Premierul României împușcat în plină stradă. Misterele primului asasinat politic din istoria modernă a României

La începutul lunii iunie 1862, Bucureștiul era zguduit de un asasinat politic fără precedent: primul prim-ministru al României moderne era ucis în plină stradă, iar identitatea criminalului nu a fost elucidată nici până astăzi. Printre ipotezele vehiculate s-a numărat și cea potrivit căreia domnitorul Alexandru Ioan Cuza ar fi comandat asasinatul.

Barbu Catargiu Foto: wikipedia

8 iunie 1862, ora 17:00. O trăsură trasă de doi cai trece pe sub turnul din curtea Mitropoliei din București. În liniștea mahalalei se aud două focuri scurte de armă. Oamenii aflați pe stradă fug care încotro speriați. Caii care trăgeau trăsura, speriați, încearcă să o ia la sănătoasa. Sunt opriți în ultima clipă de vizitiu. În trăsură se aflau Barbu Catargiu, primul-ministru al Principatelor Române Unite, și prefectul Poliției, Nicolae Bibescu.

Barbu Catargiu zăcea într-o baltă de sânge. Fusese împușcat în ceafă. A murit pe loc. Prefectul Bibescu a scăpat. Așa a sfârșit „cel dintâi orator al tribunei parlamentare românești”, cum îl numise Mihail Kogălniceanu pe Barbu Catargiu. Era primul asasinat politic din istoria României moderne, un atac care a scandalizat și, mai ales, a îngrozit opinia publică. Nici până astăzi nu se știe cine a fost autorul asasinatului, existând acuzații de mușamalizare a cazului cu ramificații politice până la cel mai înalt nivel.

Un vizionar, un om înaintea vremurilor sale

Ca să înțelegem mai bine cum s-a ajuns la această situație, trebuie să știm câteva date esențiale din biografia celui asasinat. Barbu Catargiu s-a născut la 26 octombrie 1807, la București, într-o familie ilustră. Era fiul marelui vornic Ștefan Catargiu și al Tiței (Stanca) Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu). Prin familia mamei sale era descendent al lui Constantin Brâncoveanu. A avut parte de o educație aleasă, iar timp de aproape 10 ani a trăit la Paris, unde a studiat litere, drept, istorie, filosofie și economie politică. Era un om deosebit de pregătit.

Pe scurt, un intelectual rafinat și un orator excepțional. Era liderul partidului conservator, iar sloganul său politic celebru a fost: „Totul pentru țară, nimic pentru noi”.

Emanoil Hagi-Mosco, în lucrarea „București, amintirile unui oraș”, spune că Barbu Catargiu era un om deasupra epocii sale și un vizionar căruia nu-i plăceau convulsiile stârnite de liberalii radicali, dar nici împrumutarea de instituții și obiceiuri occidentale fără ca acestea să corespundă unor realități românești. Adică, dezvoltarea, credea Barbu Catargiu, trebuia să aibă loc firesc, pe baza realităților imediate, specifice poporului român. „Urăsc zgomotul și tulburările din partea particularilor, ceea ce se numește anarhie, urăsc abuzul din partea guvernului, ceea ce se numește despotism”, preciza Barbu Catargiu.

Înainte de 1859, Barbu Catargiu a fost rând pe rând magistrat la Curtea de Apel, deputat, ministru, iar ca ranguri boierești a ajuns până la cel de logofăt. În cele din urmă, după 1861, ajunge să conducă primul guvern românesc modern.

Un ghimpe în coasta liberalilor și a lui Alexandru Ioan Cuza

Fiind un conservator pur-sânge, un om care se opunea acțiunilor bruște, prea revoluționare, dar și reformelor făcute pe genunchi, a intrat în contradicție cu liberalii, dar și cu Alexandru Ioan Cuza. Mai ales după ce a devenit un adversar înverșunat al reformei agrare propuse de domnitorul Unirii.

Barbu Catargiu s-a opus ferm împroprietăririi silite a țăranilor pe moșiile boierești, considerând că exproprierea pământului ar fi o încălcare gravă a dreptului la proprietate privată și o măsură care ar destabiliza ordinea socială și economică a țării. În calitate de lider al conservatorilor și prim-ministru, el susținea păstrarea intactă a marilor latifundii, argumentând că doar marea proprietate poate asigura o agricultură modernă și productivă. Catargiu afirma că o națiune nu poate trăi din milă sau din confiscarea bunurilor altora.

El susținea că țăranii trebuie să devină proprietari prin forțe proprii și jocul liber al pieței, declarând în Parlament: „Sunteți liberi, puteți cumpăra prin munca voastră moșii întregi”. Catargiu susținea că, în loc să fie atinse proprietățile private ale boierilor, el propunea ca țăranii să primească pământ din proprietățile statului sau din moșiile mănăstirilor.

„Barbu Catargiu era, cum a fost bine definit, un liberal clasic, al cărui liberalism consta în principiul că individul este acela care, prin propriile mijloace, este singur în stare să-și dobândească o situație socială sau politică în marginile îngăduite de însușirile lui personale. Aceste însușiri îl selectează automat față de alții, iar dezvoltarea acestor însușiri îi dă individualitatea care-l ferește de despotismul unui om, al unui grup sau al maselor. Dovada ideilor liberale ale lui Barbu Catargiu reiese din manifestul pe care îl dă în 1859, cerând «egalitatea înaintea legilor; supunere fără deosebire la toate sarcinile statului; primirea tuturor - potrivit capacităților lor - în funcțiunile statului; guvern reprezentativ, răspundere ministerială; adunare electivă potrivit stării morale și materiale a țării»”, scria Emanoil Hagi-Mosco în „București, amintirile unui oraș”.

Cere întocmirea „proprietății mijlocii”, care „ar putea da încetul cu încetul o clasă mai înstărită și mai aptă să ia parte la economia statului”. „El voia să scape pe proprietar de îndatorirea de a da țăranului pământ în folosință, dar totodată vrând prin aceasta să scape pe țăran de orice obligativitate de muncă față de proprietar, lăsând ambelor părți libertatea de a încheia contracte de muncă prin bună învoială”, scria în aceeași lucrare Hagi-Mosco. Opoziția acerbă a lui Barbu Catargiu devenise deranjantă pentru liberali, dar și pentru Alexandru Ioan Cuza.

Filmul asasinatului

Pe 8 iunie 1862, Barbu Catargiu a participat la lucrările Adunării Deputaților și a intrat din nou în polemică pe tema reformei agrare. A ținut un ultim discurs, cu un ton parcă profetic. „Pacea, domnilor, pacea și odihna sunt scăparea țării și voi preferi moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituțiile țării”, precizase Barbu Catargiu în ultimul său discurs. Ulterior a ieșit din clădirea de pe Dealul Mitropoliei (astăzi Dealul Patriarhiei), unde se țineau Adunările, și a cerut să-i fie adusă trăsura. În mod dubios, trăsura sa dispăruse. A apărut însă colonelul Nicolae Bibescu, prefectul Poliției Capitalei.

Acesta l-a invitat pe Barbu Catargiu să meargă cu trăsura sa. Primul-ministru a acceptat fără probleme. În timp ce trăsura trecea pe sub turnul Mitropoliei, s-au tras două focuri de armă, de la distanță mică. Un glonț l-a lovit fatal pe Barbu Catargiu în zona cefei, în timp ce al doilea glonț a trecut pe lângă urechea lui Nicolae Bibescu. Atacatorul a dispărut imediat în zonele cu vii din apropierea Dealului Mitropoliei.

La locul faptei a fost găsit doar un pistol ruginit. Specialiștii spun că pentru a nimeri cu o asemenea armă era nevoie ca trăgătorul să se apropie cam la un metru de Barbu Catargiu. Medicii au constatat că glonțul intrase în ceafă și a plecat către șira spinării. Focul a fost atât de aproape încât i-a ars pur și simplu ceafa lui Barbu Catargiu.

Cuza? Liberalii? Cine l-a omorât pe Barbu Catargiu?

Asasinarea lui Barbu Catargiu a rămas un mister până astăzi. Au fost făcute peste 200 de arestări, dar cu toate acestea nimeni nu a fost reținut și condamnat.

Totul era cusut cu ață albă. Ancheta a fost cel puțin bizară. „Vodă Cuza l-a chemat pe procurorul Deșliu, cerându-i să-l găsească pe asasin. Deșliu a răspuns: «Nu-l voi găsi, Măria Ta, este prea sus-pus». Rezultatul: Deșliu este desărcinat de îndată de anchetă și înlocuit prin procurorul Sachelarie care, din ordinele lui Bibescu, nu a fost admis la Prefectură, acesta refuzând chiar să se prezinte la cercetare. Putea el oare să procedeze astfel, de nu era acoperit? Ca final: porunca domnească de a înceta cercetările”, scria Hagi-Mosco. Pe scurt, însuși Alexandru Ioan Cuza a dispus încetarea cercetărilor privind asasinatul lui Barbu Catargiu.

Motivul: este posibil ca însuși prefectul Poliției, colonelul Bibescu, să fi fost asasinul. În urma anchetelor balistice, s-a stabilit că era foarte greu pentru cineva să urce pe trăsură și să tragă atât de aproape în ceafa lui Catargiu fără ca acesta să reacționeze sau ca prefectul să nu-l observe. Tocmai de aceea unii suspectau că însuși Bibescu i-ar fi tras un glonț în cap, în timp ce treceau pe sub turnul Mitropoliei. Tot Bibescu a aranjat ca trăsura lui Catargiu să întârzie. A fost un plan bine aranjat. Este posibil, de asemenea, să fi fost pregătit ca țap ispășitor un anume Gheorghe Bogati. La momentul asasinatului era doar un om al străzii, un personaj rău famat.

Deși anchetat, Bogati a fost eliberat, mai ales că era un informator al Poliției Capitalei. Ceea ce este ciudat, Bogati s-a pus pe picioare datorită faptului că a fost numit inspector silvic prin decizia lui Cuza. Se presupune că Alexandru Ioan Cuza, în colaborare cu mai mulți oameni politici, ar fi pus la cale suprimarea lui Barbu Catargiu. În „Efemeridele” lui Marius Theodorian-Carada se arată că Eugen Carada, la o consfătuire politică, i-ar fi spus că nu se vor putea înfăptui reformele lui Cuza fără înlăturarea lui Barbu Catargiu. Și mai ales după ce prim-ministrul, care avea și majoritate, deci control absolut în Cameră, interzisese o manifestație cu iz politic și revoluționar a liberalilor radicali, suprimarea a fost pusă în practică.