Istoric: „Zidul Berlinului reprezintă un simbol al divizării Europei“. Eroarea de comunicare care a grăbit căderea graniței dintre berlinezi
0În urmă cu 35 de ani, Zidul Berlinului se prăbușea. Simbolul Războiului Rece, care despărțea nu doar Germania în două, ci și lumea liberă de cea aflată sub control sovietic, începea să crape și oamenii să își recapete independența.
Cosmin Budeancă, istoric și cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, explică într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ care au fost semnalele care au pregătit, într-un fel, căderea lui, dar și cum dispariția Zidului a influențat evenimentele care, rând pe rând, s-au produs în alte țări din Europa de Est, inclusiv în România.
„Weekend Adevărul“: Zidul Berlinului nu a despărțit doar Germania în două, ci şi lumea liberă de lumea ocupată de Armata Roșie. Acum, la 35 de ani de la dărâmarea lui, ce am putea spune că simbolizează?
Cosmin Budeancă: Acest zid este un simbol al Războiului Rece. Chiar dacă el nu mai este în mod fizic, este marcat la nivelul solului și cumva memoria lui e foarte prezentă în Germania. La Muzeul Zidului Berlinului, tema este fierbinte, chiar și după 35 de ani de la căderea lui. Detenția politică este un subiect care este prezent inclusiv în activități educaționale pentru copii. Sunt interviuri cu cei implicați în tentativele de trecere și cu cei care au locuit în proximitate etc. Și din punct de vedere turistic este foarte bine reprezentat fenomenul. La Checkpoint Charlie este și un business privat, există un restaurant, și tot acolo poți să faci poze cu personaje costumate în soldați, poți să cumperi bucăți din zid...
Adică nu-și aduc aminte de acest zid doar în decembrie, ca la noi, când ne plângem eroii Revoluției doar o dată pe an și în restul timpului plimbăm dosarul de la o instituție la alta...
Nu, nu este o temă ocazională.
Idee veche, zid nou
Revenind la anul 1961: de la un zid simbolic s-a ridicat unul adevărat, fizic.
Dincolo de ideea de Zid al Berlinului, a fost Cortina de Fier, enunțată încă din 1946 de prim-ministrul britanic Winston Churchill în discursul ţinut în Statele Unite ale Americii, la Fulton, Missouri: „De la Stettin, de pe coasta Balticii, până la Triest, de pe coasta Adriaticii, o cortină de fier a coborât tăind în două continentul“, dar această cortină începuse să se vadă odată cu încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Era un zid simbolic care separa Europa intrată sub influența Uniunii Sovietice de Europa Occidentală, care rămăsese în zona democratică, să-i spunem așa. Ulterior, avem zidul care, în contextul în care Berlinul era împărțit în cele patru zone de influență, a fost un construct prima dată simbolic, iar ulterior devine unul practic, fizic, însă mai târziu, adică abia în 1961 începe să se ridice acest zid și devine de fapt un simbol al divizării Europei, pentru că era ceva palpabil, ceva vizibil.
Cum a fost ales traseul zidului?
La început au fost cele patru zone de control în Germania: zona americană, zona britanică, zona franceză și zona sovietică. În primii ani de după încheierea războiului, se circula destul de frecvent dintr-o zonă în alta, chiar dacă fusese blocada Berlinului. Erau oameni care lucrau într-o parte sau în alta, erau berlinezi din zona occidentală care mergeau și își făceau cumpărăturile în zona estică, pentru că erau prețurile mai mici, dar mai ales aveam un număr mare de oameni care fugeau din zona controlată de sovietici înspre Berlinul occidental. Vorbim de peste două milioane de persoane, și sigur că asta nu era deloc de dorit. Era un semnal cât se poate de negativ pentru modul în care se trăia în zona controlată de sovietici. Pentru a stopa cumva această migrație consistentă, apare ideea de a ridica un zid. Sigur, într-o primă fază, nu vorbim de zidul pe care-l știm azi. La început a fost o separare cu sârmă ghimpată, mult mai puțin deranjantă vizual. Însă, oricum a fost un șoc pentru localnici, întrucât nu se așteptau. S-a întâmplat destul de brusc.
Familii despărțite de un zid
De ce fugeau cei din Germania aflată sub influența sovietică spre Germania occidentală? Cât de mari erau discrepanțele între cele două Germanii?
Fără îndoială, această diferență era una cât se poate de evidentă, erau diferențe de nivel de trai și erau încălcări ale libertăților. Dar, în principal, condițiile economice și politice îi determinau să plece. Foarte mulți profitau de această oportunitate de a fugi în Occident. Erau și familii care au rămas despărțite. Gândiți-vă că vorbim de o Germanie care fusese un stat unitar, oamenilor li se părea firesc să circule, iar dintr-odată nu mai puteau să treacă de pe o stradă pe alta. Era ceva absolut ieșit din comun. Dar în contextul în care acest flux migrațional era deja unul foarte mare, la nivel de imagine, de percepție publică, nu dădea bine.
Care sunt diferențele și asemănările între Germania controlată de ruși și România controlată de sovietici?
Diferențele sunt considerabile. La început, a fost mult mai grav în Germania, pentru că, totuși, acolo s-au dus lupte grele. Practic, multe dintre orașe au fost complet distruse. Dresda a fost bombardată și distrusă aproape în totalitate. Dar în partea vestică a Germaniei a fost aplicat Planul Marshall.
Da, iar România a refuzat ajutorul american...
Toate țările aflate sub control sovietic au refuzat. A fost considerat, de fapt, ca un gest de umilință, un gest care, din punct de vedere propagandistic, ar fi afectat imaginea. „N-avem nevoie de banii voștri ca să ne reconstruim“. Germania a fost un stat ocupat la alt nivel decât a fost România. Germania a fost inamic până la 9 mai 1945, și acolo distrugerile au fost mult mai ample. Din punct de vedere economic, chiar și așa, RDG-ul a evoluat mult mai mult față de România, s-a și investit masiv acolo. Sigur că era și o chestiune ce ținea de propagandă, însă cu toate investițiile sovietice pentru a le construi țara, nivelul de trai era net inferior celui din RFG. Și din România au încercat inclusiv în anii respectivi să se plece și unii au reușit, alții nu, dar în Germania era mai simplu: treceai un zid și erai în libertate.
În România, mulți și-au pus viața în pericol și chiar au murit în tentativele de trecere a frontierei: treceau Dunărea înot în Iugoslavia, iar unii au încercat să traverseze și Marea Neagră. Alții deturnau avioane...
Sigur, dar în Germania era mult mai simplu. Îmi aduc aminte de imaginile de la Berliner Mauer Memorial, unde sunt poze cu zidul care era la marginea clădirii. Dacă săreai pe fereastră treceai în zona occidentală și dacă legai cearşafurile făceai funii și astfel coborau copiii în zona liberă. Apoi, au zidit ferestrele la clădirile respective, care erau clădiri pe frontieră, iar ulterior au fost demolate și așa a apărut „no man’s land“. Ulterior, începând cu 1975, au ridicat zidul de beton pe care îl știm noi și lucrurile s-au complicat. Dar și așa, mulți germani au încercat să evadeze: au săpat tuneluri pe sub zid, alții cu avioanele sau pe tiroliene. Să nu uităm că, până în anul 1989, liniile de metrou care treceau pe sub Berlinul de Est aveau stațiile închise și doar tranzitau zona sovietică și ajungeau în zona vestică.
„Presiunea occidentală era foarte mare și regimurile comuniste nu mai puteau rezista“
Nemții au dat semnalul căderii comunismului din Europa prin dărâmarea acestui zid?
Sunt etape succesive. Vorbim de un început al schimbărilor în Europa de Est odată cu venirea lui Mihail Gorbaciov la putere, când au început Perestroika și Glasnost, acel concept de transparență introdus de liderul URSS în cea de-a doua jumătate a anilor 1980 în instituțiile guvernamentale și în viața civilă din Uniunea Sovietică. Sigur că în acest context apar mai multe semnale că regimurile comuniste încep să se apropie de final. Înainte să cadă propriu-zis Zidul, avem schimbări în Ungaria. Din 23 august 1989, Ungaria permitea turiștilor să treacă în Austria. Așa că, atunci, au fost destul de mulți nemți care veneau din RDG în Ungaria, unde sunt, practic, ridicate restricțiile de trecere a frontierei, iar din Ungaria trec în Austria. Din Austria exista posibilitatea să se plece oriunde. Sunt mii de oameni care încearcă și fac acest lucru, și în contextul acesta era evident că se schimba ceva. Pe de altă parte, presiunile erau tot mai mari dinspre Occident.
Momentul istoric a fost o eroare de comunicare
Care a fost scânteia de la care a pornit demolarea Zidului Berlinului?
De fapt, în 9 noiembrie 1989 a fost ceea ce am spune astăzi o problemă de comunicare. În octombrie, în contextul în care apăruseră destul de multe mișcări de nemulțumire în RDG, Erich Honecker, care a condus Republica Democrată Germană din 1971, demisionează și este înlocuit cu Egon Krenz. În contextul acesta, pentru că erau deja presiuni destul de mari din partea populației, noul guvern decide că vor putea să treacă și să viziteze Germania Occidentală nemții din zona care se afla sub control sovietic și care dețineau vize. Cel care trebuia să anunțe lucrul acesta a fost ministrul Propagandei, Gunther Schabowski, dar el fusese plecat în concediu și nu știa ce se decisese. Într-o conferință de presă de pe 9 noiembrie 1989, el a fost anunțat abrupt, printr-un bilețel, că s-a luat această decizie, prin care li se permitea nemților din zona comunistă să treacă în zona occidentală. Jurnaliștii l-au întrebat atunci de când intră în vigoare hotărârea. El, neavând foarte multe informații despre ceea ce s-a discutat, a spus: „de astăzi“. Informația a fost transmisă în direct, fiind o conferință de presă. Aflând de la televizor că au posibilitatea să treacă dacă au vize, oamenii nu și-au mai stăpânit entuziasmul și s-au îndreptat spre punctele de trecere a frontierei. Aici era blocaj. Bineînțeles că, inițial, soldații care asigurau paza nu au vrut să-i lase să treacă. Dacă ar fi fost câțiva, ar fi putut fi stăpâniți, dar acolo era o mulțime de oameni și grănicerii n-au mai putut să facă nimic. A fost, așadar, o problemă de comunicare, în sensul că acest ministru al Propagandei nu a fost foarte bine informat în privința schimbării. S-a dorit cumva o relaxare a măsurilor, dar nicidecum să dispară zidul.
Credeți că s-ar fi realizat vreodată dacă n-ar fi fost această problemă de comunicare?
Probabil că, invariabil, s-ar fi ajuns acolo, mai ales că vorbim de schimbări treptate în mai multe țări din Europa de Est. În Polonia avem Solidaritatea, care deja avea un rol important. Cum spuneam, în RDG apar mișcările de protest tot mai consistente, cu motivație economică, politică, socială. Avem mii de oameni care evadează din Blocul Estic prin Ungaria – un subiect foarte interesant și puțin cunoscut. În anul 1989, foarte mulți fug în Ungaria. Este o cercetare de doctorat făcută de Roland Olah, nepublicată încă. Inclusiv profesorul meu de Constituție din clasa a VIII-a a fugit. La un moment dat, a dispărut. Pur și simplu nu știam ce s-a întâmplat cu el și surpriza mea a fost, după ani și ani, acum vreo zece ani, mergând la Budapesta, să-l întâlnesc acolo. Era directorul adjunct al Arhivelor Naționale și, din vorbă în vorbă, mi-a povestit că e din Orăștie. Pe el îl cheamă Balogh Béni. Și după ce am plecat de la Arhivele Naționale, în timp ce eram în microbuz, s-a produs un declic în mintea mea și mi-am zis: „Stai puțin, e profesorul meu de Constituție, doar că îl chema Balogh Beniamin, întrucât era românizat numele“. Și l-am sunat și l-am întrebat: „Domnule profesor, dumneavoastră ați predat Constituție la școală?“. El mi-a spus „Am predat tot felul de materii“ și atunci i-am spus că mi-a fost profesor. Deci el a fugit din țară în Ungaria, la fel cum au fugit mulți alții, în special maghiari, în ’89.
Care este explicația? De ce se putea trece în Ungaria, închideau ochii grănicerii?
Nu, în Ungaria nu se prea fugea, pentru că era tot o țară comunistă. Majoritatea încercau să fugă prin Iugoslavia, însă Ungaria devenise, cumva, mai tolerantă în 1989, iar după 23 august 1989 chiar a ridicat aceste restricții spre Austria și atunci se poate vedea statistic cum a crescut numărul celor care fugeau prin Ungaria și apoi, de acolo, în Austria. Așadar, în noiembrie 1989 vorbim de schimbări care au loc în Europa de Est în contextul în care și Gorbaciov vine și spune că trebuie făcute reforme, că trebuie să existe mai multă transparență, era inevitabil să se întâmple ceva. Presiunea occidentală era foarte mare și regimurile comuniste nu mai puteau să reziste foarte mult. Dar a fost această neînțelegere la nivel de comunicare și, așa cum se întâmplă uneori, e nevoie doar de o scânteie ca să izbucnească un incendiu.
Dacă n-ar fi fost această problemă de comunicare, era posibil să aibă loc protestele din România și apoi să cadă Zidul, sau și demolarea lui a dat curaj românilor să strige împotriva comunismului?
Da, fără îndoială, lucrurile ar fi evoluat altfel, dar sigur a contat foarte mult. Vorbim de 9 noiembrie. Deja la o lună și un pic avem evenimentele din decembrie 1989. Radio Europa Liberă transmitea informații despre ce s-a întâmplat. Or, cei care ascultau Radio Europa Liberă evident că au aflat și de demisia lui Honecker, care era destul de cunoscut. În România aveam o minoritate germană destul de puternică la vremea respectivă, pentru că exodul a urmat abia după ’90. Ei știau mult mai bine decât românii ce se întâmpla acolo, aveau rude acolo, erau, cumva, mult mai interesați de ce se întâmplă în Germania și evident că se discuta. Românii erau mai mult sau mai puțin la curent cu schimbările din Europa și cred că toate acestea au contribuit, într-o anumită măsură, la încurajarea populației din România să iasă în stradă văzând ce se întâmplă în alte țări.
„Cel mai important este să n-avem granițe în mintea noastră“
Bucăți din Zidul Berlinului sunt acum împrăștiate prin toată lumea...
Mare parte din el a dispărut după ce a fost distrus, dar în Berlin se pot vedea bucăți din ceea ce a separat lumea civilizată de cea sub ocupație sovietică. Cei care vor să afle cum arăta Zidul, cel puțin în forma lui finală, au ocazia să vadă două bucăți din el și în România: una este la Timișoara, la Memorialul Revoluției, și mai este una la București, în curtea Academiei Române. Am și eu o bucățică din Zid, pe care mi-a adus-o o colegă care a fost în Germania, într-o cutie din plastic. Dacă e din Zid sau e fals, nu putem să știm. Și în prezent turiștii care se duc în Germania cumpără bucăți de acestea. Nemții ar fi avut să vândă bucăți de zid 1.000 de ani de acum încolo.
Din păcate, nu e nici primul, nici ultimul zid ridicat între oameni...
Sunt multe alte ziduri, la fel de celebre, și în zilele noastre. Stând și meditând la tema aceasta, am avut o discuție cu un prieten istoric, care acum produce filme foarte bune în Slovenia. La un moment dat, i-am spus că cel mai important este să nu avem granițe în mintea noastră. El are și o formație de muzică rock și i-a plăcut ideea și a zis că acesta va fi titlul unui viitor album. De fapt, aici e o problemă, când oamenii au granițe și ziduri în propria minte și nu reușesc să înțeleagă lucrurile. Prejudecățile și lipsa de educație ne fac să ridicăm aceste ziduri mentale și să nu-l acceptăm pe cel de lângă noi dacă e diferit. Dar nu este ceva specific lumii în care trăim. Așa a fost dintotdeauna. Și cred că de aici pornim, de la zidurile și granițele pe care le avem fiecare în mintea noastră, iar de aici încolo sunt toate celelalte ziduri: de la curte până la frontieră. Cu ziduri ne apărăm pe noi, familiile noastre, ne apărăm de animale... E un dat al oamenilor aceste ziduri.
Se încarcă comentariile...
