Mamaia, Miami Beach-ul României comuniste. Occidentalii, uluiți de prețul luxului: „Își puteau cumpăra și libertatea” FOTO
0Peste trei milioane de străini vizitau anual România în anii '70. Turiștii occidentalii aveau parte de un tratament special, chiar și atunci când comiteau infracțiuni. Unii însă erau uluiți de ce descopereau în România și comparau Mamaia cu Miami Beach.
Investiții masive menite să încurajeze turismul de masă au demarat în anii ‘60 în mai multe locuri atractive turistic din România.
Lanțuri de hoteluri au fost construite pe litoralul românesc și în vechile stațiuni balneare, drumurile spre zonele atractive din munți au fost reabilitate pentru a deveni mai accesibile, iar frumusețile Transilvaniei, Bucovinei și Deltei Dunării au fost tot mai intens promovate în ofertele itinerarelor propuse în afara țării de Oficiul Național de Turism din România.
Românii puteau pleca cu mari greutăți în concedii în afara țării, însă ofertele stațiunilor românești pentru familiile celor mai mulți români erau considerate mulțumitoare datorită prețurilor, astfel că spațiile de cazare puse la dispoziție, mai puține ca în prezent, erau adesea ocupate. Un statut aparte îl aveau turiștii străini în România aflată sub regimul Ceaușescu, deoarece aduceau valută.
Germanii, Italienii și americanii atrași de România
În anii ‘70, peste trei milioane de străini vizitau anual România, potrivit statisticilor publicate de Ministerul turismului de la acea vreme.
Majoritatea proveneau din țările estice ale Europei, însă peste 200.000 de turiști veneau anual din Germania de vest (RFG), alți aproape 50.000 de turiști din Italia, iar circa 30.000 - 35.000 din SUA. Cei mai mulți străini ajungeau în România cu pachetele de vacanță, călătorind pe itinerarele prestabilite și fiind cazați hotelurile puse la dispoziție de Oficiul național de turism.
„Cele mai populare atracții turistice din România sunt stațiunile de pe țărmul Mării Negre, resorturile balneare și montane, mănăstirile din nordul Moldovei (Bucovina) și Delta Dunării”, arăta Ilie Voicu, oficial al Ministerului turismului în 1976.
Pentru România, turismul însemna în primul rând valută adusă statului român, de aceea era încurajat în anii ‘70. La rândul lor, peste 500.000 de români călătoreau anual în afara țării, la mijlocul anilor ‘70, iar dintre aceștia 100.000 ajungeau în Occident, în special în Franța și Italia, potrivit oficialilor români.
Românii, sociabili și mândri de originea latină
Transformarea stațiunilor de pe litoralul României în anii ‘70 i-a încântat pe unii dintre călătorii străini. Pe lângă plajele bune și ospitalitatea arătată de români occidentalilor, oaspeții erau uimiți de prețurile extrem de mici la serviciile turistice. Dacă românii sufereau inclusiv lipsuri în ce privește asigurarea combustibilului până la mare, pentru occidentali, asemenea probleme puteau fi prevenite.
Frank Scholes, un canadian care a călătorit în România anului 1976, a intrat în țară, condus de un șofer bulgar, la Vama Veche, iar prima impresie pe care i-au făcut-o românii a fost agreabilă. Formalitățile pe care trebuia să le îndeplinească au fost rezolvate rapid de funcționarii români, își amintea acesta, iar primul lucru remarcat a fost graiul mai ușor de înțeles decât al celorlalte popoare din țările vizitate în Balcani.
„Sunt foarte mândri de originea latină, România fiind o insulă latină într-o mare de slavi, iar după o săptămână petrecută în Bulgaria, în care m-am chinuit să descifrez alfabetul chirilc, a fost și pentru mine o schimbare binevenită să mă confrunt cu caracterele latine. În scurt timp mi-a părut că limba românilor nu este departe de cea italiană și am început să realizez că pot citi semnele și să prind câteva din frazele folosite în conversațiile lor. Până să mă întâlnesc cu ghidul, deja începusem să mă simt ca acasă”, relata călătorul, în publicația canadiană „The Ottawa Citizen” (1976).
Călătorul relata că nu a apucat să vadă frumusețile Carpaților și Delta Dunării, dar s-a bucurat de aventura pe coasta Mării Negre.
„Țărmul se întinde pe vreo 150 de mile din nordul Bulgariei până la granițele cu URSS și este ocupat de câteva resorturi remarcabile, unde găsești de toate, de la campinguri, la sate de vacanță și hoteluri imense,realizate după arhitectura contemporană. În unele locuri, găsești mici stânci acoperite cu verdeață, dar cea mai mare parte a țărmului este plată, iar plajele sunt acoperite cu covoare de nisip alb și moale, spălat de apele limpezi și calde ale mării”, relata canadianul.
Peste 110.000 de turiști puteau fi cazați în stațiunile de pe malul Mării Negre, iar cea mai căutată dintre ele era Mamaia, atractivă pentru plajele sale întinse pe opt kilometri, mărginite de lacul Siutghiol și de șirurile de hoteluri, restaurante, cafenele, cluburi, discoteci, magazine, terenuri de sport și chiar un teatru de vară, arăta călătorul. Frank Scholes a petrecut câteva zile în Mamaia, despre care românii i-au spus că este „Miami Beach a României”, aluzie la faimosul oraș din Florida, aflat pe coasta Atlanticului.
„Uneori este numită Miami Beach a României, dar comparația este cam forțată. Plajele de la Mamaia sunt mai bune, ritmul vieții aici este mai liniștit. Și chiar dacă în hoteluri lipsesc pizza și opulența din Miami, de aici lipsesc și prețurile din Miami Beach. În cel mai scump hotel de pe întreaga coastă, Hotelul Internațional din Mamaia, care este într-adevăr foarte somptuos, o cameră dublă cu baie costa 32 de dolari pe zi, în vârful sezonului. Dar poți găsi oferte foarte bune și la jumătate din prețul acesteia”, arăta turistul canadian.
Stațiunile de pe litoral, extinse în anii '60
Până în anii interbelici, când au fost construite primele mari hoteluri din Mamaia - cel mai luxos dintre ele fiind hotelul Rex - așezarea, căutată și în trecut de numeroși turiști, era un sătuc dobrogean de pe ţărmul Mării Negre, locuit de pescari greci şi lipoveni, de păstori români şi de tătari. În primele decenii de comunism, investițiile în turism au continuat cu ridicarea mai multor hoteluri impresionante prin volumul lor. Mamaia a devenit un loc de vacanţe căutat de turiştii români şi din celelalte ţări socialiste, dar şi de un număr tot mai mare de occidentali. În jurul ei, alte stațiuni aveau să se extindă începând din anii ‘60.
„De la Mangalia şi până la Mamaia, întregul litoral al Mării Negre este un mare şi minunat oraş, scăldat în flori şi lumini, cu terase spre larguri, cu valurile mării aproape. Costineşti, Vasile Roaită, Eforie, Techirghiol, Agigea, Constanţa, Ovidiu vor deveni în curând mari ansambluri arhitecturale, întrecîndu-se în frumuseţe, formând un uriaş oraş cu faţa spre mare”, informa revista Femeia, în 1959.
Alături de Mamaia, una dintre cele mai populare stațiuni de pe litoralul Mării Negre a devenit Costineşti, datorită numărului tot mai mare de tineri veniţi să îşi petreacă vacanţele aici.
Cozile nelipsite din București, în anii '80
Bucureștiul și Munții Carpați s-au numărat și ele printre locurile căutate de turiștii străini. În anii ‘80, însă situația economică a României era din ce în ce mai precară, iar lipsurile afectau starea de spirit a localnicilor.
În vara anului 1989, România aflată sub dictatura soţilor Ceauşescu se înfăţişa turiştilor occidentali ca un ţinut greu accesibil, atractiv datorită legendei faimosului Dracula şi a frumuseţilor naturale. Jurnalista americană Mary Hillery şi soţul ei au petrecut două săptămâni în munţii României şi au dezvăluit aventura cititorilor ziarului american „The Boston Globe”.
Mary Hillery şi soţul ei şi-au început călătoria spre România într-o zi de august, de pe Aeroportul Kennedy, iar după un zbor de 16 ore, cu o escală la Frankfurt, cei doi au aterizat la Bucureşti. Au locuit la un hotel, unde magazinul, bine dotat spre deosebire de magazinele românești, nu accepta plata cu bani românești. Turul pe jos al oraşului le-a părut o întoarcere în timp.
„Nu am experimentat prea multă ospitalitate în Bucureşti, deoarece era o zi de cumpărături şi foarte mulţi oameni aşteptau cu încăpăţânare la cozile din faţa magazinelor alimentare. Am crezut că am detectat un resentiment subtil împotriva străinilor care au bani şi libertatea de a călători aici, dar de asemenea am observat că muncitorii din servicii şi funcţionarii pe care i-am întâlnit erau probabil obosiţi să anticipeze lungile cozi care îi aşteptau după programul de lucru. Locurile lor de muncă le erau garantate indiferent dacă zâmbeau sau nu. Când am ajuns în ţinuturile rurale ale Transilvaniei, departe de omniprezenta poliţie urbană şi miliţie, am găsit oameni mai relaxaţi şi mai dornici să stea de vorbă cu străinii”, scria Mary Hillery.
„Nu era în fișa postului angajaților să zâmbească”
Din Bucureşti, americanii au călătorit spre Transilvania, pentru a vedea Retezatul, Făgărașul și orașele Brașov și Sighișoara (video - Lolaia, valea Pietrele).
„Am zburat cu linia aeriană naţională, Tarom. Din nou, nu era în fişa postului angajaţilor să zâmbească, deci nu o făceau. După un zbor de o oră, două ore de mers cu autobuzul şi un urcuş uşor de o oră şi jumătate, am ajuns la refugiul Pietrele, aglomerat, murdar şi zgomotos, înţesat de turişti transilvani care dansau în verandă”, relata jurnalista, în 1989.
Împrejurimile cabanei Pietrele din Retezat erau înţesate de cutii goale de conserve, semn că mulţi dintre oaspeţi săi nu erau educaţi să respecte natura.
„Când am coborât de la cabana Pietrele, mi-am pus în gând să scriu Oficiului Român de Turism despre abundenţa de cutii de conservă aruncate în jurul ei. Am ajuns să apreciez acum managementul parcurilor americane din ţinuturile sălbatice. Regulile noastre din rezervaţii despre scoaterea din parc a tot ce aducem aici nu au fost adoptate de români. Traseele nu erau aglomerate, dar cabana Pietrele era cea mai murdară. Mai târziu am întâlnit câţiva excursionişti care ne-au spus că nu au văzut niciodată americani şi că nu au întâlnit pe nimeni în afara noastră în timpul petrecut pe munte”, relata jurnalista.
Sighișoara, apreciată de străini
După excursia de șase zile în Retezat, turiştii americani s-au îndreptat spre Sighişoara (video), despre care ştiau că era locul naşterii lui Vlad Ţepeş, supranumit Dracula.
„Camera noastră de hotel era fermecătoare, ferestrele mari se deschideau spre o curte cu rufe, flori şi cu o atmosferă de sfârşit de zi dintr-o viaţă de familie. Am cinat în casa tatălui lui Dracula, acum un restaurant plăcut cu o parte din tencuială îndepărtată din zid pentru a putea fi văzute picturile din secolul al XV-lea”, îşi amintea autoarea.
După ce au vizitat Sighişoara, turiştii s-au îndreptat spre Castelul Bran, de care au rămas încântaţi şi apoi spre Sibiu. Şoferul lor i-a invitat să vadă şi satele din jurul Sibiului, unde localnicii i-au primit cu ospitalitate. Au fost atenţionaţi să doarmă însă cu ferestrele închise, la ţară, pentru a nu cădea pradă hoţilor. Au urcat în zilele următoare în Făgăraş.
În munţii, turiştii americani au întâlnit români, est-germani şi cehi. În oraşe, relata Mary Hillery, ea şi soţul ei erau uşor de identificat ca „străini”, datorită camerei foto, pantofilor de calitate şi a înfăţişării de turist. Un român le-a cerut să facă schimb de tricouri, lucru acceptat cu încântare de americani. Mâncarea românească le-a plăcut, la fel şi excursiile pe munte.
Din cauza numeroaselor turme de capre de pe pajiştile alpine, nu au băut apă din izvoare fără a o fierbe. După expediţia din Făgăraş, americanii au petrecut ultima noapte în România la un hotel din Poiana Braşov, unde la cină au fost acompaniaţi de muzica lăutarilor.
„Am părăsit România cu sentimentul că am fost ca nişte ambasadori ai unei ţări care ne cunoaşte doar prin intermediul ştirilor cenzurate”, relata jurnalista în „The Boston Globe”.
Turiștii care comiteau infracțiuni scăpau
Nu toți turiștii occidentali se comportau exemplar în România comunistă, însă regimul comunist le trecea cu vederea derapajelor. În 1970, o lege a fost dată pentru ca străinii care comit infracțiuni să poată scăpa de închisoare, dacă își plătesc cauțiunile.
„Pentru a obține valută și a evita durerile de cap și coturile deținerii străinilor în închisori, autoritățile din România îi lasă pe condamnații străini să își cumpere libertatea. În această vară, o tânără americancă a fost prinsă aducând în România, din Bulgaria, 390 de grame de hașiș. România nu are probleme cu drogurile și nici nu își dorește așa ceva. Țările comuniste sunt sensibile la valuta din vest, iar oficialii închid ochii la marijuana, hașișul, opiumul și morfina care traversează Bulgaria, România și Iugoslavia spre Europa Centrală și de Vest”, inform Associated Press, citat de presa din SUA, în 1973.
Potrivit jurnaliștilor americani, tânăra americancă a susținut că hașișul urma să fie folosit pentru a stabili raporturi în intervievarea unor țigani, pentru un studiu sociologic, dar judecătorul a condamnat-o la doi ani de închisoare.
Avocatul ei a întrebat dacă pedeapsa poate fi înlocuită cu o amendă plătită în valută. Magistratul a fost de acord și a stabilit rata minimă de 1,70 de dolari pentru fiecare zi de condamnare, adică un total de 1.250 de dolari. Tatăl fetei a trimis banii, iar o săptămână mai târziu tânăra a fost liberă.
„Oficialii străini estimează că au fost mai mult de zece cazuri anual în care valuta a fost folosită pentru astfel de răscumpărări. Cele mai multe sunt pentru accidente rutiere, care au ca urmări rănirea sau chiar moartea unor persoane. Un american a plătit recent 3.800 de dolari pentru a evita închisoarea după ce a produs un accident mortal. După infracțiunile rutiere, cele mai comune fapte de care sunt acuzați străinii este bișnița cu bani și bunuri. Legea cauțiunii le permitea magistraților să stabilească amenzi de 1,7 - 21 de dolari pentru fiecare zi de închisoare, pentru a evita închisoarea. Magistrații puteau refuza transformarea zilelor de închisoare în amendă, dar diplomații străini din România nu au auzit de asemenea cazuri”, arătau jurnaliștii AP.
Într-un alt caz, un vest-german și-ar fi răscumpărat libertatea, achitând 30.000 de dolari, fiind acuzat de spionaj, arăta autorul. Atunci când turiștii din țările socialiste apropiate României sunt condamnați în România, ei își pot achita cauțiunile în banii țării din care provin, însă oficialii din România susțin că în general străinii din țările socialiste aveau un comportament adecvat.
„Un vest german care comite infracțiuni în România se întoarce acasă după ce plătește cauțiunea și nimănui nu îi pasă. Dar un est-german aflat în aceeași situație trebuie să se gândească la ce îi vor face autoritățile din țara lui, odată întors acasă”, relata un oficial, citat de AP.
Legea care îi salva pe străini de la închisoare
Un decret din 1970, devenit lege în același an, stabilea că în cazul condamnării la pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani a unui străin care nu are domiciliul în România şi a săvârşit infracţiuni pe teritoriul ţării, instanţa poate dispune înlocuirea executării pedepsei prin obligarea la plata unei amenzi.
„Amenda care înlocuieşte executarea pedepsei se stabileşte fixîndu-se ca echivalent al unei zile de închisoare o sumă de la 25 la 300 lei. Cuantumul amenzii se stabileşte, după caz, pentru întreaga pedeapsă pronunţată sau pentru restul pedepsei de executat”, se arată în Decretul 24 din 1970.
La începutul anilor ‘70, mii de austrieci își petreceau vacanțele în România, iar pentru câteva sute de lei își puteau lua și ei grijile de la condamnările pentru comiterea unor infracțiuni.
„O femeie din Austria a fost prinsă aducând în România bijuterii de aur, nedeclarate și încercând să vândă bunuri la mâna a doua. Ea le-a declarat anchetatorilor că nu avea de gând să vândă bijuteriile și de aceea nu le-a declarat la vamă, iar în ce privește bunurile second-hand, a spus că erau 14 batice pe care a vrut să le vândă pentru a-și finanța șederea în România. A fost condamnată la două luni de închisoare, dar a plătit o amendă pentru a rămâne în libertate”, arăta Asociated Press, într-un alt articol, din 1972.
Se încarcă comentariile...
