Cum au vrut ungurii și rușii să pună mâna pe teritoriile românești folosindu-se de istorie. „Dacia Mare”, un blestem pe capul românilor
0Ideea reconstituirii unui „regat dacic” a fost folosită mai ales de principii unguri, dar și de țarii ruși pentru a pune mâna pe toate teritoriile locuite de români. În numele acestui concept, țările românești au fost jefuite și ocupate militar.
Amintirea unei formațiuni statale antice dispărută încă din secolul al II-lea d.Hr a fost transformată începând cu secolul al XVI-lea într-un concept politic prin care diferiți principi străini urmăreau cucerirea și acapararea principatelor române. Este vorba în special de principi unguri ai Transilvaniei, dar și de țarii ruși, începând cu secolul al XVIII-lea. Este vorba despre așa numital „Plan Dacic” sau refacerea „Regatului Dacic”, în numele căruia românii au suferit invazii, jafuri și ocupație militară.
Dacia, o denumire despre care românii nu au știut mare lucru până în secolul al XVIII-lea
Regatul Daciei a dispărut odată cu moartea lui Decebal și cucerirea Sarmisegetusei de către romani în anul 106 d.Hr. În anul 271 d.Hr, provincia romană Dacia a fost abandonată de către împăratul Aurelian, care a decis să retragă trupele și administrația la sudul Dunării, din cauza invaziilor barbare. Au existat ulterior încercări, unele reușite, de restabilire parțială a controlului roman la nordul Dunării, dar doar pentru o perioadă scurtă de timp. Dacia a dispărut în zorii Evului Mediu. Deși istoricii romantici de secol XIX sau cei din perioada naționalist-comunistă i-au atribuit lui Mihai Viteazul ideea de a reface „Dacia Mare” sau că ar fi avut un „Plan Dacic” de unificare a tuturor provinciilor locuite majoritar de români, specialiștii spun că, de fapt, românii au descoperit povestea Daciei abia mult mai târziu, prin secolul al XVIII-lea. Dacia a fost scoasă din arhivele istoriei de către umaniștii germani sau transilvăneni prin secolul al XVI-lea.
„În vremea Renaşterii, umaniştii erudiţi vorbesc din nou de Dacia (traiană) în deplină cunoştinţă de cauză, dar cum ei socoteau pe români urmaşii daco-romanilor, numindu-i însă uneori, după moda arhaizantă a vremii, daci, au extins în veacul XV numirea Dacia şi la Ţara Românească şi chiar la Moldova, unde locuiau aceştia. Această tendinţă se amplifică în secolul XVI, când Dacia este adesea identificată cu întreg spaţiul celor trei Ţări Române, iar când se referă doar la una dintre acestea, priveşte în primul rând Transilvania, deoarece aici a fost centrul regatului dac al lui Decebal, dar şi al provinciei romane Dacia, după care urmează în ordinea frecvenţei identificării Ţara Românească şi Moldova (în cazul acesta de către scriitorii poloni până la sfârşitul veacului XVII). Numai că, până târziu, în secolul al XVlll-lea, când încep să revină de la studii, cronicarii moldoveni învăţaţi la colegiile înfiinţate de iezuiţi în Polonia, sau studenţii munteni din Italia, în Ţările Române extracarpatice noţiunea de Dacia nu era, de regulă, prezentă în conştiinţa românească”, preciza Constantin Rezachevici în „Mihai Viteazul și „Dacia” lui Sigismund Bathory de la 1595”
„Dacia Mare” - o idee ungurească transformată în coșmar pentru români
Studiile umaniștilor și redescoperirea Daciei, mai ales în zona transilvană, a aprins imaginația și pofta de cucerire a principilor unguri. „Dacia Mare” nu a fost prima dată un vis românesc ci unul unguresc, mai precis al principelui Transilvaniei Sigismund Bathory. Aflând poveștile învățaților umaniști despre Dacia, care cuprindea în Antichitate și teritoriul Moldovei, Valahiei și Transilvaniei, le-a folosit ca pretext pentru a pune mâna și pe cele două țǎri românești extracarpatice. Mai ales că Transilvania a fost centrul regatului dacic, Sigismund considerația că „tradiția istorică” trebuia respectată, iar el să devină rege al tuturor acestor țări: Transilvania, Moldova și Valahia. Pentru români, „Dacia Mare” a fost un coșmar fiindcă a atras ca un magnet aventurierii și cuceritorii.
„În secolul XVI, care ne interesează, ea rămâne în atenția unor umanişti ardeleni , de felul lui Nicolaus Olahus, iar pe de altă parte, devine o noţiune politică preluată de străini, de obicei conducători militari sau politici din Transilvania, Ungaria sau lmperiul romano-german. Aceştia, pornind de la semnificaţia mult răspândită în secolul al XVI-lea a noţiunii de Dacia, ca acoperind întreg spaţiul românesc, s-au grăbit să o adopte ca pretext pentru impunerea stăpânirii lor în toate, cele trei Ţări Române, şi nicidecum ca o recunoaştere în fapt a unităţii neamului românesc, exprimată prin ideea refacerii Daciei, cum s-a fabulat în istoriografia noastră”, adăuga Constantin Rezachevici în lucrarea deja menționată. Sigismund Bathory nu a pierdut vremea și a încercat prin toate mijloacele să pună în aplicare „Planul dacic”, adică să pună mâna pe Valahia și Moldova.
Sigismund a fost încurajat și de un tratat încheiat cu împăratul Rudolf al II-lea al Imperiului Romano-German, care-i recunoștea titlul de principe al Transilvaniei și al „ambelor Dacii”, adică al Valahiei și Moldovei. „ e lângă numeroasele izvoare maghiare şi italiene care în 1595-1596 îl numesc pe Sigismund Bâthory „principe al Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti", istoricul contemporan al principelui Janos Decsi Barany, adaugă semnificativ acestei sintagme precizarea: „într-un cuvânt întreaga Dacie" „uno verbo tota Dacia". Baza juridică a pretenţiilor lui Sigismund Bâthory asupra Ţării Româneşti şi Moldovei se afla în tratatul încheiat de acesta cu împăratul Rudolf II la 18/28 ianuarie 1595, la curtea imperială din Praga, care, la cererea sa, le includea parţial şi pe acestea”, scria Rezachevici. Pentru a-și pune în aplicare planul, Sigismund comandă asasinarea lui Aron Vodă, care a refuzat să-i fie vasal. Ulterior, l-a tras pe sfoară și pe Mihai Viteazul. L-a transformat în „locțiitor” al său în Țara Românească iar Valahia devenea „principatul nostru transalpin”.
„Lui Mihai Viteazul i s-a pregătit aceeaşi soartă. Prin tratatul din I 0/20 iulie I595 de la Alba Iulia, acceptat de majoritatea delegaţiei boierilor munteni, împotriva instrucţiunilor lui Mihai, Sigismund se declara principe al celor trei ţări române, numea Tara Românească „principatul nostru Transalpin", iar boierii ii recunoşteau „Principe al nostru şi domn al Ţării noastre Transalpine şi Rege ereditar al nostru". Mihai Viteazul om numit „locţiitor" al său, care urma să primească însemnele de învestitură, slujbaşii rnunteni erau ai principelui, atribuţiile externe îi erau îngrădite. Tot acest adevărat şantaj politico-militar în vederea unui iluzoriu ajutor în lupta antiotomană şi a trecerii, de data aceasta însă efectivă, a bisericii ortodoxe româneşti din Transilvania sub ascultarea Mitropoliei de la Târgovişte”, se arată în „ Mihai Viteazul și „Dacia” lui Sigismund Bathory de la 1595”. Norocul lui Mihai Viteazul a fost că, în cele din urmă, voievodul muntean a devenit util pentru împăratul Rudolf al II-lea. Mai ales că Sigismund abdicase în urma unei înfrângeri dezastruoase suferite în fața turcilor.
„Craiul cel nebun” și masacrul pentru constiuirea „Regatului Daciei”
Panul lui Sigismund Bathory a fost însă îmbrățișat de un alt nobil ungur ajuns pe tronul Transilvaniei, din aceeași familie. Se numea Gabriel Bathory și a urcat pe tronul principatului în anul 1608, pe când avea numai 20 de ani. A fost poreclit de otomani „craiul cel nebun” fiindcă a reușit să întoarcă împotriva sa, în cei cinci ani de domnie, pe toți foștii săi aliați. După ce a eșuat în a se instala pe tronul Poloniei, Gabriel Bathory a încercat să se consoleze cu realizarea proiectului politic al „Daciei Mari”, adică să cucerească Moldova și Valahia.
Inițial, a încercat să invadeze Moldova. Gabriel Bathory i-a cerut domnitorului moldovean Constantin Movilă un tribut de 8000 de florin. Evident, a fost refuzat iar principele transilvan se pregătea de război. Nu a putut din cauza turcilor. Otomanii nu au putut însă preîntâmpina dezastrul pe care l-a făcut Gabriel Bathory în Valahia în numele „Planului Dacic”. Pe 29 decembrie 1610, Gabriel Bathory a pornit prin Țara Bârsei și a invadat Țara Românească. Luat prin surprindere, voievodul Valahiei, Radu Șerban, nu a avut ce să facă. Oștile lui Bathory au făcut ravagii. Au fost comise atrocități și jafuri.
„Iar ușuratecul acesta de Bathory Gabor, căci așa-l chema, a venit pe neprevestite asupra noastră, cum s-a zis. Deci s-a luat de către dânsul Valachia fără luptă. Și câte ticăloșii și vărsări de sânge și profanări de biserici și jafuri de mănăstiri s-au făcut nu se pot spune cu de-amănuntul, multe fiind și mai presus de orice măsură. Căci, fiind neamul acesta neomenos, cu neomenie și mare cruzime se purta cu cei care-i avea în mână. Prădau, ardeau, chinuiau, puneau cărbuni pe pântecele oamenilor și-i înădușeau în fum și de oțeturi foarte acre. Scoteau ochii, tăiau mâinile, jupuiau pieile de pe genunchi, până la oase și spânzurau oamenii de mușchi. Iar capetele altora legându-le cu funia și căsnindu-i le scoteau ochii. Și unora le făceau aceste chinuri pe rând, iar asupra altora grămădindu-le pe toate deodată, le luau viața”, preciza mitropolitul Matei. După jafurile din Valahia, Gabriel Bathory plănuia să atace Moldova. Otomanii au fost însă nemulțumiți de invazia lui așa că i-au sprijinit pe domnitorii Moldovei și Țării Românești să-l alunge din țară. Ba chiar și imperialii, prin Rudolf al II-lea, doreau să scape de el. În cele din urmă a fost asasinat de soldații lui.
Rușii s-au molipsit de „Planul Dacic” și aveau planuri mari pentru români
„Planul dacic” a continuat să bântuie istoria românilor. De această dată în secolul al XVIII-lea avându-i ca protagoniști pe ruși. După războiul ruso-turc din 1768-1774, încheiat prin Pacea de la Kuciuk Kainargi, rușii se instalează și mai bine în postura de „protectori” ai Principatelor Române. În realitate, împărăteasa Ecaterina a II-a Rusiei visa la un „Proiect Grecesc” prin care dorea să pună mâna pe toți Balcanii și pe Constantinopol. În paralel, așa cum mărturisea lui Iosif al II-lea împăratul Imperiului Habsburgic, avea și un „proiect dacic” prin care dorea să constituire o barieră strategică. În scrisoarea din septembrie 1782, Ecaterina îi detalia lui Iosif al II-lea planurile sale cu românii și întemeierea unei Dacii subordonate Imperiului Țarist.
„O atenţie deosebită acordă istoriografia rusă contemporană problemei „proiectului grecesc”.(...) În mai 1781, ca rezultat al schimbului de scrisori dintre Ecaterina a II-a şi Iosif al II-lea, a fost semnat tratatul de alianţă între Rusia şi Austria(...) Relaţiile amicale dintre cei doi suverani continuă şi pe10/21 septembrie 1782. Ecaterina a II-a a expediat lui Iosif al II-lea o scrisoare în care se propunea formarea Daciei din Moldova, Basarabia şi Valahia şi, de asemenea, refacerea (sunt termeni utilizaţi de istorici – n. n.) Imperiului Bizantin în Balcani, document intrat în istorie drept „proiectul grecesc.(..) Scrisoarea amintită a fost prezentată mai pe larg în legătură cu comentariile lui F. Martens la Tratatul comercial dintre Rusia şi Austria din 1 noiembrie1785. Conform acestuia, Ecaterina a II-a propunea să restabilească (s. n.) -prin acest termen reda F. Martens sensul propunerii Ecaterinei - statul independent cunoscut în vechime cu numele „Dacia, alcătuit din provinciile Moldova, Valahia şi Basarabia”, preciza Ion Eremia, în „De la „proiectul dacic” la anexarea Basarabiei. O filă din politica țarismului de „eliberare” a creștinilor de sub Imperiul Otoman, reflectată în istoriografia rusă contemporană”.
Conform planurilor Ecateriei a II-a, noul stat, „Dacia”, urma să fie independent de Rusia și Austria și cuprins între Nistru și Marea Neagră, pe hotarul estic, și Oltul și Dunărea pe zona estică și sudică. „Dacia” ar fi trebuit condusă de un principe din dinastia rusă. În realitate, Iosif al II-lea și Ecaterina deja se pregăteau de divizarea Principatelor. „Împăratul austriac indica teritoriile pe care dorea să le anexeze la posesiunile sale, printre care Hotinul şi o mică regiune din preajma acestuia, o parte din Valahia, mărginită de Olt (Oltenia), precum şi unele teritorii din dreapta Dunării. Conform investigaţiilor întreprinse de O. I. Eliseeva, acest proiect a suferit, ulterior, uşoare modificări; în anumite variante se prevedea ca o parte din Moldova să fie cedată Austriei. Într-o depeşă adresată Ecaterinei a II-a, înainte de 4 ianuarie1783, G. A. Potemkin era de acord ca Austriei să-i fie cedat Hotinul şi teritoriul Moldovei de până la Siret, iar Rusia să ia în stăpânire Crimeea,propunere acceptată de ţarină la data indicată”, adăuga Ion Eremia, în aceeași lucrare. Evoluția geopolitică, moartea Ecaterinei a II-a și războiele Napoleoniene au scăpat principatele române și de acest „Plan dacic” elaborat de ruși.
Se încarcă comentariile...
