Meteoritul care a lovit Rusia nu are legătură cu asteroidul care trece azi pe lângă Pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia de meteoriţi din regiunea Chelyabinsk din Rusia face ca întrebarea de pe buzele tututor să fie dacă acest incident are legătură cu asteroidul DA14, care va trece pe lângă Pământ pe 15 februarie. Părerire ferme ale experţilor subliniază doar o coincidenţă între aceste evenimente.

Astronomul Phil Plait spune că explozia meteoritului în regiunea Chelyabinsk nu are nicio legătură cu asteroidul DA14 şi asta pentru că regiunea respectivă a fost de multe ori ţinta unei ploi de meteoriţi.

Ceea ce poate spune cu siguranţă Plait, care a lucrat la Telescopul Spaţial Hubble timp de zece ani, este că în imaginile video se poate distinge un meteorit de dimensiuni foarte mari, care înainte de a exploda a lăsat în urmă o minge imensă de foc.

Explozia care se poate auzi pe fundalul unuia dintre clipurile video provine, mai mult ca sigur, de la undele de şoc ale meteoritului, şi nu de la impactul acestuia cu solul, susţine Plait.

Şi expertul Jim Todd spune că aceast meteorit nu este o bucată din asteroidul DA14. „Reţineţi, trecerea asteroidului DA14 prin apropierea Pământului este încă la câteva ore distanţă şi, cel mai important, direcţia lui este dinspre sud spre nord, în raport cu Pământul. Mingea de foc din Rusia se deplasa pe direcţia est – sud“, a explicat Todd, managerul Planetariului OMSI din Portland, pentru „Newsroom America“.

În ceea ce priveşte asteroidul care va trece pe lângă Terra, experţii NASA spun că acesta va avea un diametru de 45 de metri şi o masă estimată la 130.000 de tone metrice. Este pentru prima dată când un asteroid cu aceste dimensiuni trece prin apropierea Terrei.

Reprezentanţii programului NASA dedicat obiectelor din apropierea Pământului spun că pot prezice cu exactitate drumul pe care îl va urma asteroidul, astfel că nu există nicio şansă ca acesta să fie pe o direcţie de coliziune cu Pământul. Totodată, aceasta este o şansă pentru cercetătorii NASA de a studia acest obiect.

Asteroidul DA14 va fi cel mai aproape de Pământ pe data de 15 februarie, în jurul orei 21:24 ora României, atunci când va fi la aproximativ 27.000 de kilometri deasupra suprafeţei Terrei. Viteza la care va trece este de 7,8 kilometri pe secundă, pe direcţia sud – nord în raport cu Pământul.

Chiar dacă DA14 trece la o distanţă apropiată, va apărea doar ca un punct de lumină pentru majoritatea telescoapelor optice din cauza dimensiunii sale mici“, spun Paul Chodas şi Don Yeomans, din cadrul programului NEO.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite