Ce sunt de fapt „mumiile extraterestre” din Peru. Concluzia oamenilor de știință FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două „mumii extraterestre” care au apărut în mod misterios pe aeroportul din capitala Peru în octombrie anul trecut au origini în întregime pământești, potrivit unei analize științifice dezvăluite vineri, notează Reuters. 

FOTO: Profimedia
FOTO: Profimedia

Cele două mici exemplare au fost descrise ca fiind păpuși umanoide de către experți în cadrul unei conferințe de presă la Lima și probabil confecționate atât din părți umane, cât și animale. O altă mână cu trei degete despre care se crede că provine din regiunea Nazca din Peru a fost, de asemenea, analizată, experții excluzând orice legătură cu viața extraterestră.

„Nu sunt extratereștrii. Sunt păpuși făcute din oase de animale de pe această planetă, unite cu lipici sintetic modern”, a declarat Flavio Estrada, arheolog la Institutul de Medicină Legală și Științe Criminalistice din Peru.

„Este în totalitate o poveste inventată”, a adăugat Estrada.

Foto Profimedia
Foto Profimedia

Cele două figurine au apărut în biroul unei firme de curierat din aeroportului din Lima într-o cutie de carton și au fost aranjate să arate ca niște trupuri mumificate, îmbrăcate în ținute tradiționale andine. Unele instituții media au speculat ulterior despre o posibilă origine extraterestră. 

În septembrie anul trecut, două corpuri mumificate minuscule cu capete alungite și mâini cu trei degete au fost prezentate la o audiere în Congresul mexican, generând o amplă dezbatere mediatică. Jurnalistul mexican și pasionat de OZN-uri Jaime Maussan a afirmat că acele corpuri aveau o vechime de aproximativ 1.000 de ani și au fost recuperate din Peru în 2017, dar nu au legătură cu nicio specie cunoscută.

Foto Profimedia
Foto Profimedia

Cei mai mulți experți le-au considerat mai târziu  o fraudă i au presupus că sunt mumii umane antice mutilate combinate cu părți de animale, dar cu siguranță de pe Pământ.

La conferința de presă de vineri de la Lima, organizată de Ministerul peruan al Culturii, experții nu au spus că păpușile găsite în biroul firmei de curierat ar avea legătură cu trupurile prezentate în Mexic și au subliniat că nici rămășițele din Mexic nu sunt extraterestre.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite