Filmează agresiunile dintre adolescenți în loc să intervină. Cum ajung martorii să încurajeze violența și să distrugă vieți

De cele mai multe ori atitudinea martorilor este decisivă în cazul unei agresiuni în care sunt implicați adolescenți. Din păcate, în loc să intervină, majoritatea transformă violența în spectacol, cu ajutorul telefoanelor mobile. Iar consecințele sunt devastatoare.  

Copii agresați și umiliți Foto: imagine creata cu AI

Agresiunile între adolescenți sunt la ordinea zilei în România, reprezentând o realitate alarmantă atât în mediul școlar, dar și online. Violența îmbracă diferite forme, de la tachinare și jigniri la hărțuire pe rețelele sociale și chiar violență fizică de o brutalitate ieșită din comun. Iar cazurile de atacuri cu armă albă desfășurate de adolescenți chiar și în școală sunt cele mai terifiante exemple. Cauzele agresivității la adolescenți sunt multiple, iar un factor important îl constituie martorii sau spectatorii. Pentru unii specialiști, cei care privesc sunt cel mai important factor. Și asta în condițiile în care de atitudinea lor depinde evoluția situației și, nu în ultimul rând, starea victimei. Dacă agresorul este oprit la timp, și nu neapărat prin forță brută, se poate evita o tragedie. În schimb, dacă „publicul”, format de cele mai multe ori tot din adolescenți, filmează, se amuză și transformă agresiunea în spectacol, atunci se poate ajunge la consecințe dezastruoase, atât pentru victimă, cât și pentru agresor.

Un moment de brutalitate, trei perspective diferite

Atunci când are loc o agresiune, în toate cazurile există cel puțin doi „actori”: agresorul și victima. Există numeroase situații, mai ales în cazul agresiunilor la școală sau în locuri publice, între adolescenți, când apare și cel de-al treilea „actor”. Este vorba despre martori sau public. De altfel, așa cum constată specialiștii, majoritatea faptelor brutale, de bullying, care implică adolescenți în postura de agresor, sunt în public, în fața altor persoane de vârstă apropiată.

Este practic un show al brutalității, regizat de multe ori inconștient de agresor. Subcomisarul de poliție penitenciară Ștefan Mnesciuc, specialist în Psihologie Aplicată în Domeniul Securității Naționale, spune că de multe ori experții au încercat să înțeleagă fenomenul de bullying și de agresiune fizică în rândul minorilor, în special adolescenților, din mai multe perspective. „M-a preocupat ce se întâmplă în mintea agresorului, ce trăiește victima minoră și mai ales de ce, în filmulețele de pe rețelele sociale, spectatorii nu intervin?”, precizează Ștefan Mnesciuc. Și în felul acesta a fost abordată problema din trei puncte de vedere: a agresorului, a victimei și a martorilor.

În care martorii joacă un rol esențial în continuarea sau stoparea agresiunii. În multe cazuri, de atitudinea lor depinde felul în care evoluează situația tensionată sau batjocorirea unui copil de către un coleg de clasă sau un alt agresor de vârstă apropiată.

Atunci când adolescentul vânează atenție cu bâta, pumnul sau maceta

Pentru mulți, actorul principal într-o agresiune și considerat mereu vinovatul principal este, evident, agresorul. Adică adolescentul care vine și îl lovește, umilește, jignește pe un copil de vârstă apropiată sau pe o persoană vulnerabilă, fie un om al străzii, o persoană invalidă, cu handicap, sau un om în vârstă care nu se poate apăra.

Specialiștii spun că, de cele mai multe ori, agresorii nu reușesc să se facă văzuți, ascultați și nu reușesc să se impună în grupul lor de vârstă. Și atunci caută ceva prin care pot atrage atenția, prin care să poată șoca și, în cele din urmă, să câștige respectul celorlalți sau un loc în ierarhia socială a grupului de la școală sau din cartier. În multe cazuri este vorba despre copii care au fost ignorați în familie, umiliți sau bătuți. Și atunci folosesc acest model. Caută persoane mai slabe, fizic sau psihic, pentru a le domina, repetând modelul mamei sau tatălui. Nu în ultimul rând, sunt tineri care nu reușesc să se impună în grupul din cartier sau de la școală prin aptitudini care să stârnească admirația sau prin rezultate bune la învățătură, în clasă, și atunci folosesc agresivitatea verbală, psihică și chiar fizică pentru a se impune, pentru a impresiona.

Bullying-ul este prezent în lumea școlară Foto: Pixabay

„Există posibilitatea ca un adolescent care deține posibilități limitate de a se face remarcat prin aspecte comune vârstei (rezultatele la învățătură, statutul social, bunurile valorizate de grup) să apeleze la violență (verbală, psihică, fizică) împotriva altora pentru a dobândi statut în fața spectatorilor. Un climat în care umilirea este considerată amuzantă, agresivitatea este admirată, iar intimidarea este recompensată social întărește ideea că violența este un mijloc de afirmare. De asemenea, modelul familial devine regulă pentru majoritatea copiilor, acest proces putând fi înțeles, din perspectivă psihologică, prin învățarea socială și dorința de identificare cu agresorul din mediul familial pe care îl valorizează. Copilul ajunge să reproducă modelul de putere care poate chiar l-a rănit cândva, încercând să evite repetarea propriei neputințe. Un adolescent care a fost batjocorit poate începe să-i umilească pe cei pe care îi consideră mai vulnerabili. Un copil exclus dintr-un grup poate căuta ulterior să obțină apartenență prin intimidarea altora. Un adolescent care s-a simțit lipsit de control poate încerca să controleze prin frică”, precizează subcomisarul de poliție penitenciară.

Specialiștii din cadrul DGASPC confirmă rolul covârșitor al familiei în aceste situații. „Pe termen lung, violența trăită în copilărie crește riscul dezvoltării unor tulburări psihice, al consumului de alcool sau al altor substanțe și al implicării în relații abuzive. De asemenea, există riscul transmiterii intergeneraționale a violenței: copilul care crește într-un mediu violent poate ajunge, la rândul său, fie victimă, fie autor al unor comportamente violente, dacă aceste modele familiale, din propriul mediu familial, nu sunt conștientizate și integrate într-un mod sănătos prin ghidaj psihoterapeutic”, precizează șeful de serviciu, Felicia Mihai.

Cu toate acestea, „faptul că înțelegem suferința sau mecanismele psihologice ale agresorului nu înseamnă că îi justificăm fapta. Explicația ne ajută să prevenim, iar responsabilizarea ne ajută să protejăm”, adaugă Mnesciuc.

Martorii care transformă violența în spectacol

De cele mai multe ori, societatea află despre agresiunile petrecute în școli sau în cartiere de adolescenți datorită rețelelor sociale. Cei care sunt martori la eveniment filmează, de obicei cu telefonul mobil, și postează online. De acolo încep toate, umilința dusă la maxim, anchetele, oprobiul și îngrijorarea. Specialiștii spun că martorii sau, mai bine zis, cei care asistă la incidentele violente, fie a hărțuirii de natură verbală și psihică, fie a unei agresiuni fizice și a umilirii unui alt copil, sunt cei care pot stopa sau încuraja continuarea brutalității.

„Spectatorul este adesea elementul cel mai puțin analizat într-un incident violent, dar el poate influența semnificativ dinamica grupului. Spectatorul poate avea trei roluri diferite: poate contribui la escaladare, poate rămâne pasiv sau poate deveni un factor de protecție. Într-un grup, violența nu este influențată doar de cel care lovește, ci și de cei care încurajează, justifică sau privesc fără să intervină. Uneori, diferența o face un singur martor care cere ajutor”, spune specialistul în psihologie.

Filmatul incidentelor, amuzamentul, comentariile de pe margine și neimplicarea nu fac decât să creeze mediul perfect pentru continuarea agresiunii și umilinței. Este „scena” pe care evoluează nestingherit agresorul. Este „arena” în care și-a dorit mereu să fie, în lumina reflectoarelor, dominator, important.

„Există însă și o altă categorie de spectatori: cei care consideră violența justificată. Ei pot spune că victima «și-a căutat-o», că «merita» sau că agresorul «i-a dat o lecție». În această situație, nu mai vorbim doar despre teamă, ci despre o interpretare morală care legitimează agresiunea. Când spectatorii râd, încurajează, filmează sau distribuie imaginile agresiunii, ei pot contribui la consolidarea comportamentului violent. Agresorul primește atenție și validare, iar victima este umilită din nou, uneori în fața unui public mult mai larg decât cel prezent la incident. Nu orice spectator care filmează urmărește să încurajeze agresiunea; uneori, înregistrarea poate avea rol de documentare. Totuși, distribuirea imaginilor pentru amuzament, ridiculizare sau popularitate amplifică prejudiciul și poate transforma suferința victimei într-un spectacol”, spune Ștefan Mnesciuc.

Cei care filmează agresiunea îl validează pe agresor Foto: shutterstock

De multe ori s-a pus întrebarea: de ce nu intervin martorii la o agresiune pentru a opri totul? Specialiștii spun că există mai multe motive. „Unii nu intervin din frică. Se tem că vor deveni următoarea țintă, că vor fi excluși din grup sau că agresorul se va răzbuna și pe ei. Alții nu știu ce să facă, se blochează emoțional ori așteaptă ca un adult să intervină. În psihologia socială, un mecanism relevant este difuzarea responsabilității: când mai multe persoane asistă la un incident, fiecare poate presupune că altcineva va interveni. În consecință, deși mulți dezaprobă în sinea lor ceea ce văd, nimeni nu acționează. Intervenția nu presupune întotdeauna confruntarea fizică a agresorului. Un martor poate solicita ajutorul unui adult, poate anunța personalul școlii, poate alerta serviciile de urgență în cazul unui pericol imediat și poate oferi ulterior sprijin victimei. Este important ca intervenția să fie sigură și adaptată situației”, adaugă specialistul.

Atunci când violența naște răzbunare

Există, evident, și perspectiva victimei, care este deosebit de importantă. Este propriu-zis cel care suferă cel mai mult de pe urma bullyingului sau a unei forme de agresivitate. Iar consecințele sunt pe termen lung, mai ales dacă sunt amplificate de umilirea prin intermediul rețelelor sociale. Adică a acelor martori care filmează și distribuie imaginile. Specialiștii spun că de multe ori victima este devastată de agresiuni repetate.

„Victima unui fenomen de bullying sau a unei forme de agresivitate (verbală, psihologică, electronică sau fizică) poate trăi constant cu teama că atacul se va repeta, poate evita anumite locuri, poate deveni hipervigilentă și poate interpreta interacțiunile viitoare ca fiind potențial periculoase. În cazul bullyingului repetat, efectele pot fi amplificate de caracterul persistent al agresiunii și de impresia că nu există nicio cale de ieșire. Uneori, victima nu cere ajutor. Poate să-i fie rușine, să se teamă de represalii, să creadă că adulții nu o vor lua în serios sau să considere că dezvăluirea situației îi va agrava problemele. În alte cazuri, poate încerca să pară indiferentă, deși trăiește o suferință intensă”, spune Mnesciuc.

Bullying-ul înseamnă multă umilință Foto: shutterstock

Există însă și destule cazuri în care un adolescent supus din copilărie unui bullying și unei umiliri repetate poate ajunge să cedeze. Iar teama și senzația de umilință se pot canaliza într-un sentiment apăsător de răzbunare. Iar victima se poate transforma brusc în agresor. O victimă care efectiv cedează din cauza agresiunilor repetate poate provoca adevărate tragedii, iar exemplele sunt numeroase, mai ales în alte state ale lumii.

„Trebuie să fim atenți și la un fenomen mai puțin vizibil: o victimă poate ajunge să răspundă agresiv după o perioadă de umilire și amenințări. Dacă, într-un episod de conflict, ripostează, comportamentul său poate fi observat separat de istoricul care l-a precedat. Astfel, victima riscă să fie percepută drept agresor, iar agresiunea inițială să fie trecută în plan secund. Acest lucru nu înseamnă că orice ripostă este justificată și nici că trebuie să ignorăm gravitatea unei reacții violente. Înseamnă că, pentru a înțelege corect un incident, trebuie să reconstruim succesiunea faptelor, să analizăm comportamentele fiecărei persoane și să distingem între atac, apărare, escaladare și răzbunare. Faptul că o persoană a fost victimă nu îi conferă dreptul de a deveni agresor, dar nici faptul că a reacționat agresiv nu șterge automat ceea ce a suferit anterior. O victimă poate ajunge să reacționeze agresiv, dar reacția trebuie înțeleasă în contextul ei. Nu trebuie nici să ignorăm suferința anterioară, nici să minimalizăm gravitatea unei fapte violente”, conchide specialistul.