Sindicalistii din BNS declara ca nu vor sa fie "cobaii ultraliberalismului"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intr-o conferinta de presa organizata ieri, liderii BNS au tunat si fulgerat impotriva cererilor Consiliului Investitorilor Straini (CIS) de a modifica 6 articole din Codul Muncii. "Lectura

Intr-o conferinta de presa organizata ieri, liderii BNS au tunat si fulgerat impotriva cererilor Consiliului Investitorilor Straini (CIS) de a modifica 6 articole din Codul Muncii. "Lectura pretentiilor acestor investitori ne face sa credem ca patronii straini au impresia ca Romania este o tara bananiera, in care prevederile legislatiei europene pot fi calcate in picioare (...) In cazul in care Guvernul va lua in serios pretentiile investitorilor straini si va face demersuri pentru a le satisface, BNS se va consulta cu celelalte confederatii sindicale in vederea organizarii unor ample actiuni de protest. In acest fel, investitorii din tari in care se respecta legislatia europeana vor putea afla ca romanii sunt saraci, dar au demnitatea de a nu fi folositi drept cobai pentru testarea ultraliberalismului", au declarat liderii sindicali. Sindicalistii mai sustin ca cele 6 articole vizate de CIS sunt de fapt 20 si nu reprezinta decat prevederi preluate din Directivele Europene, pe care Romania s-a angajat sa le respecte. Prezentam, pe scurt, argumentele lor.
1. Instituirea fondului de garantare a salariilor in caz de faliment - art. 167 si 168 din Codul Muncii - este o prevedere ce se regaseste integral in Directivele Consiliului Europei 80/897/CEE si 2002/74/CEE.
2. Limitarea saptamanii de lucru la 48 de ore - art.111 din Codul Muncii - corespunde atat Directivei Consiliului Europei 2003/88/CEE care va intra in vigoare la 2 august 2004, cat si Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr.1/1919. "Cele 48 de ore pe saptamana prevazute in Codul Muncii nu inseamna ca salariatul nu poate lucra si sambata si duminica. Codul da voie, in situatii exceptionale, sa se lucreze si in aceste zile, dar obliga angajatorul ca dupa 3 saptamani de lucru neintrerupt sa dea salariatului 4 zile de repaus platit. De asemenea, Codul ofera posibilitatea sa se organizeze programul de lucru in ture (12 cu 24)", au explicat liderii BNS.
3. Art.17 din Codul Muncii privind informarea salariatilor este preluata din Directiva Consiliului Europei 91/533/CEE. Reamintim ca art.17 prevede obligatia patronului de a informa salariatul asupra locului de munca, sediului unitatii, atributiile postului, riscurile postului, data de la care contractul de munca intra in vigoare, durata contractului, durata concediului de odihna, conditiile de acordare a preavizului in caz de concediere, salariul de baza, eventualele sporuri si data la care se plateste salariul, durata muncii, pe zi si saptamana, durata perioadei de proba, elementele contractului colectiv de munca la nivel de unitate sau de ramura.
4. Art.70 din Codul Muncii referitor la obligatia angajatorului de a notifica in scris sindicatului intentia de concediere colectiva, cu cel putin 45 de zile inaintea emiterii deciziilor de concediere, este preluata, conform sindicalistilor, din Directiva 75/129/CEE.
5. Art.63 din Codul Muncii care stipuleaza ca concedierea pentru savarsirea unei abateri grave de la disciplina muncii se poate face numai dupa indeplinirea de catre angajator a unei cercetari disciplinare este preluat din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii 158/1982.
6. Art.129 privind intocmirea normelor de munca de catre angajator numai cu acordul sindicatului sau al reprezentantilor salariatilor este preluata din Directiva Comisiei Europene 2002/14/CE.
7. Obligatia angajatorului de a asigura programe anuale de educare pentru toti salariatii, obligatie prevazuta in Codul Muncii, este preluata, conform sindicalistilor, din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii 117/1962, ratificata de Romania in 1962.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite