Centrul Pământului ar fi cu 1.000 de grade Celsius mai fierbinte decât se ştia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul Pământului ar fi mai fierbinte decât se credea până acum
Centrul Pământului ar fi mai fierbinte decât se credea până acum

Nucleul Pământului ar putea fi mai fierbinte decât se credea până acum, arată un studiu recent publicat în revista de specialitate „Science”. Diferenţa faţă de calculele anterioare ar fi de 1.000 de grade Celsius.

Comisariatul pentru energie atomică şi resurse alternative a realizat un studiu şi a simulat dinamica din interiorul Pământului. Nucleul Pământului este format din fier şi nichel, la o presiune care atinge milioane de bari. Până acum, experţii au încercat să determine cum este influenţat fierul de aceste temperaturi extreme şi de presiunea din centrul Pământului, scrie „The Verge”.

Estimările făcute la începutul anilor `90 au sugerat că fierul ar avea o temperatură de 5.000 de grade Celsius, dar acest studiu care a folosit tehnici mai avansate spune altceva. Folosind tehnici mai avansate, cum ar fi expunerea unor bucăţi de fier la presiuni imense sau bombardarea acestora cu laser, pentru a le creşte temperatura, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că centrul Pământului ar avea temperatura de 6.000 de grade Celsius, + sau - 500 de grade.

După ce au crescut temperatura fierului, ei au stabilit cu exactitate momentul când fierul se transformă din solid în lichid, în condiţii extreme.

De ce este importantă această descoperire? Pentru că nucleul Pământului generează câmpul magnetic al Terrei. Dacă cercetătorii ştiu mai multe despre acest subiect, ei pot studia în moduri diverse activităţile seismice şi geofizice şi pot înţelege mai bine formarea cutremurelelor.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul. 
 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite