibilă.
„Pentru a se şti exact dacă a explodat sau nu, trebuie verificate fragmentele rămase. În funcţie de compoziţia acestora se află răspunsul exact“, a declarat Stavinschi.
Pentru cei interesaţi de cifre, site-ul Science Blogs are un răspuns. Dacă meteoritul ar intra în atmosferă cu viteza maximă, ar trebui să cântărească 1.000 de tone pentru a produce o explozie de 10 megatone. Adică ar fi cât stânca din imaginea de mai jos.
Cât despre interceptarea cu o rachetă de război, Magda Stavinschi a spus că este posibilă, deşi cam greu de realizat. „În teorie se poate, dacă ştii datele exacte ale meteoritului şi l-ai urmărit din timp, dacă ştii când vine, dar este destul de dificil de pus în practică“, a explicat Stavinschi.
Aceasta este cea mai nouă teorie a conspiraţie, că ruşii au aflat de meteorit şi l-au lovit cu o rachetă. O sursă din aviaţia din vaporii erau mai degrabă de la o rachetă, nu de la un meteorit.