Mihaela Bilic, despre obiceiul simplu care te poate scăpa de poftele alimentare

0
0
Nutriţionistul Mihaela Bilic
Nutriţionistul Mihaela Bilic

Într-o postare recentă pe reţelele de socializare, nutriţionistul Mihaela Bilic vorbeşte despre obiceiul care ar putea sădea pofta de mâncare prin impacul relaxant pe care acesta îl are asupra oamenilor.

Suntem obişnuiţi să primim din partea nutriţioniştilor sfaturi despre ce să mâncăm şi care sunt cantităţile pe care nu ar trebui să le depăşim, însă specialiştii în nutriţie încep să acorde importanţa meritată şi gestionării emoţionale care poate influenţa categoric obiceiurile alimentare. Astfel, medicul Mihaela Bilic aminteşte într-o postare recentă de beneficiilor muzicii în atenuarea poftelor.

„Muzica şi mâncarea, cele 2 ingrediente care ne fac fericiţi

Chiar dacă o recunoaştem sau nu, chiar dacă o conştientizăm sau nu, chiar dacă o permitem sau nu, noi, oamenii suntem într-o continuă căutare a plăceri, Iar “plăcere”înseamnă un amestec de emoţii şi senzaţii pozitive: stare de bine, bucurie, linişte, satisfacţie... Un fel de “rien va plus”, simţurile sunt profund mulţumite, corpul nu mai are nevoi, mintea nu mai are idei...doar pluteşti.

Cele mai banale şi în acelaşi timp accesibile surse de plăcere autentică din viaţa noastră sunt mâncarea şi muzica.Nu există persoană care să nu aibă feluri de mâncare responsabile de inducerea stării de bine- cu condiţia să nu-şi interzică această plăcere, considerată de multe ori vinovată. Există produse care atunci când le consumăm ne induc automat un sentiment de bun şi bine. Şi e normal să fie aşa, mâncarea are rolul de a ne echilibra, de a elimina, fie şi pentru moment, tot ce este negativ şi neplăcut în viaţa noastră.

Acelaşi efect miraculos îl are şi muzica, deşi ne folosim de ea mult mai rar pentru a ne calma sau binedispune. Există un tip de muzică pentru fiecare stare de spirit şi pentru fiecare dispoziţie, cu condiţia ca fiecare dintre noi să-şi găsească ritmul potrivit. Sunetul, ca şi gustul, are o legătură specială cu emoţiile noastre şi prin intermediul unui cântec putem să călătorim în timp, să retrăim o amintire, să evadăm dintr-o situaţie, să dobândim un alt tip de energie.

Muzica are putere terapeutică şi poate determina sinteza de dopamină, adrenalină sau serotonină mai ceva decât o mâncare bună. Unde mai pui că, spre deosebire de alimente, nu are calorii- deci nu îngraşă!! Mai nou dansul a fost declarat cea mai eficientă metodă antistres, antiaging, de protecţie cardiovasculară şi neurodegenerativă, tocmai pentru că combină efectul de relaxare al muzicii cu mişcarea indusă spontan de ritmul muzicii.

Acolo unde mâncatul emoţional a ajuns să fie mai frecvent decât mâncatul de foame, cred că importanţa muzicii în viaţa noastră a fost uitată sau ignorată. Nimeni nu ne îndeamnă să găsim şi să ascultăm muzica care ne place, nu există nicio reclamă prin care să ne fie promovate melodii care ne dau stare de bine. Societatea are nevoie de consumatori, de la industria alimentară, vestimentară şi a bunurilor de larg consum, până la industria Pharma, turism, sănătate şi servicii, toată lumea profită de pe urma nevoii noastre de plăcere. Doar melodiile pe care le ascultăm nu îmbogăţesc pe nimeni-înafară de sufletul nostru.

Aşa că vă recomand să faceţi un obicei din a “consuma” muzică, folosiţi-vă de ea în mod activ pentru a vă încărca cu energie, a neutraliza tot ce e rău, a uita tot ce e neplăcut. Abuzaţi de melodii după bunul vostru plac, funcţionează cel puţin la fel de eficient ca şi mâncarea. Şi nici nu aveţi nevoie de prescripţie de la nutriţionist!“, le-a recomanda nutriţionistul celor care îi urmăresc activitatea pe reţelele sociale.

Mai multe - Stil de viață

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite