Există un lichid care ne hidratează mai bine decât apa. Studiul care dovedește asta

0
Publicat:

Un studiu realizat de cercetătorii din Scoția ar putea să ne schimbe obiceiurile.

Apă FOTO: Adevărul
Apă FOTO: Adevărul

Cu toții știm că apa este cea mai bună alegere atunci când vrem să ne hidratăm. Un studiu realizat de cercetătorii din Scoția spune că nu este tocmai așa.

Cercetătorii de la Universitatea St. Andrews au descoperit că, deși apa – plată sau carbogazoasă – hidratează rapid, băuturile care conțin cantități mici de zahăr, grăsimi sau proteine pot menține hidratarea pentru un timp mai îndelungat. Conform studiului, laptele are un efect mai puternic de hidratare decât apa, iar explicația ține de compoziția nutrițională a băuturii. Pe lângă faptul că laptele conține un conținut ridicat de apă, acesta include și zahăr natural, grăsimi și proteine, care mențin lichidul mai mult timp în stomac și ajută organismul să fie hidratat pe o perioadă mai lungă. În plus, conținutul său de sodiu ajută la retenția lichidelor în corp, acționând ca un burete.

Apa este, desigur, excelentă pentru hidratare, dar nu este întotdeauna cea mai eficientă când vine vorba de păstrarea lichidelor în organism pentru mai mult timp”, a explicat profesorul Ronald Maughan, autorul principal al studiului.

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite