Știința confirmă: Creierul bărbaților și al femeilor funcționează diferit

0
Publicat:

Dacă până acum cercetătorii credeau că mai degrabă societatea, decât biologia, influențează diferențele dintre creierul bărbaților și al femeilor, un studiu recent arată că ele funcționează diferit. 

Creierul bărbaților funcționează diferit de cel al femeilor - Foto Arhivă
Creierul bărbaților funcționează diferit de cel al femeilor - Foto Arhivă

Oamenii de știință au demonstrat pentru prima dată că sexul influențează modul în care femeile și bărbații gândesc și se comportă, relatează The Telegraph. 

Problema este una controversată în lumea academică, iar unii cercetători susțineau că societatea este cea care modelează felul în care gândim, în funcție de gen. 

‌Universitatea Stanford a arătat că este posibil să se deosebească sexele pe baza activității din zonele „hotspot”, deși până acum nu a existat niciodată vreo dovadă definitivă a diferențelor de activitate în creierul bărbaților și al femeilor. 

Experții au spus că diferențele dintre creier ar putea influența modul în care bărbații și femeile se văd pe ei înșiși, modul în care interacționează cu alți oameni și modul în care își amintesc experiențele din trecut. 

Acesta este o dovadă foarte puternică că sexul este un determinant solid al organizării creierului uman. Descoperirile noastre sugerează că diferențele în tiparele activității creierului în aceste regiuni cheie ale creierului contribuie la variațiile specifice sexului în funcționarea cognitivă.”, a declarat Dr. Vinod Menon, profesor de psihiatrie și științe comportamentale la Stanford. 

Însă, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înțelege în totalitate rezultatele studiului, a adăugat profesorul. 

Este cunoscut faptul că cromozomii masculini și feminini eliberează hormoni specifici sexului în creier, în special în dezvoltarea timpurie, pubertate și în timpul îmbătrânirii.‌ De altfel, sunt și diferențe marcante în ceea ce privește performanțele femeilor și bărbaților în lumea reală.  

Dacă femeile tind să dețină o capacitate mai bună de înțelegere a lecturii și de sciere, iar pe termen lung au o memorie mai bună, bărbații par să aibă o mai bună percepție vizuală și spațială și o memorie de lucru mai bună. 

Studiu realizat cu ajutorul Inteligenței artificiale 

Oamenii de știință s-au străduit să identifice aceste diferențe în activitatea neuronală, structurile cerebrale părând identice la bărbați și femei. Concret, în cadrul cercetării a fost folosită „inteligența artificială explicabilă" (AI) - un tip de învățare pe calculator care poate examina cantități mari de date pentru a explica de ce are loc un efect. 

Echipa de cercetători a prezentat modelului AI scanări RMN ale creierelor în funcțiune și i s-a spus dacă se uită la o femeie sau la un bărbat. În timp, rețeaua neuronală a început să identifice diferențele subtile dintre cele două sexe care nu fuseseră observate de oameni. 

După ce oamenii de știință au testat modelul pe aproximativ 1.500 de scanări ale creierului, modelul a fost capabil să spună dacă scanarea provenea de la o femeie sau de la un bărbat în mai mult de 90% din cazuri. 

Dr. Gina Rippon, profesor emerit de neuroimagistică cognitivă la Aston Brain Centre și autoare a cărții The Gendered Brain, a susținut că societatea este de vină pentru diferențele de creier dintre bărbați și femei. 

Comentând studiul, ea a spus: "Chestiunea cu adevărat intrigantă este că acele zone ale creierului care disting cel mai bine sexele sunt părți cheie ale creierului social. Problema cheie este dacă aceste diferențe sunt un produs al influențelor biologice specifice sexului sau al experiențelor de gen care schimbă creierul. Sau ambele. Ne uităm cu adevărat la diferențele dintre sexe? Sau diferențe de gen? Sau, recunoscând că aproape toți factorii care modelează creierul sunt produse dinamice încurcate atât de influențele de sex, cât și de gen, ne uităm la ceea ce ar trebui să se numească diferențe de sex/gender?". 

Cu ce ne ajută descoperirea 

Oamenii de știință speră că descoperirea diferențelor dintre creierul bărbaților și cel al femeilor ar putea fi crucială în abordarea afecțiunilor neurologice sau psihiatrice care afectează în mod diferit femeile și bărbații. 

De pildă, femeile sunt de două ori mai predispuse decât bărbații la depresie clinică, în timp ce bărbații sunt mai expuși riscului de dependență de droguri și alcool și de dislexie. Zonele cerebrale descoperite în cadrul studiului sunt adesea asociate cu boli neurologice. 

O motivație cheie pentru acest studiu este faptul că sexul joacă un rol crucial în dezvoltarea creierului uman, în îmbătrânire și în manifestarea tulburărilor psihiatrice și neurologice. Identificarea diferențelor de sex consistente și reproductibile în creierul adult sănătos este un pas esențial pentru o înțelegere mai profundă a vulnerabilităților specifice sexului în tulburările psihiatrice și neurologice.", a explicat Dr. Vinod Menon. 

 Mai mult decât atât, cercetătorii au declarat că modelul de inteligență artificială ar putea răspunde la alte întrebări importante despre conectivitatea creierului, capacitatea cognitivă sau comportament și îl vor pune la dispoziția publicului pentru a fi folosit de orice cercetător. 

Concluziile studiului au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences. 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite