Locurile care îi înspăimântă pe români. Au fost scena unor drame cumplite, iar legendele au răzbătut peste generații

0
Publicat:

Aproape în fiecare oraş al ţării există multe locuri despre care localnicii spun că sunt bântuite. De cele mai multe ori, de fiecare loc se leagă o poveste impresionantă, moştenită de la o generaţie la alta.

Locuri bântuite SURSĂ Arhiva Adevărul
Locuri bântuite SURSĂ Arhiva Adevărul

Unele locuri au ajuns deja celebre şi sunt cunoscute la nivel naţional, stârnind interesul celor ce simt nevoia să trăiască senzaţii tari.

Poveşti înspăimântătoare despre locuri din România

O poveste înfiorătoare se leagă şi de cunoscutul Hotel Cişmigiu, din Bucureşti, despre care se spune că este bântuit de fantoma unei eleve. Legenda spune că, în jurul anului 1990, ea ar fi căzut, în mod accidental, în puţul liftului, unde a murit după trei ore de agonie. Unele persoane susţin că, uneori, din puţul liftului se aud ţipete.

Acesta nu este singurul loc din Bucureşti despre care se spune că este bântuit. Legendele spun că Orfelinatul de pe Strada Franceză este un alt loc de groază din capitală şi că aici, patronul Stavrache Hagi Orman aducea copii ai străzii, care erau ţinuţi în condiţii inumane, fără apă şi fără mâncare. Zvonurile spun că aceştia bântuie încă acest loc şi că vocile lor pot răsuna şi astăzi, la miezul nopţii, cerând apă şi mâncare.

Pădurile bântuite ale României

De Pădurea Radovan, din judeţul Dolj, se leagă mai multe poveşti interesante. Aceasta este considerată a fi bântuită de o tânără care s-a spânzurat. Astfel, printre localnici, povestea ,,Miresei din Radovan" este extrem de cunoscută şi se spune că stafia apare uneori în faţa conducătorilor auto care trec prin zonă, fiind îmbrăcată în alb.

Pădurea Hoia-Baciu, din Cluj Napoca, este un alt loc interensat, de care se leagă, conform poveştilor, mai multe fenomene interesante. Se zvoneşte că aici au fost observate OZN-uri, că trecătorii pot vedea umbre, chiar dacă nu există alte persoane în jur, şi că au mereu sentimentul că sunt urmăriţi.

Locuri celebre despre care se spune că sunt bântuite

Un obiectiv turistic extrem de cunoscut, despre care se spune că este bântuit, este chiar Cazinoul din Constanţa. Poveştile spun că, în momentul în care a fost începută construcţia, s-au descoperit osemintele soldaţilor francezi care au murit de holeră în timpul Războiului Crimeei. Astfel, se spune că sufletele lor nu au părăsit acel loc niciodată.

Chiar și despre Palatul Parlamentului există povești interesante. De-a lungul timpului au existat paznici care au susținut că, de multe ori, în interiorul clădirii se aud zgomote înfiorătoare, chiar dacă ea este goală.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite