Anca Alexandrescu amenință cu procese după divulgarea faptului că a deţinut gradul de locotenent-colonel: „Este o mizerie”
0Anca Alexandrescu ameninţă cu instanţa pe cei care au publicat, imediat ce s-a încheiat campania electorală, informațiile privind gradul de locotenent-colonel pe care l-a deținut.

La scurt timp după încheierea alegerilor pentru Primăria Capitalei, câştigate de candidatul liberal Ciprian Ciucu, în cadrul unei discuţii cu jurnaliştii, Anca Alexandrescu a comentat informaţiile privind gradul militar pe care l-a deţinut, informaţii apărute recent în spaţiul public.
În acest context, ea a criticat în termeni duri modul în care datele au fost publicate de presă imediat ce s-a încheiat campania electorală, și a anunțat că îi va da în judecată pe cei care au făcut aceste dezvăluiri.
Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, Anca Alexandrescu a insistat că subiectul nu este nou și că l-a prezentat chiar ea în urmă cu patru ani.
„Am aceleași grade pe care le are și doamna Kovesi, că se afla pe aceeași listă cu mine, pe care le are și domnul Kelemen Hunor și mulți alții din peisajul românesc. Eu am fost cea care a vorbit prima despre acel subiect în anul 2020”, a declarat Anca Alexandrescu
În continuare, a acuzat că publicarea informațiilor ar fi fost făcută cu intenție, pentru a-i sabota candidatura la Primăria Capitalei, într-un moment în care campania electorală luase sfârşit, iar ea nu mai avea, legal, dreptul să reacţioneze.
„Este o mizerie ceea ce s-a întâmplat și ne vom vedea în instanță, eu cu domnii care au făcut această mizerie, într-o zi în care nu se mai făcea campania electorală”, a continuat ea, punctând din nou că nu a făcut un secret din faptul că a deţinut gradul de locotenent-colonel şi oferindu-se să pună la dispoziție emisiunea din 2020 în care a discutat deschis despre acest subiect, notează ziare.com.
Potrivit informațiilor publicate de Captura pe 6 decembrie, Anca Alexandrescu a primit gradul de locotenent-colonel în rezervă în octombrie 2010, în perioada în care Ministerul Apărării era condus de Gabriel Oprea.
În martie 2013, gradul i-a fost retras în mod discret, iar în prezent nu mai apare în evidențele rezerviștilor și ale cetățenilor încorporabili ale Ministerului Apărării.
MApN a confirmat oficial aceste date, precizând: „Vă informăm că doamnei Anca Nicoleta Alexandrescu i s-a acordat gradul de locotenent-colonel în rezervă în luna octombrie a anului 2010. Ulterior, la data de 21.03.2013, s-au dispus măsurile legale pentru revocarea gradului sus-menționat, în baza deciziei Comisiei constituite potrivit Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.66 (…)”.
Investigația Captura a plasat cazul Ancăi Alexandrescu în contextul unui sistem mai amplu de recrutări și avansări considerate nelegale, atribuite lui Gabriel Oprea, sistem care ar fi urmărit consolidarea influenței sale politice și sprijinirea UNPR. Printre numele menționate în aceeași categorie de avansări se află Mugur Isărescu, Laura Codruța Kövesi, Mihai Răzvan Ungureanu și Robert Turcescu.
Vă reamintim că, în anii în care a deținut gradul militar, Anca Alexandrescu a ocupat funcții publice importante precum cea de consilier al primarului Sorin Oprescu, iar ulterior pe cea de consilier de stat în Cancelaria premierului Victor Ponta.























































