Secretul din spatele celui mai puternic simbol al Americii. De ce a fost nevoie de 6 ani pentru a fi conceput și ce mesaje ascunde

Marele Sigiliu al Statelor Unite (Great Seal) este un pilon de bază al identității americane, și este vital pentru autentificarea documentelor oficiale. Chiar dacă steagul american este un simbol foarte popular, sigiliul are o semnificație istorică și constituțională unică.

Sigiliul Statelor Unite FOTO wikipedia

Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii, sărbătorită pe 4 iulie, este un reper la nivel global. Aceasta marchează adoptarea Declarației de Independență în 1776 și nașterea unei națiuni tinere care, în mai puțin de două secole, a reușit să devină una dintre principalele forțe politice și militare ale lumii.

Cu ocazia adoptării Declarației de Independență din 1776 și, propriu-zis, a desprinderii Statelor Unite ale Americii de Imperiul Britanic, au fost stabilite și principalele simboluri ale națiunii americane. Cele care sunt cunoscute astăzi peste tot în lume și prezente pe tricouri, șepci, căni sau stickere auto.

Evident, cel mai popular și cunoscut simbol american este faimosul drapel cu dungi și stele (Stars and Stripes). Însă cel mai important și puternic simbol american este Marele Sigiliu al Statelor Unite. Acesta reprezintă autoritatea, unitatea și valorile fundamentale ale națiunii americane. Marele Sigiliu este utilizat pentru a autentifica documentele oficiale ale guvernului, cum ar fi tratatele și proclamațiile prezidențiale.

Practic, este simbolul care parafează orice acțiune oficială a Statelor Unite. Semnificația sa este foarte complexă și au fost dezbateri intense pentru alegerea sa în anul 1776. „Părinții fondatori” ai națiunii au avut mai multe propuneri privind simbolistica sa. Acest moment a fost asociat și cu o anecdotă privind o presupusă propunere de înlocuire a vulturului american de pe sigiliu cu un curcan, cel care i-a ajutat pe primii coloniști să supraviețuiască iernii americane.

O alegere vitală pentru Statele Unite

Pe 19 aprilie 1775, după o serie de neînțelegeri majore și proteste ale coloniștilor Imperiului Britanic din America de Nord, urmate de represalii dure, a început un conflict major, cunoscut în istorie drept Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii, odată cu primele confruntări armate dintre milițiile coloniale și trupele britanice din bătăliile de la Lexington și Concord. Conflictul avea să se încheie oficial pe 3 septembrie 1783, prin Tratatul de la Paris, marcând victoria celor 13 colonii americane și, practic, recunoașterea internațională a independenței acestora. Pe scurt, luau naștere Statele Unite ale Americii. Cel mai important moment al acestui Război de Independență a fost, de fapt, aprobarea și proclamarea Declarației de Independență a coloniilor americane, pe 4 iulie 1776. O dată care este celebrată anual drept „Independence Day” (Ziua Independenței), ziua națională a Statelor Unite.

Ei bine, revenind în anul 1776, pe 4 iulie, atunci când reprezentanții coloniilor americane se pregăteau să aprobe Declarația de Independență, a apărut o problemă foarte serioasă de ordin administrativ și diplomatic. Membrii Congresului și-au dat seama că cele 13 colonii americane nu aveau un sigiliu care să fie pus pe documentele oficiale. Fără acest sigiliu, acele documente nu aveau nici greutatea, nici importanța cuvenită.

Așa că a fost nominalizată o comisie care să se ocupe exact de alegerea unui sigiliu care să reprezinte simbolul noii națiuni în relațiile internaționale, dar și în afacerile interne. „La 4 iulie 1776, a fost aprobată Declarația de Independență. Însă, în aceeași zi, în Congres s-a petrecut și un alt eveniment: «S-a hotărât ca Dr. Franklin, dl. J. Adams și dl. Jefferson să formeze un comitet care să propună un model pentru sigiliul Statelor Unite ale Americii.» Acum că independența fusese declarată, era nevoie de un simbol al celor treisprezece state unite. De fapt, există dovezi că membrii Congresului intenționau să stabilească un sigiliu înainte de semnarea versiunii oficiale pe pergament a Declarației de Independență”, precizează Emily Sneff pentru Harvard Graduate School of Education. De altfel, Declarația de Independență nu putea fi semnată și transpusă pe pergament. „De îndată ce va fi pregătit un Sigiliu American, bănuiesc că Declarația va fi semnată de toți membrii, oferindu-vă astfel ocazia pe care o doriți, aceea de a vă transmite numele printre susținătorii Independenței”, scria și John Adams, unul dintre „părinții fondatori” ai națiunii, într-o scrisoare adresată lui Samuel Chase, la 9 iulie 1776. Cu toate acestea, după cum spun specialiștii, delegații au fost nevoiți să semneze documentul oficial pe 2 august, fără ca Statele Unite să aibă un sigiliu. Și asta fiindcă comisia nu reușise încă să găsească o formă finală, iar semnarea Declarației nu mai putea fi amânată.

De la Moise care desparte marea la Hercule și ghioaga sa

Comitetul însărcinat cu realizarea unui sigiliu oficial al Statelor Unite era format din cele mai importante personalități ale mișcării americane de independență. Era vorba despre Benjamin Franklin, Thomas Jefferson și John Adams. Aceștia și-au prezentat primul proiect abia la mijlocul lunii august a anului 1776. Acesta conținea diferitele idei ale celor trei mari intelectuali și patrioți americani. De exemplu, Benjamin Franklin își imagina că pe noul sigiliu al Statelor Unite ar fi trebuit să apară biblicul Moise ridicându-și toiagul și despărțind Marea Roșie, în timp ce faraonul, în carul său, era înghițit de ape. Deviza propusă de el era „Rebeliunea împotriva tiranilor este ascultare față de Dumnezeu”.

La rândul său, Thomas Jefferson a propus ca pe sigiliu să apară copiii lui Israel în pustiu, conduși de un nor ziua și de un stâlp de foc noaptea, iar pe contrapecete trebuiau să apară Hengist și Horsa, căpeteniile saxone din care pretindeau că se trag și coloniștii americani și ale căror principii politice și formă de guvernare le-au adoptat. În fine, John Adams a propus ca pe sigiliul SUA să apară Hercule, cel din mitologia greacă. Acesta trebuia să fie reprezentat sprijinindu-se în ghioaga sa legendară. În sigiliul imaginat de John Adams apăreau reprezentate Virtutea și Lenea. Evident, toate aceste variante erau prea complicate și alambicate pentru a fi utilizate pentru un sigiliu care trebuia să aibă elemente mai clare și mai simple. Așa că proiectul a fost amânat de Congres. Au fost prezentate alte și alte proiecte de diferite comisii. Au trecut șase ani până când americanii s-au hotărât cum trebuie să arate sigiliul oficial al Statelor Unite.

Cum arată sigiliul american și ce reprezintă fiecare simbol

Propunerea finală a comitetului a inclus elemente luate din majoritatea proiectelor propuse și reunite într-o schiță realizată de Pierre Eugene du Simitiere. Acesta a fost un naturalist, artist și patriot american de origine elvețiană. El s-a născut la Geneva, s-a stabilit în coloniile americane înainte de Războiul de Independență și devenise o figură importantă în mediul intelectual din Philadelphia. În plus, era foarte talentat. Designul final al sigiliului a fost aprobat tocmai în 1782.

Iată ce elemente conține Marele Sigiliu al Statelor Unite. Acesta are două fețe, aversul (fața) și reversul (spatele), ambele bogate în simboluri care reflectă valorile fundamentale ale noii națiuni. Numărul 13, reprezentând cele treisprezece colonii originale, este prezent în mod intenționat în numeroase elemente ale sigiliului.

Pe avers este reprezentat Vulturul Pleșuv American, simbol al puterii, libertății și independenței suverane a Statelor Unite. Pe pieptul acestuia se află un scut alcătuit din 13 dungi verticale, care simbolizează statele unite sub autoritatea Congresului. Culorile scutului au, la rândul lor, o semnificație aparte: albul reprezintă puritatea, roșul curajul și vitejia, iar albastrul dreptatea. În gheara dreaptă, vulturul ține o ramură de măslin cu 13 frunze și 13 măsline, simbol al păcii, iar faptul că își îndreaptă privirea spre aceasta exprimă preferința națiunii pentru pace. În gheara stângă se află un mănunchi de 13 săgeți, care semnifică disponibilitatea Statelor Unite de a se apăra atunci când este necesar. Deasupra capului vulturului apare o constelație formată din 13 stele, încadrată de un nor, reprezentând apariția unei noi națiuni suverane care își ocupă locul în lume. În ciocul vulturului se află o panglică inscripționată cu deviza latină „E Pluribus Unum” („Din mulți, unul”), care simbolizează formarea unei singure națiuni unite din cele treisprezece state originale.

Pe revers este reprezentată o piramidă neterminată, simbol al forței, rezistenței și dezvoltării continue a națiunii. La baza acesteia este înscris numărul roman MDCCLXXVI (1776), care marchează anul adoptării Declarației de Independență. Deasupra piramidei se află „Ochiul Providenței”, simbol al protecției, călăuzirii și supravegherii divine asupra cauzei americane. Deasupra ochiului este înscrisă deviza latină „Annuit Coeptis”, care se traduce prin „El (Dumnezeu) binecuvântează începuturile noastre”, exprimând credința că întemeierea Statelor Unite s-a bucurat de sprijinul providenței divine. Sub piramidă apare deviza „Novus Ordo Seclorum” („O nouă ordine a veacurilor”), care simbolizează începutul unei noi ere americane, odată cu proclamarea independenței în anul 1776.

„Ramura de măslin și săgețile ținute în ghearele vulturului simbolizează puterea păcii și a războiului. Vulturul își îndreaptă întotdeauna privirea spre ramura de măslin, semnificând că națiunea americană dorește să urmeze calea păcii, dar este pregătită să se apere atunci când este necesar. Scutul, sau blazonul, este «așezat pe pieptul unui Vultur American fără alți susținători, pentru a arăta că Statele Unite ale Americii trebuie să se bazeze pe propria lor virtute»”, explica Charles Thomson, secretarul Congresului Continental, în 1782. Totodată, „sigiliul împărtășește simbolistica culorilor drapelului american. În plus, numărul 13 — care reprezintă cele treisprezece state originale — apare în mănunchiul de săgeți, în dungile scutului și în stelele constelației. Constelația de stele simbolizează o nouă națiune care își ocupă locul printre celelalte state suverane. Deviza «E Pluribus Unum», înscrisă pe panglica ținută în ciocul vulturului, exprimă uniunea celor treisprezece state. În prezent, Secretarul de Stat al Statelor Unite este custodele simbolului național, Marele Sigiliu al Statelor Unite. Sigiliul este aplicat pe documente oficiale precum tratatele și actele de numire, dar apare și pe documente precum pașapoartele americane și pe reversul bancnotei de un dolar”, arată cei de la National Museum of American Diplomacy.

Curcanul sau vulturul pleșuv? Povestea unei anecdote

Curcanul sau vulturul pleșuv? Povestea unei anecdote americane

Totodată, povestea alegerii sigiliului american a fost însoțită și de o anecdotă. Mai precis, s-a răspândit legenda că celebrul Benjamin Franklin ar fi propus ca pe stema oficială și pe Marele Sigiliu al Statelor Unite, în locul celebrului vultur pleșuv american, să apară, de fapt, un curcan. Și asta fiindcă curcanul ar fi fost o pasăre-simbol a supraviețuirii primilor coloniști în America. Totul ar fi pornit de la o discuție contradictorie privind pasărea care urma să fie aleasă pentru sigiliu. Atunci când a fost propus vulturul pleșuv și susținut de majoritate, Franklin s-ar fi opus. „În ceea ce mă privește, aș fi preferat ca Vulturul Pleșuv să nu fi fost ales drept reprezentant al țării noastre. Este o pasăre cu un caracter moral îndoielnic. Este un mare laș: mica pasăre-rege, care nu este mai mare decât o vrabie, îl atacă fără teamă și îl alungă din teritoriu (...) Adevărul este că, prin comparație, curcanul este o pasăre mult mai respectabilă”, ar fi precizat acesta.

Cu toate acestea, specialiștii spun că Franklin nu a propus niciodată curcanul pentru sigiliul american și că totul a fost, de fapt, o simplă anecdotă. Povestea a fost mai degrabă popularizată de revista The New Yorker, în 1962, care a publicat pe copertă o ilustrație realizată de Anatole Kovarsky, în care Marele Sigiliu al Statelor Unite înfățișa un curcan în locul vulturului pleșuv. Totodată, în aceeași perioadă, avea loc și un spectacol pe Broadway care a făcut cunoscută această anecdotă.