Minunile religioase care au înspăimântat lumea, explicate de știință. Ce se ascunde în spatele presupuselor miracole | adevarul.ro

Minunile religioase care au înspăimântat lumea, explicate de știință. Ce se ascunde în spatele presupuselor miracole

Publicat:
0
1 live

De-a lungul secolelor au fost raportate numeroase miracole și minuni atribuite sfinților sau în general divinității. O parte, sunt considerate de oamenii de știință fantasmagorii, altele, în schimb au o explicație clară din punct de vedere științific și sunt cât se poate de reale. 

A nins în luna august
Miracolul zăpezii în Roma secolul IV d Hr Foto: wikipedia

Antichitatea târzie, dar și istoria medievală, în special pe continentul european, sunt pline de mărturii ale miracolelor făcute de sfinți. Era o eră a creștinismului în care viața de zi cu zi se împletea cu supranaturalul, acceptat ca o realitate cotidiană. În lumea științifică a secolelor XX și XXI, miracolele medievale sunt privite cu scepticism, fiind considerate mai degrabă rodul imaginației. Însă sunt o serie de miracole, sau mai degrabă întâmplări considerate miraculoase, care sunt cât se poate de reale. Ba chiar sunt dovedite și explicate științific.

Zăpada din mijlocul lunii august și viziunea papei Liberius

Una dintre cele mai faimoase minuni ale lumii creștine catolice este „Miracolul zăpezii”. Propriu-zis, este vorba despre o legendă din secolul al IV-lea conform căreia Fecioara Maria i-ar fi apărut Papei Liberius (310–366 d.Hr.) în noaptea de 4 spre 5 august 358. Fecioara Maria i-a cerut Papei să construiască o biserică pe locul unde va cădea zăpadă a doua zi dimineață. Culmea, același vis l-a avut și un patrician bogat, pe care-l chema Ioan. Ambii s-au întâlnit a doua zi și au împărtășit viziunea.

Interesant este faptul că Papa și patricianul nu erau foarte apropiați înainte de această întâmplare. Situația era cât se poate de ciudată, mai ales că era luna august, iar afară era o căldură toridă. Cu toate acestea, în ziua de 5 august 358 d.Hr., pe colina Esquilin din Roma, a nins miraculos, conturând perfect planul viitoarei biserici. Imediat, Papa Liberius a folosit un băț ascuțit și a trasat forma indicată de zăpadă înainte ca aceasta să se topească.

Pe acel loc a fost construită Bazilica Santa Maria Maggiore, cunoscută și ca Sfânta Maria a Zăpezilor, una dintre cele mai importante bazilici mariane din lume (o biserică catolică importantă dedicată Fecioarei Maria, care deține titlul onorific de „bazilică” primit de la Papă).

În cinstea acestui eveniment, în fiecare an, pe 5 august, Bazilica Santa Maria Maggiore comemorează miracolul, iar, în mod simbolic, din tavanul bisericii sunt lăsate să cadă mii de petale albe de trandafir, care simbolizează fulgii de zăpadă. Pare o istorisire destul de fantastică în secolul științei. Cu toate acestea, evenimentul a fost cât se poate de real și are și o explicație.

Și totul se leagă, se pare, de o serie de erupții vulcanice. Mai precis, conform cercetărilor realizate de dr. Conor Kostick, erupțiile vulcanice, mai ales din Italia, chiar de mică intensitate, puteau provoca tulburări climatice zonale sau regionale, provocând inclusiv ninsoare sau îngheț în miezul verii. Evident, în povestea despre Papa Liberius se vorbește de o singură dimineață în care a nins. Este posibil totuși ca vremea rece să fi durat chiar și câteva zile în șir.

Euharistii sângerânde și o transformare supranaturală

Euharistia este cea mai mare taină a creștinismului și este cunoscută în popor drept „Sfânta Împărtășanie” sau „Cuminecătura”. Este, propriu-zis, gestul lui Iisus Hristos, în cadrul Cinei de Taină, prin care a oferit apostolilor vin și pâine, spunând: „Luați, mâncați, acesta este trupul Meu (...) Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor”. Acest gest are o valoare simbolică deosebită în lumea creștină, marcând legământul omului cu Iisus Hristos.

Euharistia constă practic în sfințirea pâinii și a vinului. Ei bine, în legătură cu euharistia au circulat mai multe povești medievale. Este așa-numitul ciclu al „miracolelor euharistice”. Acestea sunt întâlnite cu precădere în mediul catolic și se concretizează prin apariția sângelui uman real pe cuminecătură. Au fost câteva întâmplări faimoase. Prima cunoscută este cea din Lanciano, Italia, din secolul al VIII-lea, adică undeva în jurul anului 750 d.Hr. Se spune că preotul care făcea slujba era încercat de ispită. Adică avea îndoieli că în Euharistie este prezența reală a lui Iisus. În timp ce spunea „Acesta este trupul meu” și „Acesta este sângele meu”, el a văzut cum vinul și pâinea s-au transformat în sânge și carne umană adevărată.

Sângele s-a coagulat apoi în cinci globule, despre care s-a spus că reprezintă cele cinci răni ale lui Hristos. Vestea despre acest miracol s-a răspândit rapid, iar carnea și sângele se păstrează până în prezent. Acestea pot fi văzute la Biserica San Francesco din Lanciano. Un alt caz celebru a fost cel de la Bolsena, tot din Italia, dar de această dată din 1236.

O icoană a Maicii Domnului de pe Muntele Athos va fi adusă la Mănăstirea Căpriana

Povestea este asemănătoare, în sensul că este vorba despre un preot care se îndoia că sângele și pâinea consacrate sunt trupul și sângele lui Hristos. După ce a consacrat Euharistia, pâinea a început să sângereze pe pânza liturgică a altarului. În acel moment, preotul a fugit și și-a mărturisit păcatul îndoielii Papei, care se afla în vizită în oraș. Pânza liturgică este păstrată și astăzi. Și au mai fost câteva cazuri consacrate. Până la urmă, despre ce este vorba? Ei bine, oamenii de știință spun că nu este nici imaginația preotului și nici psihoză în masă, ci un fenomen biologic.

Mai precis, în perioada 2020–2021, un grup de cercetători germani au efectuat studii la Biserica Franciscană din Schwarz, în Tirol, Austria, acolo unde călugării au anunțat că o parte a cuminecăturii sângerează. Rezultatele cercetării au fost publicate în 2023, în studiul „Reality or Fiction of the «Real Presence» of Jesus Christ in the Holy Eucharist?”, și arată că de fapt este o contaminare bacteriană și fungică a pâinii folosite la împărtășanie. În urma contactului cu această ciupercă și bacterie, pâinea se înroșea ca și cum ar fi sângerat.

Ploaia cu sânge

Unul dintre cele mai de temut fenomene miraculoase înregistrate în istorie este ploaia cu sânge. Pare complet desprinsă din filmele science-fiction, dar este prezentă în multe izvoare antice, medievale, dar și în fotografii din epoca contemporană. Evident, pentru cei din trecut era un eveniment traumatizant, mai ales că era asociat cu furia zeilor, mânia lui Dumnezeu sau un semn de la divinitate. Una dintre cele mai vechi referiri la ploaia de sânge apare în Iliada: „Tatăl zeilor și al oamenilor a încuviințat, dar a trimis o ploaie de sânge peste pământ, în cinstea fiului său pe care Patrocle urma să-l ucidă pe câmpia roditoare a Troiei, departe de țara sa natală”. Pe lângă celelalte povești din mitologia Greciei antice, apar relatări despre fenomene similare de ploaie de sânge și în alte tradiții mitologice, precum epopeea indiană Mahabharata sau mitologia chineză. Inclusiv filosofi sau învățați antici au lăsat mărturii despre aceste fenomene:

„Și, de altfel, se găsesc animale vii în substanțe despre care se crede, în mod obișnuit, că nu sunt supuse putrezirii; de pildă, în zăpada care a stat mult timp se găsesc viermi; iar zăpada de acest fel capătă o culoare roșiatică, iar larva care se dezvoltă în ea este roșie, așa cum era de așteptat, și este, de asemenea, acoperită cu peri. Larvele găsite în zăpezile din Media sunt mari și albe; iar toate aceste larve sunt puțin înclinate să se miște”, preciza Aristotel în „Historia Animalium”.

Ulterior, în Evul Mediu, mărturiile abundă, unele cu exagerările de rigoare: „A plouat cu o ploaie de sânge, care a fost găsită sub forma unor bulgări de sânge și cheaguri pe toate câmpiile din Ciannachta, în special la Dumha-na-n Deisi”, se arată în Chronicum Scotorum din anul 1150. Inclusiv în epoca modernă au fost consemnate și documentate foto-video astfel de evenimente. De exemplu, ploaia roșie din 2021 a apărut în sezonul ploios în districtele Kottayam și Idukki din Kerala și s-a produs frecvent timp de zece zile. Specialiștii spun că există și o explicație științifică. Mai precis, ar fi vorba despre microorganisme care „colorează” efectiv apa de ploaie.

Biserica din România cu cea mai mare colecție de moaște. Sunt așezate pe categorii

De exemplu, în 2015, un grup de oameni de știință indieni au studiat „ploaia cu sânge” de la Kerala din 2001. Aceștia au stabilit că de vină pentru culoarea roșie era Trentepohlia annulata, o specie de algă verde originară din Europa.

Misterios este faptul cum a ajuns acea algă tocmai din Europa, mai ales că prezența ei nu a fost înregistrată niciodată în India.

În 2014, în Spania, la Zamora, a avut loc un alt incident cu o „ploaie de sânge”. Joaquín Pérez, un cercetător, a colectat probe și le-a dus la Universitatea din Salamanca pentru a fi analizate. S-a constatat că de vină pentru ploaia roșie era Haematococcus pluvialis, o algă verde unicelulară de apă dulce, recunoscută drept cea mai bogată sursă naturală de astaxantină din lume, un antioxidant extrem de puternic. În stadiul „roșu”, celulele acestei alge acumulează cantități masive de astaxantină ca mecanism de autoăpărare împotriva stresului, căpătând o culoare roșie intensă. Și de aici și „ploile cu sânge”.

Top articole

Partenerii noștri