Video 49 de ani de la greva minerilor din Valea Jiului. Cum l-au sfidat ortacii pe Nicolae Ceaușescu

Au trecut 49 de ani de la cea mai mare grevă a minerilor din România din timpul regimului comunist. Mii de oameni au întrerupt atunci lucrul, iar Nicolae Ceaușescu a fost nevoit să vină în Valea Jiului pentru a calma spiritele și a-i convinge pe muncitori să se întoarcă în mine.

O fotografie publicată de Scânteia, în 1977, de la venirea lui Nicolae Ceaușescu. Sursa: Scânteia

Se împlinesc 49 de ani de la cea mai răsunătoare grevă a minerilor din timpul regimului comunist. Între 1 și 3 august 1977, mii de muncitori de la cele zece mine de cărbune care funcționau atunci în Valea Jiului au oprit lucrul și au declanșat greva generală.

Minerii erau nemulțumiți de condițiile grele de muncă, lipsa alimentelor și a bunurilor de consum, situația precară a locuințelor și modificarea sistemului de pensionare. Ei reclamau prevederile noii legi, care creștea vârsta de pensionare și afecta drepturile acordate celor care munceau în subteran.

Peste 30.000 de oameni munceau la minele din Valea Jiului

La acea vreme, exploatările Dâlja, Livezeni, Bărbăteni, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petrila, Lonea, Paroșeni și Uricani asigurau locuri de muncă pentru aproape 31.000 de oameni, adică aproximativ un sfert din populația de atunci a Văii Jiului.

Revolta a izbucnit la Mina Lupeni și s-a extins rapid în întreaga regiune. La 2 august, activitatea a fost oprită complet la minele Lupeni, Aninoasa (video), Bărbăteni și Uricani, în timp ce în celelalte exploatări minerii au lucrat doar parțial. Mii de oameni s-au adunat la Lupeni și au cerut venirea lui Nicolae Ceaușescu, refuzând să reia lucrul înainte ca liderul comunist să le asculte revendicările.

„Grevele și demonstrațiile din Valea Jiului au reprezentat cele mai zdrobitoare mișcări de protest din România comunistă de după război”, relata jurnalistul american David Andelman, corespondent al ziarului The New York Times, într-un reportaj publicat la 21 noiembrie 1977.

Protestul s-a încheiat după venirea lui Nicolae Ceaușescu în Valea Jiului, la 3 august 1977. În urma promisiunilor făcute de liderul comunist, minerii s-au întors la lucru. Pentru scurt timp, aprovizionarea magazinelor s-a îmbunătățit, iar autoritățile au dat impresia că revendicările lor vor fi soluționate.

„Pentru două săptămâni, situația noastră s-a ameliorat. Am primit alimente mai multe și mai bune, haine. O nouă lege a pensiilor a fost publicată în scurt timp, formal. Dar în două săptămâni totul s-a încheiat. Apoi au venit trupele”, povestea un miner din Valea Jiului, citat de David Andelman.

Nicolae Ceaușescu a revenit în Valea Jiului la începutul lunii noiembrie 1977, la numai trei luni după grevă, împreună cu Elena Ceaușescu și cu alți lideri comuniști. A fost a doua sa vizită oficială din acel an în regiunea minieră, după cea din 3 august, iar autoritățile au prezentat-o ca pe o dovadă că situația fusese readusă sub control. Liderul comunist a primit atunci titlul de „miner de onoare al Văii Jiului”.

„În urmă cu două săptămâni, Ceaușescu s-a reîntors în Valea Jiului. «Vrem ca munca minerilor să fie ușurată, iar condițiile de muncă să fie îmbunătățite și o productivitate sporită să fie asigurată», le-a spus miilor de oameni care au asistat la ceremonia prin care a primit titlul de miner de onoare. «Face totul pentru binele lui», a rânjit un miner”, relata David Andelman în reportajul publicat de The New York Times la 21 noiembrie 1977.

Minele din Valea Jiului, ocupate de Securitate

În lunile care au urmat grevei din august 1977, regimul comunist a întărit controlul asupra Văii Jiului, de teama izbucnirii unor noi proteste. Peste 2.000 de militari și alți aproximativ 2.000 de ofițeri de Miliție au fost detașați în regiune, pentru a putea fi folosiți ca forțe de intimidare și intervenție. Numeroși angajați și colaboratori ai Securității au fost infiltrați printre mineri, atât în secțiile din subteran, cât și la suprafață, arătau informările Departamentului de Stat al SUA.

„Valea Jiului a fost inundată de bunuri de consum doar în preajma vizitei lui Nicolae Ceaușescu, însă apoi magazinele s-au golit, iar bunăstarea a dispărut, lăsând în urma ei doar prezența forțelor de ordine și teama localnicilor”, arătau aceleași informări.

Represiunea i-a vizat și pe unii dintre participanții la revoltă. Minerii considerați instigatori sau organizatori au fost anchetați, concediați, mutați la alte exploatări ori obligați să părăsească Valea Jiului. În același timp, Securitatea și-a extins rețeaua de supraveghere din mine, pentru a urmări starea de spirit a muncitorilor și pentru a identifica din timp orice încercare de organizare a unor noi acțiuni de protest.

Potrivit cercetătorului Sebastian-Iulian Popa, autorul lucrării „Interferența Securității în activitatea minieră și socială a Văii Jiului, în perioada 1977–1989”, rețelele informative din exploatările miniere erau formate inclusiv din angajați care, prin natura serviciului, se deplasau în numeroase locuri de muncă și intrau în contact cu mulți mineri.

„Mare parte din rețelele Securității de la exploatările miniere erau formate din măsurători de gaze, artificieri, electricieni de la stațiile telegrizumetrice etc. Nu erau doar ei, desigur. Dar era nevoie de ei pentru că, prin sarcinile pe care le aveau de îndeplinit, umblau pe la aproape toate locurile de muncă, stăteau de vorbă cu mulți oameni”, arată Sebastian-Iulian Popa, pe pagina „Valea Jiului necontondentă”.

Oamenii racolați puteau circula între abataje și sectoare fără să atragă atenția, iar informațiile pe care le furnizau vizau eventualele manifestări ostile regimului, dar și conflictele dintre muncitori, nemulțumirile față de conducerea minelor, accidentele, lipsurile din magazine și condițiile de trai.

„Armata subterană” din minele Văii Jiului

În anii care au urmat grevei, regimul Ceaușescu a trimis mii de militari în Valea Jiului, pentru a acoperi lipsa de personal din exploatările miniere. Timp de aproape un deceniu, până în 1988, numeroși tineri și-au făcut stagiul militar în minele de cărbune, iar unii dintre ei au fost răniți sau și-au pierdut viața în accidente de muncă.

„După ce am depus jurământul, în 1978, la Petroșani, ne-au pus câte 50 într-un pluton – eram vreo 250 atunci –, ne-au urcat pe toți în autobuze și am fost trimiși să muncim în minele de cărbune. Eu am fost repartizat la Mina Bărbăteni, alții la Aninoasa, Lonea, Petrila, Lupeni. Toate minele aveau angajați și militari. Locuiam într-un cămin ca vai de el, mergeam kilometri numai prin mină și ne temeam de ce este sub pământ. Erau condiții grele, însă tinerii nu prea aveau ce comenta. Iar unii nu se mai întorceau acasă, mureau în accidente în subteran și nu mai știam apoi nimic despre ei”, își amintea Viță, un localnic din Hunedoara care a fost înregimentat într-un batalion de muncă în minerit.

Unele statistici arată că, între 1977 și 1987, aproape 100.000 de militari au trecut prin minele Văii Jiului. Cel puțin 80 dintre ei ar fi murit în accidente de muncă, iar alți peste 1.000 au fost răniți. Lipsa de experiență îi făcea vulnerabili în subteran și punea în pericol și siguranța minerilor alături de care lucrau.

O notă informativă a Securității, prezentată de Sebastian-Iulian Popa, arată că, la sfârșitul anului 1985, în întreprinderile miniere din Valea Jiului lucrau peste 6.200 de militari. Alți peste 800 încheiaseră contracte de muncă pentru cel puțin cinci ani și fuseseră repartizați în regiune de la unitățile militare din țară.

„Cu privire la situația celor peste 6.200 de militari care își desfășoară activitatea în întreprinderile miniere din Valea Jiului, rezultă că mulți dintre ei afirmă că este foarte greu să lucreze în mină, unii exprimându-și teama pentru accidentele de muncă la care sunt expuși în subteran. După producerea unor evenimente în rândul militarilor, se poartă discuții exagerate referitoare la numărul victimelor și la pagubele materiale produse”, arăta documentul prezentat de Sebastian-Iulian Popa.

Militarii reclamau și hrana insuficientă primită pentru munca grea din subteran. În iulie 1985, 43 de soldați din schimbul al doilea al Minei Lupeni au refuzat să intre în mină, după ce primiseră o cutie de pateu în locul unei mese calde. Șase dintre ei au fost trimiși în arest, trei au fost condamnați și trecuți la un batalion disciplinar, iar comandanții lor au fost sancționați și retrogradați.

În 1987, aproximativ 7.000 de militari lucrau în exploatările din Valea Jiului. Brigada militară de lucrări miniere a fost desființată în anul următor, pe fondul presiunilor interne și internaționale.

Minele din Valea Jiului, în declin după 1990

Plecarea celor 5.400 de militari care munceau în subteran a lăsat un gol  în producție, pe care autoritățile au încercat să îl acopere prin transferarea angajaților de la suprafață, detașarea unor muncitori din alte județe și recrutarea a mii de oameni fără experiență în minerit.

După 1990, Valea Jiului a trecut printr-o lungă perioadă de tulburări sociale și declin economic. Minerii au fost implicați în Mineriadele de la începutul anilor ’90, iar apoi restructurarea industriei carbonifere a dus la disponibilizări masive și la închiderea treptată a exploatărilor.

Primele mine au fost desființate la mijlocul anilor ’90, iar în deceniile următoare au dispărut exploatările Lonea Pilier, Câmpu lui Neag, Petrila Sud, Dâlja, Valea de Brazi, Aninoasa, Petrila, Paroșeni și Uricani.

Odată cu pierderea locurilor de muncă, zeci de mii de oameni au părăsit regiunea, iar populația celor șase orașe miniere a scăzut cu aproximativ o treime față de ultimii ani ai regimului comunist.

La aproape jumătate de secol de la grevă, mineritul din Valea Jiului se apropie de final. Mai puțin de 2.000 de oameni mai lucrează în prezent la cele patru mine rămase: Lonea și Lupeni (video), aflate în proces de închidere, și Vulcan și Livezeni. Potrivit calendarului oficial, închiderea minelor Lonea și Lupeni ar trebui finalizată până la 31 decembrie 2026, iar cea a exploatărilor Vulcan și Livezeni, până la sfârșitul anului 2032.