Pe scurt
0Premieră Medicamente pentru întreruperi de sarcină Într-o clinică din Târgu Mureş, întreruperile de sarcină pe cale chirurgicală au fost înlocuite cu cele pe cale medicamentoasă.
Premieră
Medicamente pentru întreruperi de sarcină
Într-o clinică din Târgu Mureş, întreruperile de sarcină pe cale chirurgicală au fost înlocuite cu cele pe cale medicamentoasă. Metoda, mai puţin traumatizantă, se foloseşte în premieră în România, la Clinica de Obstetrică Ginecologie I. Avortul constă în administrarea mai multor pastile, sublingual şi intravaginal, timp de două zile. Până în prezent, 32 de femei din judeţ au recurs la această metodă, care costă 50 de lei. (Valeriu Rusu)
Control
Mâncarea din şcoli, periculoasă pentru elevi
Alimente expirate, condiţii de depozitare improprii şi lipsa informaţiilor corecte cu privire la cantitatea produselor sunt numai câteva dintre neregulile descoperite de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului la 400 de unităţi de tip fast-food, din incinta şcolilor şi din apropierea acestora. În urma controalelor s-au dat amenzi de peste 800.000 de lei şi au fost oprite de la comercializare 875 kilograme de produse alimentare.
Protest
Miting împotriva Pactului
pentru Educaţie
Aproximativ 1.000 de sindicalişti ai Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" au protestat ieri faţă de Pactul pentru Educaţie, solicitând, totodată, şi cuprinderea în pachetul legislativ a Statutului personalului din învăţământ şi a Legii salarizării. Protestul a surprins Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, ţinând cont de faptul că pactul este perfectibil, putându-se aduce amendamente la conţinutul acestuia.
Alegeri
Ecaterina Andronescu, realeasă rector
Prof. Ecaterina Andronescu a fost realeasă în funcţia de rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti pentru următorii patru ani. În funcţiile de prorectori au fost aleşi Adrian Badea, Nicolae Lăpuş, Şerban Raicu, Octavian Mihai Popescu, Marian Gheorghe şi Corneliu Burileanu. "Obiectivele pentru următorii ani sunt foarte importante şi sper să beneficiez de întreg sprijinul mediului academic în realizarea acestora", a spus prof. Andronescu.























































