Constanța bântuită: locuri sinistre unde sufletele fără odihnă îi sperie pe cei vii. Cum explică sociologii fenomenul
0Constanța, construită parțial pe imensul cimitir al cetății Tomis, are la tot pasul locuri unde localnicii jură că au văzut fenomene paranormale și care au devenit, în timp, legende urbane.
Sociologii explică de ce apar aceste mărturii despre supranatural: curiozitatea umană, dar si unele fapte reale, istorii ale unor familii, evenimente macabre care au suscitat interes la acel moment si au rămas in memoria colectivă a orașului de la malul marii.
“Legendele urbane nu sunt lipsite de adevăr. Există foarte multe mărturii în acest sens, unele vin din istorii interesante ale familiilor care au locuit anumite imobile, iar acestea ne incită. Există energii care vin din diferite dimensiuni ale universului și ajung în spații locuite de oameni”, spune sociologul Enache Tușa.
Viziunile sunt diferite, spune specialistul, în funcție și de natura omului: unii au și își doresc experiențe pozitive, alții dimpotrivă nu sunt satisfăcuți decât de macabru.
“Totul vine din dorința de a explora necunoscutul. Există această lume a spiritelor, credință care vine pe o filieră a tradiției păgâne, unde erau vietăți sau monștri care slujeau binele sau răul. Oamenii au nevoie să iasă din starea latentă, iar unii au nevoie să trăiască într-o dimensiune a extremelor. Unii invocă entități bune, spirite divine, altora le place riscul, să trăiască emoții puternice, să trăiască un suspans teribil”, explică sociologul diversele apariții pe care oamenii spun că le-au văzut, auzit sau doar le-au simțit efectele.
Cele mai multe legende și temeri se leagă de Cazinoul din Constanța, clădire care capătă o viață nouă acum, prin restaurare. Bătrânii urbei se îndoiesc însă că “haina frumoasă” va face să fie date uitării sau să dispară stafiile care bântuie simbolul Constanței.
Sufletele din Cazino
Un scriitor constănțean de ficțiune horror, bazată însă pe fapte reale, atestate documentar, Louis Vigny (pseudonim) a cercetat îndeaproape istoria clădirii.
“Încă de la început a fost ceva sinistru. Când s-au început săpăturile pentru fundație, au fost descoperite multe schelete, despre care se crede că aparțin unor soldați francezi care au luptat în Războiul Crimeii. Scheletele au fost îngropate în cimitir, însă încă de atunci au început fenomenele ciudate, care s-au ținut lanț. Constănțenii efectiv evitau să treacă pe lângă șantier și mulți nu au intrat niciodată în el”, spune Louis Vigny, autorul volumului “Inserții de Necunoscut”.
În fapt, Cazinoul a funcționat ca un templu al luxului din 1910 până în 1916, când a fost preluat de Crucea Roșie și folosit ca spital de campanie.
“Legendele urbane nu sunt lipsite de adevăr. Pe 20 august 1916, Constanța a fost bombardată, iar un obuz a căzut peste Cazino. Mulți oameni au murit atunci și se spune că sufletele lor se întorc în locul pe unde au ieșit din această lume. În Cazino există multe suflete, dacă este să îi luăm în calcul și pe cei care și-au luat viața, după ce și-au pierdut în acest loc averile și care, de disperare, s-au sinucis”, spune Enache Tușa, sociolog.
Oricât ar fi de spectaculos, localnicii încă privesc Cazinoul cu teamă, spun că aici există stafii care se oglindesc în vitralii sau bântuie subsolul și consideră de rău augur faptul că impozanta clădire, privită de sus, are formă unui cavou iar vitraliile au forma unor sicrie.
Fantoma din hotelul Intim
Coincidență sau nu, tot Daniel Renard, arhitectul Cazinoului, a proiectat și a doua cea mai bântuită clădire din Constanța: hotelul “Intim”
Este unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Constanţa interbelică şi se află lângă Bazilica Sfântului Anton şi Casa cu Lei, în zona peninsulară. A devenit celebru după ce Mihai Eminescu a fost cazat aici timp de zece zile, în iunie 1882.
“O constănţeancă proprietară a unei locuinţe aflate în vecinătatea Hotelului Intim a povestit, în urmă cu ceva timp, că o tânără orfană, bolnavă de leucemie, a murit demult într-una din camerele hotelului. Neavând vreo rudă, angajaţii hotelului s-au ocupat de înmormântare, apoi i-au pus lucrurile în beci. Dar multă vreme, peste noapte, lucrurile ei reapăreau în faţa camerei în care locuise. Altcineva povestește că fantoma ar putea fi a lui Mihai Eminescu, poet care a vrut mereu să revadă marea împreună cu iubita sa, Veronica Micle. De aceea, fantasma apare în nopţile de vară pe terasa de unde odinioară privea marea, făcându-şi planuri pentru următoarea vizită în Constanţa, pe care ar fi trebuit să o facă alături de Veronica Micle”, spune scriitorul Louis Vigny.
Hotelul Intim urmează, de asemenea, să fie restaurat.
Lagărul de la Teatrul de Stat
Al treilea cel mai bântuit loc, pe baza relatărilor localnicilor, este Teatrul de Stat “Oleg Danovski”. Pe lângă zgomote ciudate, siluete, foșnete și ce se mai pune de regulă pe seama șubrezirii unei clădiri vechi, există și relatări mai înfricoșătoare, cum ar fi cea a unui paznic care păzea barul teatrului, cu aproximativ un deceniu în urmă.
“Era iarnă, frig, trebuia să ies din gheretă să îmi fac rondul. Parcul de la teatru era acoperit de zăpadă, era trecut de ora 2.00, nu era țipenie de om. Atunci le-am văzut. O femeie tânără, frumoasă, înaltă, mergea dreaptă într-o rochie subțire de vară cu o fetiță de vreo 3 ani de mână. Fetița avea o rochie cu cireșe. M-am mirat, nu le-o fi frig? Mergeau repede, spre subsol unde sunt niște trepte, acolo era un club. În dreptul treptelor era o poartă încuiată și acolo se duceau. Le-am zis că ce caută acolo? Nu ajung nicăieri, la ce să coboare? Nu mi-au răspuns, au coborât. M-am luat după ele să văd ce fac. Nu erau nicăieri, întuneric, parcă se topiseră după poarta aceea”, povestește paznicul I.V.
Înspăimântat, a fugit acasă tremurând. Și-a sunat doar șefii să le spună că el nu mai calcă pe acolo și zile întregi a bolit, povestind luni de-a rândul depsre stafiile ce nu lăsau urme în zăpada. După ceva timp, povestea lui a căpătat sens, însă nu unul științific.
“Mătușa mea, femeie la 80 de ani, mi-a explicat ce să fi fost cu acea vedenie. Era mică, în al Doilea Război Mondial, iar pe locul parcului, era un centru de detenție pentru evrei și în clădirile din zonă era un comandament militar. În acest centru, cu gard de sârmă, erau doar femei și copii. Slabe, înfometate, disperate, copiii tare frumoși. Constănțencele le vedeau prin gard și plângeau de mila lor, iar noaptea veneau și le aruncau pâine peste gard, apă și haine și ce mai puteau”, spune paznicul, convins că stafiile care l-au vizitat sunt suflete ce au pierit în acel loc.
Șosea peste morminte
Nu există vară în care Drumul Național 39 să nu ia tribut de sânge în accidente rutiere. Evident, localnicii spun că e blestemat din cauza că la construirea lui a fost distrus, aproape în totalitate, fostul cimitir musulman din Lazu.
“Se spune că se întindea, la început, pe 30.000 de metri pătraţi, dar acum mai are, potrivit înscrisurilor, doar 0,6 hectare. Pe vremuri, cimitirul se întindea şi peste ceea ce este acum DN 39. Asta până când comuniştii au construit şoseaua care duce spre Mangalia trecând, literalmente, peste morminte. De atunci, legenda locală spune că locul ar fi fost blestemat şi că este bântuit de sufletele celor a căror odihnă veşnică a fost deranjată de buldozerele celor care au lucrat la construirea şoselei”, povestește Louis Vigny.
Scriitorul adaugă că numărul mare de accidente rutiere care se petrec în preajma cimitirului musulman din Lazu i-a făcut pe localnici să creadă cu tărie în legenda că locul este bântuit.
„Se spune că în multe dintre cazuri şoferii au pierdut controlul maşinii, indiferent de viteza cu care rulau şi fără să existe vreo cauză obiectivă”, mai afirmă scriitorul.
Chiar și anchetele Poliției scot la iveală cauze bizare: șoferii au avut o albină în mașină, le-a ieșit un câine brusc în față, sau, ca în cazul primarului din Albești, Gheorghe Modoveanu, mort în urmă cu un an, o creangă s-a desprins și a intrat în parbriz omorându-l pe loc.
Legendele orașului
Despre o vilă de pe strada Aristide Karatzali se spunea că are obiceiul de a-și face locatarii să dispară sau să se sinucidă. Angajații unei instituții publice, care funcționa într-un vechi imobil de epocă, au refuzat să mai vină la muncă din cauza presupuselor fantome care și-ar fi făcut apariția și ziua.
“Vila Cucoanei” de pe strada Hatman Arbore este locul unde un mire și o mireasă, morți în accident rutier, ar reveni să îi terorizeze pe cei vii.
Bazinul abandonat de înot din Tomis Nord, loc sinistru unde, în urmă cu câțiva ani, un bărbat s-a înecat în apă de 30 de centimetri, ar fi sălașul spiritului neîmblânzit al unei fete decapitate de iubit.
Potrivit altei legende, “Cișmeaua” din Tomis Nord era locul unde o vrăjitoare bună împărțea apă oamenilor, înainte ca Dobrogea să intre sub stăpânire otomană și să construiască cișmeaua, de mult timp dispărută, dar rămasă încă în memoria colectivă a constănțenilor.
“Vrăjitoarea fusese cândva zână și oferise darul apei celor din zonă, dar lumea îi trădase încrederea, îşi bătuseră joc de natură, de ea, se lăcomiseră. Asta se întâmpla înainte de1800. Aşa că durerea o îmbătrânise, o înrăise. Uneori apărea ca fecioară frumoasă, făcea pe rătăcita; alteori se preschimba în babă şi apărea ocazional în formă de broască râioasă, enormă, hâdă, uneori un amestec de om şi broască şi momea la apă orice suflet”, spune Louis Vigny. Conform localnicilor, aici au fost mai multe dispariții misterioase, în special copii și tineri.
Scriitorul care documentează aparițiile și fenomenele misterioase nu are pretenția că a descoperit adevărul absolut. Spune că pentru el tot ce este vechi, misterios, este ca o comoară ascunsă, o pasiune şi că are convingerea că multe întrebări din prezent, mai ales cele legate de inexplicabil, îşi au deja răspunsul în trecut.
“Aşa cum îmi place să spun, nu e nimic nou pe lumea aceasta. Poate mici excepţii. Evident, nu spun că ar trebui ca toţi să credem în magie, încărcătura spirituală a unui loc sau în paralela Dumnezeu-Diavol. Însă cum adevărul nu poate exista fără minciună, pentru că nu le-am deosebi, nici realitatea nu ar există fără imaginar, fără un vis, fără o temere, o delimitare până la urmă între ce vedem şi ce credem. Eu cred că există peste tot un Yin și Yang, o natură duală, divină şi demonică în acelaşi timp”, a afirmat Louis Vigny.
“Şi pentru că nu vrem să încurajăm, descurajăm, ofensăm sau îndemna la cine ştie ce, totul ţine de percepţie, de ce ne dorim şi în cele din urmă de dorinţa de a şti, de a cunoaşte, de a accepta că poate mai există și un altfel”, a explicat scriitorul.