Mărirea şi decăderea unui mare prinţ român. Cum a ajuns Anton Bibescu să-şi comande singur sicriul

Anton Bibescu

Diplomat, scriitor, moşier, Anton Bibescu a fost prinţul român cu o carieră strălucită şi o viaţă de poveste condamnat la un sfârşit tragic. După ce a cunoscut cele mai înalte culmi ale succesului, a sfârşit în singurătate, pierzând averea, prietenii şi iubirea. Ultimul său gest notabil a fost să-şi comande singur sicriul.

Anton Bibescu a fost descendent al unei vechi familii boiereşti, înrudit cu domnitorul Gheorghe Bibescu, fiul lui Alexandru Bibescu şi al Elenei Bibescu. Prinţul cu sânge românesc s-a născut la Paris pe 19 iulie 1878. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în salonul Elenei Bibescu, unul dintre cele mai importante saloane artistice ale Parisului din acea vreme. Aici a avut posibilitatea să îi cunoască şi să îi asculte pe compozitorii Franz Lisz, Debussy şi Richard Wagner, dar şi pe scriitorii Marcel Proust şi Mihai Sebastian.

Cu ultimii doi a legat o strânsă prietenie care a dănuit pe tot parcursul vieţii. Prinţul român s-a mutat în tinereţe într-un cartier exclusivit al Parisului împreună cu prietenul său Marcel Proust. Cei doi amici au dezvoltat împreună un limbajul secret în care Marcel se numea "Lecram" iar Bibescu era numit "Ocsebib". Prinţul român i-a rămas alături scriitorului francez până la finalul vieţii. Se spune că ar fi jucat rolul unei ”urechi exterioare” pentru scriitorul izolat de societate. Ulterior, Bibescu avea să înlesnească publicarea volumului „Scrisorile lui Marcel Proust către Anton Bibescu".

O altă mare prietenie l-a legat pe Anton Bibescu de scriitorul Mihail Sebastian, căruia i-a fost agent literar şi i-a tradus piesele. Pe Mihail Sebastian l-a găzduit pe moşia sa de la Corcova, unde a fost creată ”Steaua fără nume”. Bibescu nu i-a fost doar prieten scriitorului român, ci şi un mare apărător în perioada de oprimare a evreilor.

Apropierea de mari scriitori şi mediul cultural în care a trăit şi s-a format l-au făcut şi pe Bibescu să scrie. În tinereţe a scris câteva comedii de salon, care au fost jucate pe scenele pariziene şi, mai târziu, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Una dintre piesele sale a fost tradusă în limba engleză şi a avut reprezentaţii pe Broadway.

”Un bărbat foarte chipeş şi viril, cu trăsături fin cizelate şi profil de împărat roman”

”Un bărbat foarte chipş şi viril, cu trăsături fin cizelate şi profil de împărat roman. Anton era o combinaţie de vitalitate înnascuta, maniere insolente şi spirit caustic. Fascina femeile, pe care îi plăcea să le seducă şi apoi să le părăsească”. Aşa era descris prinţul român de cei care l-au cunoscut în perioasa sa de glorie. A avut mai multe relaţii răsunătoare în epocă cu femei celebre precum scriitoarea Enid Bagnod sau autoarea Rebecca West.

Pe cea care îi va deveni soţie a cunoscut-o prin prisma meseriei de diplomat. Activitatea sa profesională a început în timpul Primului Război Mondial, când a activat la Londra. Aici a ajuns în cercul de cunoştinţe al prim-ministru liberal Henry Asquith şi astfel a cunoscut-o pe fiica acestuia, Elizabeth Asquith. Tânăra avea 21 de ani, iar prinţul român - cu aproape două decenii mai mult. Relaţia nu a fost văzută cu ochi buni de tatăl lui Elizabeth, din cauza faimei de seducător a românului. Cei doi s-au căsătorit, în final, în 1919, la la St. Margaret's Westminister, nunta lor fiind considerată evenimentul anului.

Un an mai târziu de la nuntă, s-a născut Priscilla Helen Alexandra Bibesco. Naşii fetiţei au fost scriitorul Marcel Proust şi Regina Alexandria, soţia regelui Eduard VII.

Se spune că mariajul celor doi a stat sub semnul infidelităţii şi al problemelor cu alcoolul pe care Elizabeth le-a avut toată viaţa. Anton Bibescu si-a continuat cariera diplomatica la Washington şi Madrid, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a revenit în România. 

Nenorociri în lanţ

Ultimii ani din viaţa boemului prinţ au stat sub semnul nenorocirilor. Pe 22 august 1915, prinţul şi-a pierdut fratele, pe Emanuel, care s-a sinucis la Londra, suferind de o boală incurabilă. Anton Bibescu, care avusese grijă de el în ultima parte a vieţii, a fost devastat de pierderea sa. ”Emanuel a murit. Am pierdut totul”, i-a scris mătuşii sale, Martha Bibescu, după dispariţia lui Emanuel. Câţiva ani mai târziu îşi pierde şi soţia, pe Elizabeth, răpusă de o pneumonie la 48 de ani. După cel de-Al Doilea Război Mondial, prinţul ajunge să-şi piardă şi averea, confiscată de comunişti. În 1948, conacul şi moşia sa de la Corcova sunt naţionalizate şi o parte din clădirile deţinute de prinţ sun transformate în IAS-uri şi grajduri pentru vite. Bibescu ajunge să-şi comande singur sicriul, în aşteptarea sfârşitului. Ultima lovitură a fost moartea bunului său prieten Mihai Sebastian despre care a scris câteva rânduri într-o publicaţie locală din Severin : 

„Din nefericire, moartea şi-a împlinit opera, a venit pe furiş, ca hoţul din Evanghelie. Cei pe care îi iubeşti ţi-o iau înainte, lipsindu-te de toată bogăţia pe care viaţa lor ţi-o dădea. Sebastian era din prietenii aceia care ştiau să-ţi împărtăşească durerile, dar şi bucuriile, făcându-le astfel mai adevărate. Sebastian nu mai este. Elizabeth, prezentă pentru mine, e totuşi absentă. Corcova mea iubită e pe cale să dispară şi eu plec. N-am făcut rău să-mi comand sicriul”.

Şi-a trăit ultimii ani din viaţă la Paris şi a murit pe 2 septembrie 1951. La moartea marelui diplomat, publicaţia Le Figaro nota: „Acest bărbat extrem de civilizat a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Proust, viaţa sa a fost intim legată de viaţa socială şi intelectuală a Parisului de la începutul acestui secol”.