Unde începe şi unde se sfârşeşte parentingul blând: „Este nevoie de limite clare, blânde, dar ferme”

De ani buni, modul în care părinţii îşi educă şi îşi cresc copiii a primit o denumire modernă, aceea ce parenting, iar în domeniu au apărut o mulţime de recomandări, pornind de la specialişti şi ajungând până la cele postate pe TikTok de diverse mămici, devenite peste noapte experţi.

Copilul are nevoie de îndrumare, chiar şi în parentingul blând, foto arhivă

Cei mai mulţi dintre psihologi spun că autoritarul argument „pentru că așa am spus eu” nu îşi mai are locul în vocabularul unui părinte şi trebuie înlocuit cu unul bazat pe empatie și negociere. Astfel, părinții blânzi le oferă copiilor lor opțiuni și le respectă dorințele și nevoile. În loc să pedepsească un comportament nedorit, ei urmăresc să valideze sentimentele copilului și să îl ajute să își găsească o strategie pentru a ieși din dificultate, lăsându-l să învețe prin consecințe naturale. Este, pe scurt, un mod foarte diferit de a crește copiii decât cel pe care majoritatea adulților de astăzi l-au primit de la părinții lor, potrivit BusinessInsider.

Susținătorii educației blânde spun că acest tip de parenting „produce” copii cu un simţ dezvoltat al ataşamentului, stăpâni pe ei înșiși, în armonie emoțională și amabili cu cei din jur, afirmații care par să fie susținute de cercetările din domeniul psihologiei dezvoltării.

Dar, în practică, autoritatea parentală necesară pentru ca această abordare să funcționeze e subminată de lipsa unor limite până la care copilul poate avea putere de decizie. Sunt din ce în ce mai numeroase cazurile în care educația blândă a părinților face loc îngăduinței și indulgenței excesive, creând „copii iPad” fragili și egocentrici, care nu sunt pregătiți să facă față eșecurilor. În plus, are loc şi o transformare a părinţilor, al căror devotament servil față de fericirea copiilor lor le creează mari probleme celor din jur.

Astfel, profesorii şi educatorii dau vina pe blândețea excesivă a părinților pentru comportamentul nepotrivit al acestora în sălile de clasă, dar şi pe stradă sau în parc. Noile cercetări sugerează, de asemenea, că parentingul blând, care se face fără nicio regulă, contribuie inclusiv la criza de sănătate mintală a tinerilor.

Unde este, totuşi, limita?

Cu toate că multe dintre practicile asociate cu educația blândă au fost inventate înainte de apariția termenului ca atare, parentingul blând a început să fie practicat pe scară largă după apariţia, în 2016, a cărţii „The Gentle Parenting Book” publicată de Sarah Ockwell-Smith. Ea prezintă metoda ca fiind una care „îmbrățișează nevoile părintelui și ale copilului, fiind în același timp atentă la știința actuală și la psihologia copilului”.

Unii părinţi au prins ideea din zbor şi le-au permis copiilor absolut orice. Alţii au fost atraşi de accentul pus de acest gen de parenting pe cultivarea independenței și a încrederii în sine şi mai puţin pe supunere sau validare externă. Dar până unde merge, totuşi, parentingul bând?

Mary Benedetti, asistent social și psihoterapeut, spune că, în ciuda aspectelor pozitive pentru dezvoltarea copiilor, cei mai mulţi dintre părinţi se lasă luaţi de val, ceea ce poate deveni nociv.

„Sfaturile de parenting bazate pe cercetări privind atașamentul, pe cercetări privind traumele și pe neuroștiință sunt extrem de valoroase pentru copii. Este, însă, nevoie de limite clare, blânde, dar ferme”, a spus ea.

Parentingul blând funcționează numai atunci când există reguli de bază pentru ceea ce constituie un comportament acceptabil și părinţi care îşi aasumă consecințele în mod constant atunci când aceste limite sunt depășite.

Din păcate, o mulţime de „experți” și influenceri în materie de parenting de pe diverse reţele de socializare își prezintă propriile strategii ca fiind reţete de succes în educaţia copiilor, ceea ce poate creşte şi mai tare confuzia.

Dacă un copil trebuie să se simtă împuternicit să facă propriile alegeri despre cum să se implice în lume, când ar trebui ca adultul să intervină și să spună că alegerile copilului au fost greșite? Și dacă sarcina unui părinte este de a-și ajuta copilul să își proceseze sentimentele puternice, mai ales cele negative, ca frustrare sau furie, înseamnă asta că fiecare emoție negativă trebuie să devină o conversație? Acestea se numără printre întrebările cu care părinții blânzi trebuie să se confrunte, adesea din mers. Fără să vrea, unii dintre acești părinți pot aluneca spre permisivitate, sfârșind prin a avea copii care se simt îndreptăţiţi să facă orice, mai puțin să-i respecte pe ceilalți.

Când parentingul blând devine dăunător

Atunci când parentingul blând deviază de la curs, poate fi dăunător. Cercetările publicate recent în The Journal of Pediatrics au constatat că superprotectivitatea, implicarea în rezolvarea problemelor copiilor lor şi permisibilitatea părinţilor determină esenţial creşterea ratei de depresie şi anxietate în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Alte cercetări au legat parentingul permisiv de „niveluri ridicate de agresivitate, probleme de comportament antisocial și lipsa de autodisciplină”. Aceste atribute nu numai că sunt neplăcute în preajmă, dar pun în pericol și capacitatea copilului de a forma relații semnificative, care, spun psihologii, sunt un predictor cheie al bunăstării fizice și psihologice pe tot parcursul vieții.

„În cazul parentingului blând, există această hiperconcentrare constantă asupra faptului de a-ți ajuta copiii să facă față «sentimentelor puternice». Dar cine spune că sunt puternice? Adultul este cel care spune că sunt puternice. Sentimentele sunt sentimente; avem tot felul de sentimente toată ziua. Când ne hiperconcentram pe cele negative, începem să ne simțim mai rău în loc să ne simțim mai bine”, a declarat Anna Lussenburg, terapeut comportamental.

Accentuarea sentimentelor unui copil poate amplifica problemele minore și îl plasează, efectiv, pe copil la conducere, în timp ce el are nevoie, de fapt, de îndrumarea unui adult. „Când încetezi să mai faci ceea ce faci în mod normal și accepţi ca acţiunile tale să fie dictate de comportamentul copiilor, încetezi să conduci, ceea ce îi face pe copii să se simtă foarte inconfortabi. Te aștepți ca ei să îți spună ţie că lucrurile sunt în regulă, în loc ca ei să aştepte acest lucru de la tine, cum e firesc”, a mai spus specialistul.

Aşadar, părinţii trebuie să ştie că există o mare diferenţă între a ţine cont de sentimentele copilului şi a-l lăsa pe acesta să îi dicteze comportantemntul lui de adult şi că, uneori, copilul are nevoie doar să i se spună pur şi simplu „nu”.