Elon Musk „strânge resurse” și anunță planurile sale pentru o „adevărată civilizație spațială”

0
Publicat:

CEO-ul Tesla, Elon Musk, a dezvăluit pe Twitter că „strânge resurse" , cu scopul de a „face din omenire o specie multiplanetară și o adevărată civilizație spațială”, potrivit Daily Star.

Miliardarul Elon Musk FOTO EPA-EFE
Miliardarul Elon Musk FOTO EPA-EFE

Proprietarul Twitter a explicat pe platforma de socializare cum are de gând să își folosească banii. Afirmațiile sale vin ca reacția la altele, formulate pe aceeași platformă de doi antreprenori cu privire la nivelurile de bogăție.

Câte niveluri de bogăție există

Totul a pornit de la concluziile lui Nick Huber, antreprenor și creator de conținut, care a scris pe Twitter că „există doar trei niveluri de bogăție”, dincolo de care, „viața nu se schimbă cu mai mulți bani":

1. Îți poți plăti facturile și chiria fără stres.

2. Poți mânca la orice restaurant fără să te uiți sau să-ți faci griji cu privire la preț.

3. Poți călători oriunde dorești fără să te îngrijorezi de preț.

Antreprenorul Joe Lonsdale l-a citat pe Nick Huber pe Twitter și a adăugă un alt nivel, nivelul 7, definit de el atunci când„ poți să strângi, să echipezi și să menții pe termen nelimitat o armată suficientă pentru a descuraja statele naționale".

 „De aceea strâng resurse"  

La nivelul avansat de Joe Lonsdal, CEO-ul Tesla, Elon Musk a intervenit și a plusat, explicând că există un alt nivel: nivelul 9.

Nivelul 9 este de a face din umanitate o specie multiplanetară și o adevărată civilizație spațială. De aceea strâng resurse", a scris Elon Musk pe Twitter.

Câțiva dintre cei 147 de milioane urmăritori ai săi s-au grăbit să comenteze:

„Oricât de mult aș aprecia ideea, de ce nu ne ocupăm mai întâi de repararea acestei planete?", a scris unul dintre ei.

„Vei intra în istoria eternă a omenirii când vei reuși. Dumnezeu să te ajute, domnule!" , a comentat un altul. 

„Nivelul 10 devine un mare prieten al tipului care face din umanitate o specie multiplanetară”, a glumit un alt utilizator.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite