Video „Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei

Mii de tineri care își făceau stagiul militar în România comunistă au fost trimiși să muncească pe marile șantiere ale regimului, în mine, fabrici sau agricultură. Pentru unii, munca a ocupat luni întregi din perioada petrecută în armată.

Militari trimiși la muncă în agricultură. Foto: Facebook. Grănicerul

O mulțime de unități militare care funcționau la capacitate maximă până la sfârșitul anilor ’90 au fost dezafectate. Clădirile lor, unele ajunse în stare de ruină, continuă să trezească nostalgii multor români care au fost găzduiți aici. Pe paginile de socializare dedicate fostelor unități, oamenii le privesc cu amărăciune, deplângându-le soarta.

În perioada comunistă, mii de militari au fost implicați în construcția unora dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istoria României. Militarii în termen erau pentru stat o forță de muncă numeroasă, disciplinată și ușor de mobilizat. Ei au lucrat la Transfăgărășan, la Canalul Dunăre–Marea Neagră și la Casa Poporului, dar și pe numeroase alte șantiere industriale.

Casa Poporului și Transfăgărășanul, ridicate cu mii de militari

La Canalul Dunăre–Marea Neagră, Armata Română a avut un rol important în execuția lucrărilor. Potrivit unei cercetări semnate de istoricul Adrian Ilie, realizată pe baza documentelor din Arhivele Naționale Constanța, efectivele militare trimise pe șantier au crescut considerabil în a doua jumătate a anilor ’70.

„Pentru anul 1979 au fost încadrați 5.085 militari, din care 235 ofițeri, 86 maiștri militari, 197 subofițeri și 4.506 militari în termen”, arată documentul.

Pe șantierul canalului, militarii au fost folosiți în număr mare în sectoare dificile de excavare, iar efectivele lor au continuat să crească în anii următori.

La Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului, armata a reprezentat, de asemenea, o parte importantă a forței de muncă. 

„Întreaga construcție este rezultatul eforturilor a peste 100.000 de oameni, iar în perioadele de vârf aproape 20.000 de muncitori lucrau în trei schimburi. Între 1984 și 1990, aproximativ 12.000 de soldați au participat la lucrări”, arată pagina oficială a Palatului Parlamentului.

Un alt mare șantier pe care au fost mobilizați mii de soldați a fost Transfăgărășanul. Segmentul dintre Barajul Vidraru și Cârțișoara a fost construit în perioada 1970–1974, sarcina construcției revenind în mare parte Armatei Române.

„Au lucrat și iarna. Ei au vrut. Deși nicăieri în lume, la o asemenea altitudine, nu se lucrează iarna la tunele. Vântul bătea cu 120 de kilometri pe oră, viscolea atât de puternic încât câteva zeci de metri de la tunel la cabină îi parcurgeam într-o oră și jumătate. De două ori, avalanșele ne-au luat pur și simplu pe sus stația de compresoare”, relata inginerul Ioan Gogu, șeful lotului „Tunel”, în 1974.

Mii de militari au ajuns și pe marile șantiere de la Porțile de Fier. În anii ’60, peste 20.000 de oameni au fost mobilizați la amenajarea Sistemului Porțile de Fier I și la lucrările care au transformat malul Dunării: noile localități și cartiere, portul, gara și șantierul naval Orșova, șoseaua și noua cale ferată.

Mulți dintre muncitori erau militari ai unității de la Gura Văii, una dintre cele mai mari din România acelor ani. Presa vremii îi numea „militari feroviari”, „militari constructori”, „mineri” sau „tuneliști”, în funcție de șantierele pe care erau repartizați.

Minele din Valea Jiului, pline de militari în termen

În anii ’80, mii de militari în termen au fost trimiși să muncească și în minele de cărbune din Valea Jiului, pentru a acoperi lipsa de personal. O notă informativă a Securității, prezentată de cercetătorul Sebastian-Iulian Popa, arăta că, la sfârșitul anului 1985, în întreprinderile miniere din Valea Jiului lucrau peste 6.200 de militari.

„Mulți dintre ei afirmă că este foarte greu să lucreze în mină, unii exprimându-și teama pentru accidentele de muncă la care sunt expuși în subteran”, se arăta în documentul regimului comunist.

Unele statistici arătau că, între 1977 și 1987, aproape 100.000 de militari au trecut prin minele Văii Jiului. Cel puțin 80 dintre ei au murit în accidente de muncă, iar peste 1.000 au fost răniți.

„Erau condiții grele, însă tinerii nu prea aveau ce comenta. Iar unii nu se mai întorceau acasă, mureau în accidente în subteran”, își amintea un fost militar repartizat în 1978 la Mina Bărbăteni.

Una dintre cele mai cumplite tragedii s-a produs la Mina Livezeni, la 29 noiembrie 1980. Două explozii succesive au ucis 53 de persoane (mineri, salvatori și militari în termen) și au rănit grav alte 77. Potrivit documentelor vremii, 15 dintre cei care și-au pierdut viața erau soldați.

După decenii de la încheierea stagiului militar, mulți români își amintesc cu nostalgie, umor, dar și cu amărăciune de perioadele petrecute în armată și de experiențele lor în câmpul muncii.

Cât câștigau militarii muncind

Un fost militar a relatat că a petrecut aproape un an muncind la Canalul Dunăre–Marea Neagră, în 1983, după ce în primele luni de armată a fost trimis să lucreze în agricultură.

„Am muncit în cadrul armatei 11 luni din totalul de peste 19 luni, la Canal, în 1983. Am fost plătit. Nu cât ar fi meritat. Am primit la liberare un CEC pe care scria 10.000 de lei, cam cât patru salarii medii în anul ’83. Bineînțeles că am fost duși și la munci agricole în 1982. Am cules mazăre verde vara, struguri și porumb toamna. Dar nu am primit niciun ban pentru asta”, își amintește acesta, pe pagina de Facebook „Grănicerul”.

Militari la câmp. Foto: Facebook. Grănicerul

Alt fost recrut a relatat că, fiind militar, a muncit chiar și într-o noapte de Paște, la descărcarea vagoanelor.

„Îmi aduc aminte, în noaptea de Înviere, în ’82, la UM 02829 Tulcea, grăniceri, am fost la descărcat vagoane de ciment în gară. Se făcea ziua și noi căram sacii grei de 50 de kilograme din vagoane”, povestește fostul militar.

Fabricile au preluat o parte din forța de muncă militară. La Valea Călugărească, un fost militar în termen a lucrat în 1972 la ridicarea unei fabrici de cărămidă.

„Transport cu autobuze civilizate, fiecare se descurca, era șantier mare: cărămizi, ciment, azbociment, foi, țevi, fier-beton. La liberare am avut și un CEC cu retribuția acordată lunar, bani buni, iar solda era de 90 de lei lunar. Armată de neuitat, cu camarazi beton”, relatează acesta.

Un fost soldat a ajuns să muncească în industria chimică.

„Am lucrat la Solventul în Timișoara. La plecare am primit cecuri de 10.000 de lei, iar cei care au lucrat în mină au primit mai mult, în jur de 15.000 de lei”, își amintește acesta.

Muncile agricole puteau prelungi chiar și stagiul militar, își amintea un alt fost recrut.

„Am prins două luni de prelungiri la munci agricole la Pecica, Arad, în anul 1989 și mi-a făcut un CEC de 1.800 de lei. Nu era chiar pe degeaba munca!”, afirmă acesta.

Muncă în loc de instrucție

Pentru mulți români, muncile agricole au ocupat o mare parte a stagiului militar.

„Programul era prea mult. Dar depinde și la ce muncă erai. Eu am fost trei luni la munci agricole”, își amintește un fost militar.

Pentru alții, detașarea la muncile agricole era privită ca o evadare temporară față de regulile stricte ale cazărmii.

„La munci eram semi-civili, trecea mai ușor din stagiul nostru militar. Mâncarea era de la cantina CAP-ului, respectiv unde mâncau și angajații civili”, povestește un fost militar.

„Preferam munca decât instrucția”, adaugă altcineva.

Un fost militar își amintește că programul de șantier ajungea la 10–12 ore pe zi, iar banii primiți erau foarte puțini în raport cu munca depusă.

„Vi se pare mult 8.000 în nouă luni? Munceai 10–12 ore, program de șantier, sigur. Deci 2,865 lei pe oră, «salariu» de sclav pe moșia partidului unic”, scrie acesta.

Mulți români au rămas însă cu ideea că folosirea militarilor la astfel de activități nu reprezenta nimic ieșit din comun în România acelor ani.

„Era o normalitate atunci, i se spunea muncă patriotică”, concluzionează unul dintre foștii militari.